Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Așa va arăta terminalul Aeroportului Brașov. Mixt între gotic și modernism FOTO VIDEO

Așa va arăta terminalul Aeroportului Brașov. Mixt între gotic și modernism FOTO VIDEO

Consiliul Județean Brașov va dezbate săptămâna viitoare indicatorii tehnico-economici pentru realizarea terminalului de pasageri de la Aeroportul Brașov. Potrivit referatului de specialitate transmis consilierilor județeni, valoarea totală a investiției pentru terminalul proiectat de arhiectul râșnovean Dorin Ștefan este de 184.671.650 de lei (39.637.620 euro, calculat la un curs de 4,658 lei/euro), din care 111.054.250 de lei sunt alocați pentru partea de construcție. Acesta va avea o arie desfăşurată de 11.780 mp.

aeroport brasov

Brașoveanul Dorin Ștefan este arhitectul care a prezentat soluția de arhitectură pentru terminal și turnul de control. El a precizat că a gândit terminalul ca o poartă de intrare în Țara Bârsei, unde monumentele sunt realizate sub influența stilului gotic transilvănean: „Aici, la Brașov, a fost prima întreprindere aeronautică. Conceptul arhitectural este, de fapt, o fuziune între goticul transilvănean și modernism. Am avut în vedere și hala fabricii de avioane realizată în anul 1930, hală care încă există și ar putea fi transformată în muzeu, dar și elemente moderne”, a declarat arhitectul pentru newsbv.ro.  

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, susține că banii vor proveni în totalitate din fonduri proprii. Nu au putut fi accesate finanţări de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeană, deoarece ghidurile de finanţare nu permit accesarea de bani pentru astfel de obiective. „Sunt finanţate doar aeroporturile care sunt funcţionale şi pe profit. Singura şansă ca aeroportul de la Braşov să fie realizat sunt fondurile proprii. Putem să facem analize şi strategii, dar aceasta în condiţiile unei stabilităţi în ceea ce priveşte alocările anuale, pe care am avut-o până anul trecut”, a declarat Adrian Veştea în media locală.   Acesta a precizat că în prezent se lucrează şi la documentaţia pentru etapele viitoare de dezvoltare a aeroportului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

costy

Acum 5 ani

asta-i gara brasov! cam asa arata, ca si gara brasov, daca miroase la fel...
Raspunde

the one

Acum 5 ani

Esti, probabil, invatat cu mirosul de levantica din gara SB … :))
Raspunde

x

Acum 5 ani

dar nu vad goticul....sau o fi gotic ortodox?
Raspunde

Ionut B.

Acum 5 ani

Stilul gotic --> check; dar balonul zburator?
Raspunde

jonyjon

Acum 5 ani

Balon in zona de restrictie aeriana :)
Raspunde

sibian

Acum 5 ani

Aveti aeroport la Sibiu , Bucuresti , Targu Mures - pe o raza de 150 km.Poate trebuiea sa folositi banii pentru alte investitii sau este rost de ceva ciordeala ?
Raspunde

Cipi

Acum 5 ani

Frumos .Se pare ca are etaj si posibilitate de acoplare a avioanelor. Al nostru arata in interior ca o hala de productie si prost climatizat. Sâmbătă ne-am copt de căldură. Deja nu mai face față traficului.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Viorela Lancranjan

Acum 5 ani

Brasovul este net inferior Sibiului! Sibiul este unic in Europa ca dezvoltare, bogatie si intelectualitate!
Raspunde

Roxanel Chindris

Acum 5 ani

Autogara ca Transmixt nu se exista in tara! Sibiul uber alles!
Raspunde

Braşoveanul

Acum 5 ani

Pentru "sibian": aeroportul Braşov se realizează exclusiv prin resurselele financiare ale Consiliului Judeţean Braşov. Nu e rost de ciordeală, îmi pare rău să te dezamăgesc. Nu ne interesează aeroporturile altora, avem nevoie de al nostru şi pentru curse charter (în cazul cărora tranzitul pe DN1 este inacceptabil, turiştii vor să pună schiurile în picioare în cel mult 1-2 ore de la check-out) şi cargo pentru industria locală. Aeroportul Braşov va fi gata în cel mult doi ani, focusaţi-vă pe ce puteţi face voi în Sibiu pentru a-l face (şi mai) atractiv, nu pe starea de sănătate a caprei vecinului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus