X
spital-urgenta-vaccin-15-Copy

Vaccinul antigripal, disponibil la medicii de familie din Sibiu, din această lună

Medicii de familie din județul Sibiu au început să primească, din această lună, dozele de vaccin antigripal solicitate de la Direcția de Sănătate Publică.

Potrivit celui mai recent raport transmis de DSP Sibiu, niciun caz de gripă nu a fost confirmat până în prezent, pe raza județului nostru. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă de regulă în această perioadă, au fost înregistrate câteva sute de cazuri de pneumonii și peste 2500 de cazuri de infecții respiratorii acute.

În ceea ce privește vaccinul antigripal, în județul Sibiu au fost catagrafiate pentru vaccinarea antigripală 34.280 de persoane, iar Ministerul Sănătății a alocat pentru această zonă un număr de 20.620 doze de vaccin, acestea reprezentând peste 60% din necesarul solicitat, dintre care 14.060 de doze au fost deja livrate la începutul lunii.

Cea mai mare parte din dozele de vaccin, 10.500, este destinată medicilor de familie din județ, prin care se va realiza vaccinarea persoanelor din grupele la risc

„Cele 10.500 doze de vaccin antigripal au ajuns la sediul DSP Sibiu marți, 16 octombrie 2018, iar din data de 17 octombrie 2018 a început și distribuirea vaccinului în teritoriu, pentru demararea campaniei de vaccinare gratuită. În perioada următoare urmează livrarea ultimei tranșe de vaccin antigripal din acest sezon, de 6.560 doze”, a declarat Krisztina Gaal, purtător de cuvânt al DSP Sibiu.

Câțiva medici de familie au primit deja dozele solicitate și își așteaptă pacienții.

„Am primit încă de când au ajuns dozele la Direcția de Sănătate. În fiecare an îmi îndemn pacienții să se vaccineze antigripal. E mai bine să previi decât să tratezi. Desigur, pe lângă vaccin, le recomand să acorde o atenție sporită modului în care se îmbracă în această perioadă, alimentației și odihnei. Fiecare lucru, oricât de mic vi se pare, contează în perioada frigului”, spune un medic de familie sibian.

„În fiecare an insist mult pe vaccinul antigripal. Există tot felul de supoziții pe internet, tot mai des glăsuite, că vaccinurile nu sunt bune, că vaccinurile fac rău. Nu este adevărat. Vaccinarea antigripală este un pas firesc la venirea sezonului rece. Eu am primit deja dozele și îmi aștept pacienții”, spune un altul.

În sezonul 2017-2018 vaccinarea antigripală a debutat în data de 11 decembrie 2017, iar în luna februarie 2018 au fost epuziate cele 14.500 doze repartizate județului Sibiu.

Se suplimentează dozele de vacccin 

Începând cu data de 15 septembrie 2018, Ministerul Sănătății a distribuit la direcțiile de sănătate publică din teritoriu și București un număr de 696 511 doze vaccin gripal. Distribuția vaccinului până la totalul de 1 300 000 de doze continuă până la sfârșitul lunii noiembrie, conform calendarului agreat cu distribuitorul.

Ministerul Sănătății a încheiat demersurile pentru achiziția unui număr suplimentar de 300 000 doze vaccin gripal, se arată pe site-ul ministerului.

 

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    DSP a distribuit in medie 15% din dozele solicitate de către cabinetele MF pentru vaccinarea gratuită a populației cu risc ; in majoritatea cazurilor dozele au fost administrate , adresabilitatea fiind mai mare decât in alti ani .
    In farmacii vaccinul trivalent costa 5€ ( dacă-l găsiți )-23 lei .Ieftin -deci de negăsit .

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Stoicescu

    Buna ziua, pentru sezonul gripal 2018-2019 vaccinul trivalent (antigene de suprafata din tulpini gripale: 2 tipA si 1tipB ) se numeste Influvac si este produs de Abbot Olanda. In farmacii se gaseste si vaccinul vaccinul tetravalent (antigene din 4 tulpini gripale 2 tipul A si 2 tipul B) VaxigripTetra produs de Sanofi Pasteur Franta. Costa undeva intre 50-60 lei per doza si se elibereaza pe baza de reteta. Cat va costa trecerea prin gripa (antifebrile, antigriplae, etc., suferinta fizica, eventual o complicatie nasoala bacteriana gen penumonie, absenteism de la locul de munca, o perioada de recuperare postgripa, transmiterea catre membrii familiei)? Retorica sau nu. Revenind, trebuie respectat lantul frigului adica vaccinul se pastreaza in figider la 4-8 gr. Celsius la furnizor, comerciant si utilizatorul final. Nu se congeleaza, se scoate din frigider cu 20-30 min inainte de administrare. Daca este tulbure sau are flocoane in suspensie nu se administreaza. Se recomanda vaccinarea categoriilor considerate la risc: persoane peste 65 de ani, boli cronice: renale, diabet zaharat, etc, patologii oncologice (cancere), sarcina, imunodepresii, personal medical, personal din Politie, Jandarmerie, MAPN, ISU. Practic numitorul comun al afectiunilor este scaderea in grade variate a imunitatii. Categoriile de personal enuntate se expun bolii prin natura profesiei si expun pe cei cu care vin in contact. Cand sa il amanati: daca aveti febra 38,5gr Celsius si peste sau o boala infectioasa in faza acuta. Cand se contraindica: daca suneti alergic la cantitati mici de proteina din ou (albus) sau gentamicina (antibiotic). Daca va intrebati, da l-am facut si nu am inregistrat nici o reactie adversa. Am vaccinat peste 200 de personane in acest sezon tot fara reactii. Succes si curaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact