X
faraon

TSTV Un partid nou în Sibiu: Integrarea oltenilor printre priorități

Omul de afaceri Ciprian Faraon, fost coordonator și strateg al PNL, anunță înființarea la Sibiu a unui grup de inițiativă locală, care ar putea deveni în timp chiar un nou partid politic. Scopul este de a propune autorităților strategii și soluții pentru dezvoltarea comunității.

”În patru ani de politică am învățat că dacă o faci de plăcere politica o poți face constructiv, dar în același timp am descoperit și foarte multe neplăceri, duplicitatea oamenilor, foarte mult egoism, dorința de a-și satisface propriile interese… Îți trebuie foarte multă disponibilitate în zona politică și ai nevoie întotdeauna de oameni pregătiți, care sunt dornici să aducă plus valoare comunității lor. Grupul de inițiativă locală pe care vreau să-l lansez are ușile deschise pentru toți cei care au în spate o pregătire profesională temeinică și care și-au adus aportul în comunitatea lor într-un fel sau altul, poate într-o companie, într-o instituție pe care o reprezintă, nu mă deranjează, vă spun cu toată sinceritatea că sunt persoane de la PNL, de la USR sau de PSD. Pentru început această structură va îmbrăca forma unui ONG și din el vor face parte oameni membri ai comunității sibiene, oameni cu mai multă sau mai puțină notorietate, oameni de afaceri, medici, profesori, specialiști în domeniile lor. Deci e un grup de inițiativă locală pe care îl vom lansa în maxim o săptămână și ceea ce vom face noi în următoarele șase până la 12 luni este să construim. Construim în sensul în care ne aducem aportul comunității sibiene prin acțiunile pe care le vom face și care sunt definite în acest program. Ca să dau un exemplu, putem începe cu latura comunității sibiene și un aspect foarte important pentru mine îl reprezintă dezvoltarea demografică a Sibiului, a județului. Astăzi avem peste 70.000 de noi locuitori pentru care, dacă e să ne uităm cel puțin în mass media, vedem că începe să se creeze o senzație cel puțin de radicalizare a migrației în raport cu comunitatea locală, adică cei care astăzi au venit în Sibiu nu sunt suficient de bine îmbrățișați de comunitatea locală. Dacă mergem într-o țară străină, ca și vizitator, nu încercăm să schimbăm cultura acelei țări doar prin prezența noastră, preluăm cultura respectivă și răspundem acelor forme de cultură. Suntem toți români dar fiecare regiune ar un anumit specific și este cazul și al Sibiului”, a declarat la TSTV Ciprian Faraon.

Despre cum va funcționa noul grup de inițiativă locală și ce alte planuri au membrii lui, aflați urmărind emisiunea de mai jos:

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Hai mah că mai mult glumim la fazele astea cu oltenii :) majoritatea cred că sunt ok. Mă enervează când aud atâta accent sudist, dar in rest nu cred că fac cine știe ce probleme. Până acum nici nu s-au dovedit că ar crește procentul pesedistilor, deci probabil vin un procent mai mare de deschiși la minte decât sunt acolo la ei. Normal, in timp sper să înceapă să gândească și să vorbească ca noi , deci tot sunt pt o integrare. Noi trebuie să-i seducem cu ardelenismul, ca sa devina treptat ardeleni :)
    Ceea ce ar trebui sa ceară ar fi autonomia Transilvaniei. E mult mai rău sa fim conduși atât de centralizat de la București decât că se muta sudiști de-ai lor pe la noi.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Desi normal, când văd un vâlcean că se da mare pe aici, îl judec mai aspru decât pe un sibian care face același lucru
    Adică avem prostii noștri și mai veniți și voi?! Mai ales când mișcarea nu e reciprocă, nu prea sunt sibieni de nici un fel in Vâlcea.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cetatean

    In afara de ura concreta fata de Cimpean , care probabil nu a intrat in jocurile lui nu razbate decat gargara ieftina de politician, imbracata in dorinta de a face bine aproapelui. Care o fi diferenta fata de ceilalti?

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibianul

    Citatul lui Faraon “nu încercăm să schimbăm cultura acelei țări doar prin prezența noastră, preluăm cultura respectivă și răspundem acelor forme de cultură.” asta cam uita oltenasi nostri, ei vin si se cred cei mai tari, nu ii intereseaza de nimica, asta se vede inclusiv in trafic dar mai ales in comportament prin oras sau magazine.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    BRAVO

    Eu zic ca e o initiativa buna si ca e nevoie de asa ceva, adica de oameni noi in politica. Dar numai profesionisti!
    Pe langa asta e nevoie si de multa implicare, altfel vorbim doar frumos si ne aratam supararea catre pardidele politice actuale, care clar au dezamagit mult!
    Cred ca ar trebui canalizata energia spre ceva constructiv, mai mult decat sa ne tot plangem ca nu fac nimic cei din politica. Asadar, hai cu IMPLICAREA :)…PT. CA DACA NU, NICI DREPT SA COMENTAM NU MAI AVEM..SAU AVEM, DAR E DEGEABA!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicusor Ocneriu

    Oltenii sunt fratii nostri romani! Sibiul este oras romanesc si apartine in egala masura si lor! Romania centenara inseamna romanii frati uniti impotriva asupritorilor!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion ionescu

    Sincer, la fel fac toti romanii in strainatate. Adică nu devine niciun roman indiferent ca e moldovean, ardelean sau oltean mai civilizat in strainatate. Cri care au fost civilizați acasa sunt civilizați și in tarile de adopție. Cine cunoaște fenomenul diasporei, si ajung e sa doboare o data cu un low cost alaturi de romanii din strainatate, isi poate da seama ca nu le-a adus nimic in materie de civilizatie occidentul. Dar cand ajungi in strainatate nu mai contează din ce zona provine romanul, sunt la fel.de civilizati/necivilizati. Asta ca doar oltenii fac la Sibiu chestiuni nasoale e fumata, nici cu aia de pe.satele din județul Sibiu nu imi e rusine. Plus ca pe centru mai nou sunt tot mai mulți etnici romi, ca sa ma exprim in spiritul corectitudinii politice.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mariana

    Pe mine nu ma deranjeaza ca vin oltenii sa lucreze la Sibiu. De ce nu merg sibienii nostrii la lucru ?Sibiul are din fericire sau nefericire, (depinde de ce parte a baricadei te afli), locuri de munca disponibile . Si in plus, nu conteaza ca esti ardelean, moldovean sau etc. doar orice padure are si uscaciunile ei. Ceea ce ma deranjeaza enorm, este ca ne ocupa locurile de parcare pe care le avem prin “dreptul primului ocupant”” ca sa zic asa, de cand s-au construit blocurile comuniste. Si, majoritatea dintre ei, fac “”gura “” si sar chiar si la bataie daca le reprosezi. Dar asta tine si de regula bunului simt, atata vreme cand primaria nu face parcari cu plata si pt.riverani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact