Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Rectificare bugetară. Se taie 1,48 milioane de lei de la stadion

Rectificare bugetară. Se taie 1,48 milioane de lei de la stadion

Suma de 1,48 milioane de lei va fi tăiată de la lucrările de modernizare a Stadionului Municipal, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului Local Sibiu. Pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu de săptămâna viitoare se află un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local, unde, prin raportul 13999/2018, se prevede ”diminuarea cu suma de 1.481,36 mii lei, prin renunțarea la două obiective de investiții, respectiv: Modernizare Stadionul Municipal Sibiu și Servicii de dirigenție de șantier și alte servicii specializate pentru recepția lucrărilor în vederea prevederii fondurilor necesare în programul de investiții al Municipiului Sibiu”.

De fapt, sumele sunt tăiate de la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului, care nu poate gestiona această investiție, lucrările urmând a fi făcute de către primărie. ”Având în vedere că Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Sibiu are prevăzut în programul de investiții la poziția B. 1 ”Modernizare Stadionul Municipal Sibiu” – valoarea 960,90 mii lei, aceasta nu se poate realiza deoarece serviciul nu are capacitatea de a implementa un proiect de o asemenea anvergură. Ținând cont că suma necesară realizării acestui obiectiv este foarte mare și luând în considerare faptul că fondurile provin de la bugetul local, propunem realizarea acestui obiectiv de către Primăria Municipiului Sibiu. De asemenea propunem diminuarea contravalorii aferente serviciului C. V. 1 Servicii de dirigenție de șantier și alte servicii specializate pentru recepția lucrărilor – valoare 520,46 mii lei necesar pentru realizarea investiției la punctul B1”, se mai arată în raportul proiectului de hotărâre.

Primăria, prin Serviciul de presă, susține că banii vor fi mutați, nu retrași din investiție. ”Precizăm că această rectificare face referire la a doua etapă de lucrări, cea de modernizare a Stadionului și nu la lucrările de reabilitare, aflate în curs. La începutul anului s-a prevăzut în bugetul Serviciului de Administrare a Domeniului Public o sumă de 1,48 milioane lei pentru începerea acestei a doua etape de modernizare a Stadionului. Serviciul public menționat a demarat până în prezent achiziția pentru realizarea proiectului tehnic și propune, în contextul amplorii acestui proiect, ca execuția lucrărilor și serviciile de dirigenție să fie contractate de Primăria Sibiu. Prin urmare fondurile alocate Serviciul public amintit în suma de 1,48 milioane lei se mută din bugetul Serviciului public de Administrare a Domeniului Public pe lista de investiții a Primăriei, care va contracta și urmări lucrările”, se arată într-o informare transmisă de Primăria Sibiu.

Nou termen de finalizare

Printr-un act adițional, semnat de constructor și administrația locală se prevede că noul termen de finalizare a lucrărilor la stadion este 15 martie 2019. Întârzierea are mai multe cauze și pornesc de la documentația inițială care nu a evidențiat problemele de sub straturile de hidroizolație ale stadionului. În plus, o extrem de stufoasă și îndelungată corespondență între beneficiar și antreprenorul general a dus, din nou, la decalarea termenelor. Până pe 15 decembrie trebuie finalizate toate lucrările prevăzute în contract, cu excepția lucrărilor de refacere de la tribuna oficiale și peluză. Lucrările aferente tribunei oficiale trebuie finalizate până pe 15 ianuarie, iar peluza – până pe 15 martie. Toate aceste termene sunt condiționate de starea vremii: torcretul, hidroizolația și șapa sunt operații ”umede”, adică utilizează apa, iar temperaturile exterioare trebuie să fie cu cel puțin cinci grade peste limita de îngheț (iar în cazul aplicării hidroizolației, aceasta poate fi aplicată doar dacă stratul-suport este uscat).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Sibian

Acum 5 ani

Urmează 2 săptămâni fără îngheț ! #Vă vedem#
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 5 ani

Nu cred ca erau prevazute in bugetul de la inceputul anului sume pentru faza a doua a lucrarilor, faza care are termen de initiere pe la anu… apoi, ne trebuie vreo juma de an sa descoperim ca nu putem spala banii prin Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului si sc constructii sa, asa ca o luam de la capat… este tot mai jalnica primiria Sibiu... eu nu l-am ridicat in slavi nici pe actualul presedinte, dar tanti asta - zice lumea - este si incompetenta si increzuta... P.S Este un text generat din convingere, rog psd-eii sa nu raspunda!
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 5 ani

La cit iubeste primaria sportul,nici nu e de mirare. Badea werner de cind a fost primar a investit foarte mult in sport,rezultatele se vad si acum,se da pe munte si cu bicicileta din cind in cind si cam atat. Iar baba cloanta-i calca pe urme.
Raspunde

Bvb

Acum 5 ani

Sa vedeți câte blocuri se vor face intr un an .stadionul o sa dispară cat de curând .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus