X
sibiu piata mica turnul sfatului biserica evanghelica drona (Copy)

Amenzi de peste 1 milion de lei, pentru proprietarii care nu și-au renovat casele. „Să ne dea bani de reparații, în loc să ne amendeze”

Proprietarii din peste 400 de imobile au fost amendați din luna iulie și până în prezent, pentru că nu au făcut reparații la fațadele și acoperișurile caselor în care locuiesc. Potrivit Primăriei Sibiu, totalul amenzilor aplicate se ridică la peste 1 milion de lei. Oamenii spun că este un proces prea anevoios și preferă să stea așa.

După ce mai mulți locuitori din zona centrală a Sibiului s-au plâns că au fost amendați pentru că nu și-au renovat casele la exterior, reporterul Turnul Sfatului a solicitat o situație de la Primăria Sibiu, a tuturor amenzilor aplicate în ultimele luni. Potrivit reprezentanților municipalității, proprietarii a nu mai puțin de 417 imobile au fost sancționați, însă nu înainte să fi primit avertismente.

„Obligația întreținerii imobilelor aparține proprietarilor acestora, în conformitate cu prevederile Codului Civil și cele ale hotărârii Consiliului Local nr. 210/2001. Începând din 2015 și până în 2018, Poliția Locală a desfășurat controale sistematice în teren, somând în primă fază proprietarii să ia măsuri pentru repararea și punerea în siguranță a imobilelor degradate aflate în proprietatea acestora”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Întrucât puțini proprietari au luat măsuri în urma somațiilor, din iulie până în prezent Poliția Locală Sibiu a desfășurat o amplă acțiune și a verificat în teren starea imobilelor din zona centrală și de pe câteva dintre arterele principale ale orașului, respectiv Calea Dumbrăvii, Șoseaua Alba Iulia, bulevardul Vasile Milea și bulevardul Victoriei, arată reprezentanții primăriei.

„În urma acestor controale au fost identificate 417 imobile cu unul sau mai mulți proprietari care nu erau întreținute corespunzător. În aceste cazuri agenții Poliției Locale au aplicat amenzi în valoare de peste 1 milion de lei proprietarilor pentru că nu au efectuat lucrările de reparații necesare: reabilitarea fațadelor prin refacerea tencuielilor și a acoperișurilor prin schimbarea tâmplăriei și a țiglelor. Mulți dintre proprietarii amendați au contactat deja Primăria Sibiu și au solicitat certificate de urbanism și autorizații de construcție”, spune Mirela Gligore.

„Să ne dea ei bani de reparații, în loc să ne amendeze”

Locuitorii sancționați sunt revoltați de amenzile primite și spun că ar fi vrut să facă reparații, dar procesul este prea anevoios și costisitor.

„Am încercat de câteva ori, chiar am încercat. Dar este prea greu și nimeni nu te ajută, nici măcar nu îți explică exact ce și cum trebuie să faci. Așa că te tot duci dintr-o instituție în alta și dacă te acceptă una, te refuză cealaltă și tot așa. Costurile exorbitante ale reparațiilor nici nu le mai menționez. E exagerat. Trebuie să ne ajute cumva, cu o contribuție ceva, dacă vor să renovăm și să păstrăm și aspectul medieval al clădirilor, în loc să ne umple de amenzi”, spune un locuitor de pe strada Tipografilor. Atât el cât și vecinii săi de curte au fost amendați cu câte 500 de lei, bani pe care spune că nu îi va plăti.

„Ce reparații să facem? Uitați-vă cum arată toată strada, că ți-e și jenă. Unele sunt reparate, fără avize bineînțeles, altele stau să cadă. Dar credeți că vrea cineva să dea bani? așteaptă toți să le pice bani din cer sau măcar să se trezească vreun prost care să fie dispus să suporte toată suma. Și chiar și așa, cu banii jos, tot te lovești de birocrație și de tot felul de interdicții”, spune o sibiancă, de asemenea amendată.

Există însă și cazuri de persoane care au făcut reparații, cu toate avizele necesare.

„Nu am prea avut încotro, pentru că stătea să cadă zidul. Am pus bani toți din curte și ne-am apucat de lucru. A fost destul de dificil să facem rost de toate actele și aprobările, dar într-un final am reușit. Acum sincer, decât să dai banii pe amenzi, nu mai bine strângi banii ăia benevol și îi pui laolaltă pentru o renovare?”, spune unul din proprietarii unui imobil din zona centrală.

În cazul imobilelor care prezentau riscuri imediate pentru siguranța trecătorilor, Primăria Sibiu a luat măsuri de urgență, instalând schele de protecție deasupra trotuarului până când proprietarii vor pune în siguranță imobilul prin efectuarea lucrărilor. Pe parcursul acestui an s-au înregistrat două astfel de cazuri.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

30 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    K.Samuel

    Încă o tâmpenie marca administrației locale din Sibiu. În Oradea, Primăria îți dă credit fără dobândă 5 ani de zile, ca să renovezi fațadele clădirilor din zonele istorice. La noi, parul. Pentru că pentru orice altceva înafară de par, ai nevoie de planificare, eforturi, creativitate. Cu parul e cel mai simplu. Ca la țară.
    În plus, sunt perfect de acord ca procedura de autorizare este extrem de anevoioasă. Pentru asta ar trebui un departament special, care sa aprobe cu celeritate renovările fațadelor, după un proiect general elaborat de primărie. Ups, și aici ar fi de lucru… deci n-o să se întâmple.
    Dintre orașele cu pretenții, Sibiul are cea mai proasta administrație…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Bleahh

      Dacă ar trebui sa se ofere bani pentru reparații, atunci ar trebui sa se ofere pentru toți, nu doar pentru cei din centru, ar fi discriminator și inechitabil !!
      Dacă nu ai bani sa locuiești in centru, vinzi și te muți la periferie , e valabil oriunde in lume!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cristi

        de acord, pentru toti in egala masura. atat finantare dar si controale. sunt nenumarate blocuri si case neintretinute in oras, in afara centrului istoric, care prezinta si ele pericol pentru trecatori si care nu sunt controlate. e discriminare, nu-i asa? :)

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Micu Marius Georgian

    In acelasi context, oare ce se intampla cu imobilele aflate in aceasi stare deplorabila dar care sunt administrate de Fondul Locativ. Chiriasii acestor imobile platesc chiriile la Primaria Sibiu care nu face absolut nimic sa le reabiliteze sau macar sa indeparteze pericolul iminent de cadere a tencuielii si nu numai in capul locatarilor sau trecatorilor pe langa ele. Va dau un singur exemplu: imobilul aflat in Piata 1 Decembrie 1918 la numarul 8. (cladirea vis-a-vis de Gara Sibiu).
    De un an de zile sunt facut minge de ping-pong intre institutiile locale. Mai mult decat atat- in urma sesizarilor mele au recunoscut ca acest imobil este cu risc de accidentare si totusi nu s-a intamplat ABSOLUT NIMIC.
    Dar probabil singurul raspuns este ca anul viitor delegatiile participante la summit vin cu avionul si nu cu trenul…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    geo

    O BUCATAREASA NU POATE CONDUCE UN ORAS CE SE VREA EUROPEAN.
    Din pacate asa se intampla.
    Desi au fost semnale ca si inaintasul ei a fost un fals si.a facut jocul pe spatele sibienilor.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alex

    Nu imi vine sa cred primaria Sibiu a devenit incompetenta. De ce nu solicita fonduri de la Guvern sau fonduri UE si sa renoveze tot Centrul si toate arterele principale. In 2007 Dl Iohannis a reusit sa renoveze multe cladiri din centru cu bani de la Guvern. Oamenii amendati sunt persoane varstnice si persoane care nu isi permit luxul sa renoveze. Rusine Primaria Sibiu. Sibiul nu este pregatit
    pentru Summit si pentru Regiune Gastronomica Europeana! Aceasta primarie a devenit INCOMPETENTA

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Konig von Siebenburgen

    1. Imobilele din centru (si nu numai) trebuie sa fie onligatoriu renovate. Si nu ma refer doar la fatada, in timp ce inauntru iti cade acoperisul in cap.
    2. Din respect pentru orasul in care traim si pentru noi insine, nu pentru ca vine Merkel.
    3. In masura in care iti asumoi sa locuiesti in zona 0 a orasului, iti asumi si aceste consecinte.
    4. Printr-un parteneriat public-privat, primaria, si asa avand excedent enorm, se putea ocupa de acest aspect in ultimii ani (renovat sa zicem 15 case pe an) si acum centrul era boboc. Din bani publici, da. Administrati corect, transparent, cu metode de restaurare care sa respecte arhitectura, materialele si calitatea din punct de vedere istoric.
    5. Se puteau crea modalitati in care cei (multi) care nu isi permit, sa fie finantati transparent in conditii decente.
    6. Se puteau atrage fonduri europene (la bogatul Sibiu inexistente) pentru renovarea caselor pe pachete de strazi.
    7. Amendarea este corecta legal, dar cinica si imbecila fara a crea variante de rezolvare a problemei.
    8. NICIODATA, dar NICIODATA nulitatile bacteriene de la Cultura (inclusiv Fuego) nu au respectat regimul de monument istoric al cladirilor, permitand, autorizand si inchizand ochii la renovari penibile, la geamuri unul alb, unul maro, nspe culori de satra, firme luminoase ciobanesti, etc.
    9. Solutia: ne mutam in Oradea sau revenim la habsburgi!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ///

      Cred ca am revenit intr-un fel la habsburgi. oare ce e UE? Nu un imperiu/ Nu ni se cpmanda de la Bruxelles ce avem de facut cum ni se comanda altadata de la Viena?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    QQ

    Locuiesc intr-un imobil asa zic monument istoric ( doar jumatate de casa istoric, deoarece cealalta jumatate apartine unui renumit profesor de facultate si el si-a renovat partea cum a vrut), imobil la care am depus de un an de zile actele pentru reabilitare dar care nu am primit autorizatie inca. Acum 2 saptamani am avut vizita de la politia locala si am primit amenda 500 de lei pentru fatada neingrijita.
    Good Job!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vio Mihalache

    In an centenar, cu banii nostri sa fie renovat doar ce e romanesc, nu ce e facut de asupritorii fratilor ardeleni pe care i-am eliberat la 918! Sa se darame si praf si pulbere sa fie de ce nu e romanesc!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ursul

    Treaba este foarte simpla…exact ca la mașină..iti permiți să o repari..benzină..impozit..întreținere etc…o păstrezi…dacă ești foame, o vinzi si iți cumperi bicicletă….că, unele case sunt lăsate în paragină intenționat pentru a fi demolate..e altă problemă.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ///

      Exact! Nu-ti permiti sa platesti intretinerea unui apartament de 3 camera, il vinzi si iei unul de 2 camera… Nu-ti permiti sa-ti renovezi casa, o vinzi si te muti la bloc sau intr-una mai mica…

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    George

    Ceea ce se intampla si cum se gestioneaza tot ceea ce inseamna spatiu in centrul Sibiului este o bataie de joc . Primaria detine,reprezentata fiind de Urbana, multe spatii care ar trebui vandute unor oameni capabili sa aduca imbunatatiri semificative cladirilor. Pana exista locuinte sociale in centrul unei capitale europene, nu exista nicio sansa de a inainta cu toate amenzile aplicate!!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Antonia

    Aceste amenzi s-au dat pompieristic si au aratat ca in mileniul 3 si dupa sute de mii de euro investiti in baza informatica unitara a Primariei Sibiu totul e varza. Cum altfel sa explcam ca multe din amenzile date pe acelasi imobil s-au dat tuturor proprietarilor NU actuali doar ci si cei din trecut. Stiu multe situatii cand proprietarii care au vandut imobilul din centru de 15 ani au primit si ei amenda alaturi de actualul proprietar si altii din trecut. Si culmea cand mergi la Politia Locala ei dau din umeri si abia atunci observa in propria baza de date ca au amendat pe cine nu trebuie. Plus ca multi amendati au actionat in instanta si au contestat amenda pentru ca nu au fost somati anterior. Politia trebuie sa dovedeasca somatia initiala si cu semnatura beneficiarului de primire a ei. Si vor pierde in instanta Politia si Primaria. Concluzia: un demers pompieristic sa mai faca un leu doi la buget fara sa vina in sprijinul prorprietarilor de imobile din zona centrala. Nu cu bani, dar macar cu autorizatii de renovare date mai rapid. Primaria Sibiu, serviciul Urbansim a devenit campion national la CELE MAI LENTE autorizatii oferite in domeniul Urbansim.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Erlkonig

      pai daca zici ca ulterior constata in sistem ca e greseala, de vina e sistemul sau neamurile si amantele politrucilor puse in post fara pic de calificare?

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Legea 112 !
    Au ajuns im Centru dupa naționalizare ( confiscare !) in chirii , a venit FSN și le-a vândut pe nimic imobilele unde primii comunisti i -au primit in chirie ; au venit PNT-cd și le-a vândut și terenul care depășea 250 mp ; acum au ajuns proprietari acolo unde PCR i -a menționat chiriași .
    Azi cer bani de la Primarie ( noi) da întrețină imobilele . Vor câștiga !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      echidistantul

      Statul I-a impropriertarit! Acum, daca sunt proprietary sa se comporte ca niste proprietary si sa aiba grija de ce e al lor! Dupa ce ca au cumparat o locuinta in centru , spatioasa la pret de garsoniera in V. Aaron , acum vor si bani de renovare! Unora li se cuvine chiar totul?!

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tudor

    Ce se intampla cu imobilele unde proprietarii vor renovarea dar Primaria (prin fondul locativ) refuza sa cotizeze pe cota parte? De ce proprietarii aia sunt amendati cu 1000 lei/persoana?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mariana

    De acord cu /// si Alzara. Au primit casele mai pe nimic si acum asteapta pomana de la primarie. Pai atunci sa le dea primaria pomana tuturor locuitorilor Sibiului.Nu -ti permiti sa o repari, vinde-o si muta-te intr-o garsoniera la bloc. Dar, atentie si aici esti obligat sa o intretii, nimic nu se da pe gratis.

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vasile

    Sunt de accord ca fatadele si acoperisurile la strada trebuie reparate, pentru ca oricine vrea sa se plimbe printr-un oras frumos si sigur. Nu se poate compara centrul istoric cu un cartier marginas pe unde trec doar cei de acolo. Centrul istoric este calcat de toata lumea si mai ales de turisti, este cartea noastra de vizita. Problema este ca primaria nu face mare lucru sa ajute la aceste reparatii. Daca legea nu-i lasa sa suporte primaria costurile (destul de grav ca de 20 de ani nici un govern nu a gasit de cuvinta sa se ocupe de acest subiect), desi cred ca se pot gasi si legal solutii, totusi sunt alte masuri prin care primaria ar putea ajuta oamenii fara sa incalce legea: sa nu le ia taxe la cei care renoveaza (de exemplu taxa pentru ocuparea domeniului public cu schela etc), sa nu le mai ia impozit macar pentru un an, sa emita certificate in regime de urgenta, fara taxe si multe altele.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      echidistantul

      Ai si matale dreptate , dar intr-un cartier marginas , cum e V. Aron, am dat o graoza de bani pe o garsoniera, platesc taxe si fond de rulment ca sa zugravim casa scarilor si palierul, ca sa reparam scocurile si nu maa iarta nimeni nici de 2% din impozit… Sigur ca si eu trec des prin centru, dar cei care locuiesc aici au avantaje> sunt in buricul targului, au cumparat locuinta pe nimica toata, unii au renovat interiorul si o inchiriaza in regim hotelier si castiga o graoza de bani sau au inchiriat la birouri de avocatura, notariat.. trebuie sa luam in calcul si aceste aspect…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      daicoviciu

      Mai sasule, conationalii tai au avut noroc cu legile si cu privelegiile date de imparat, altfel era vai de ei! Au fost adusi in Transilvania cu un anumit scop, insa li s-au oferit o multime de privilegii si avantaje, cum n-aveau romanii… mai taca-ti gura daca nu stii istorie!

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact