Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

SOMA nu mai ridică gunoiul în 7 localități. Primarii: ”Taxa e prea mică!”

SOMA nu mai ridică gunoiul în 7 localități. Primarii: ”Taxa e prea mică!”

Din cauza unor datorii care depășesc un milion de lei, SC SOMA SRL a anunțat astăzi printr-un comunicat de presă că de la 1 noiembrie nu va mai ridica gunoiul din șapte localități din județ. ”Vom proceda la sistarea serviciilor de salubrizare care fac obiectul Contractului, începând cu data de 01.11.2018, pentru următoarele localități: Gura Râului, Loamneș, Rășinari, Slimnic, Roșia, Șura Mica, Vurpăr, motivat de neplata facturilor restante emise pentu prestarea serviciului din aceste localități. În fapt, la data redactării prezentei informări, compania SOMA are de recuperat debite cu termenul de plată depășit totalizând 1.451.294,38 lei, suma în care se regăsesc mai multe facturi, unele emise încă din luna august 2017”, se arată în comunicat.

Directorul societății, Ionuț Rusu, susține că a trimis o notificare primăriilor încă din 29 august, însă nu a primit niciun răspuns. ”Ne cerem scuze față de cei 28.000 de locuitori pentru disconfortul creat, mai ales în condițiile în care, o parte dintre aceștia au înțeles să achite la timp taxele locale de salubritate. Menționăm că suntem în imposibilitatatea de a face distincția între cei care au plătit sau nu taxele locale, motiv pentru care suntem nevoiți să aplicăm clauzele legale și contractuale care permit sistarea serviciului, cu afectarea ambelor categorii de cetățeni. Precizam că, pentru colectarea cantității de deșeuri care nu a fost achitată în termenul scadent, societatea noastră a cheltuit resurse financiare importante, constând in costuri cu: taxe si impozite locale, taxe și impozite la Bugetul de Stat, taxe privind eliminarea deșeurilor, salariile personalului, carburanții auto, etc”, se mai arată în comunicatul semnat de directorul Ionuț Rusu.

Primarii, revoltați de taxa prea mică

Primarii localităților unde nu se va mai ridica gunoiul spun că nu au în acest moment nicio soluție pentru remedierea problemei, anunțând că vor avea loc întâlniri cu societatea de salubritate și cu ADI Eco, asociația care a implementat programul de colectare selectivă a gunoiului menajer în județ. ”Taxa e prea mică, e doar 4 lei. Înainte, noi taxam cu 11,5 lei, dar aveam servicii de anul 2018, nu ca acum. Noi ne considerăm localitate periurbană, oamenii știau ce trebuie să facă. Acum ne-au adus pubele mari și s-a stricat rânduiala. Noi știam că se va ajunge aici, mai departe va trebui să vedem ce facem, dar mai mult Adi Eco ar trebui să rezolve cumva situația”, a declarat primarul din Șura Mică, Valentin Riștea.

Și Călin Gheorghe, primarul comunei Gura Rîului  invocă taxele mici. ”Noi avem datorii de 163.000 de lei. Taxa e mică și nu ne lasă să ridicăm prețul. Noi nu avem câte trei pubele și se pune totul la grămadă, degeaba vorbești cu ei. În plus, nu putem sta paznici la pubele să vedem care, ce, cum pune acolo. Am înțeles că există o ordonanță prin care ni se permite să mai punem un lei, doi la fiecare persoană. Să vedem dacă este așa sau nu. Oricum, va trebui să ne întâlnim toți primarii pentru a găsi o soluție. Pe termen scurt nu știm ce vom face, dar nu e o problemă generată de noi, așa s-au gândit să facă sistemul de colectare. Și dacă avem noi deficiențe, la ei sunt mult mai mari”, a spus primarul Călin Gheorghe.

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Branțu de la pantof

Acum 5 ani

Cum spunea doamna Turcan cu primarii PNL destoinici vs primarii PSD din Evul Mediu ?
Raspunde

Iulian

Acum 5 ani

Rosia-PSD,Sura Mica-PSD,Vurpar-PSD domnule specialist.
Raspunde

GeorgeM

Acum 5 ani

Loamnes are primar PSD, nu mai minti lumea
Raspunde

@brantu de la pantof

Acum 5 ani

Ori esti informat din pubela ori ai acelasi IQ cu pubela. Poate dupa capul tau PSD a fuzionat cu PC si PNL. Lista localitatiilor vs apartteneta politica a primarilor : Gura Raului - PNL, LOAMNES - PSD, RASINARI - PNL, SLIMNIC - PNL, ROSIA - PSD, SURA MICA - PC, VURPAR - PSD. Asta pentru informare corecta. Oricum, nu inteleg ce treaba are golitul pubelelor cu partidele, cum nu-i inteleg nici pe primari ce treaba are taxa mica cu faptul ca nu platesc ei......
Raspunde

Just me

Acum 5 ani

Nu are cum sa plateasca pentru ca taxa s-a calculat la o anumita cantitate, care în realitatea probabil e dublă, nu are cum sa stranga suma chiar daca colecteaza taxa 100%.În plus ar trebui conform proiectului sa la revina o suma din reciclare care de fapt e undeva spre 0. Exemplu: In proiect cantitatea este stabilita la 100 t- în realitate este 170 t spune cum o poate plati.
Raspunde

Taran

Acum 5 ani

Io am platit ridicarea gunoiului pe tot anul, sa-mi fii dat un sticker sa-l lipesc pe tomberon cum ca am achitat tot anul, 6 luni sau luna x, asa domnul gunoier cand ridica tomberonul stia daca este la zii cetateanul sau nu. Simplu
Raspunde

FM

Acum 5 ani

Nu-i problema. O sa las gunoiul in fata primariei
Raspunde

A

Acum 5 ani

Firma de partid a PNL nu face fata? Heh, nu as fi crezut niciodata. Oricum in 2 ani se schimba la fel ca si conducerea CJ.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus