Am atâtea lucruri în comun cu un restaurant specializat pe salate pe câte are o vacă. Adică la o friptură bună îmi place o salată lângă. Dar când am auzit că s-a deschis în Sibiu un restaurant nou, Salateria, am zis că e musai să-l încerc fie și pentru simplul fapt că Salad Box, din punctul meu de vedere o inițiativă foarte apropiată ca și concept și execuție, a ajuns dintr-o idee locală, românească, un lanț internațional de restaurante cu francize peste mări și țări.
Așadar, Salateria este deschis de câteva zile pe Calea Dumbrăvii, aproape de intersecția cu Mihai Viteazu, în zona devenită atracția numărul unu în 2018 în ceea ce privește investițiile în cafenele și restaurante de pe piața sibiană. În timp ce mă apropiam de local, mi-au trecut prin minte toate clișeele legate de tot ceea ce înseamnă să transformi ”sălățica” în masa principală: ”Știu genul de oameni care mănâncă așa ceva cu poftă! Se numesc femei!” sau ”Asta e mâncarea pe care o mănâncă mâncarea mea de obicei”. V-ați prins...
Când am intrat am observat că spațiul e mic, oamenii par mai degrabă orientați către ”take away”, însă totul e bine organizat și primitor. În funcție de preferință poți să-ți faci propria ta salată – exact ce spuneam de Salad Box, alegând diverse ingrediente din vitrină. Sau poți să alegi o salată gata făcută de ei, având mai multe posibilități de a selecta. Pe lângă, există și câteva sandvișuri, gustărele și deserturi. Eu am cerut o salată cu ton și un sandvici cu coaste de porc.
Cam în momentul acesta toate preconcepțiile mele legate de salate s-au cam risipit, pentru că ce am mâncat la Salateria a fost foarte bun. Nu e vorba de câteva frunze de salată verde amestecate cu niște măsline sau varză. Într-un singur bol am avut legume, fructe, carne de pește și cred că și ceva cereale, totul delicios. Mi s-a părut o combinație hrănitoare și consistentă. La care se adaugă sandviciul, cu coaste făcute mult timp la cuptor, până se rupe carnea de pe ele. Date cu un sos dulce-acrișor și puse între două felii de pâine de casă cu o crustă crocantă, bucățile de carne devin dumnezeiești. La fel de bună mi s-a părut și carnea de ton din salată, puțin afumată și pusă din abundență, să te saturi, nu doar de gust și aspect.
Cert este că pentru o masă de 20 și ceva de lei, chiar dacă nu sunt fan salate, pun să spun cu mâna pe inimă că m-am ridicat sătul de masă și am mâncat ceva foarte bun la gust și hrănitor. Cum localul e practic lipit de Super Mamma, mă gândeam la plecare că de banii ăștia puteam mânca o ciorbă și o friptură cu salată și garnitură la felul doi. Dar cu siguranță nu ar fi fost atât de sănătoasă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Salad Box , restaurant sibiu , Mihai Viteazu , Calea Dumbrăvii , Cafeneaua Lili , cronica de restaurant , App Image , Super Mamma , mancare sibiu , Centru Meteorologic Local , Pentru Sibiu , salateria , stiri sibiu , salateria sibiu , mancare siibiu , comenzi salateria
Vizualizari: 15560
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
MB
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
Liberal autentic
Acum 6 ore
Neli Oproiu
Acum 6 ore
Bobo