X
hotelul de gheata tema 2019 (2)

Hotel of Ice a anunțat care va fi tema pentru sezonul 2018-2019

Cu câteva săptămâni înainte de începerea lucrărilor la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, reprezentanții proiectului au decis să anunțe care va fi tema din acest sezon. „Frozen Love” (n.r. iubire înghețată) va fi ideea în jurul căreia vor fi alese obiectele de design ale hotelului.

După studierea mai multor variante, s-a decis ca tema noului Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac să fie „Frozen Love”, în acest sezon find promovate dragostea şi pasiunea pentru natură, aer curat, drumeţie montană şi Masivul Făgăraş în timpul anotimpului rece.

hotelul de gheata tema 2019 (1)

Atunci când condițiile meteo o vor permite, la Bâlea Lac vor începe lucrările de ridicare a celui de-al paisprezecelea Hotel de Gheaţă şi a celorlalte construcţii (Biserica de Gheaţă, “satelitul” din cele trei igluuri, pârtiile şi zonele de distracţie pe zăpadă etc).

Camerele principale ale obiectivului vor purta numele unor locuri şi obiective din zona Masivului Făgăraş, astfel că vizitatorii obiectivului din acest sezon vor ajunge foarte uşor, în doar câteva minute, de pe Vârful Suru, la Lacul Avrig, Vârful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de lut din Valea Zânelor sau Palatul Brukenthal de la Avrig, ghidându-se după câteva elemente simbol ale fiecărei atracţii, imortalizate artistic în gheaţă. „Călătoria” prin zona Masivului Făgăraş va continua şi în complexul de igluuri, camerele urmând să poarte numele “Rezervaţia Arpăşel”, “Vârful Moldoveanu” şi “Poiana Neamţului”.

hotelul de gheata tema 2019 (3)

Şi pentru că 2018 este anul în care România Mare sărbătoreşte Centenarul, organizatorii proiectului Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac s-au gândit să marcheze şi ei acest important eveniment al istoriei neamului. Ca urmare, s-a luat decizia ca, în premieră pentru acest obiectiv, restaurantul ce va fi amenajat în holul principal al obiectivului să poarte un nume, în acest sezon acesta fiind denumit “Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”, Regele României care a pecetluit Marea Unire de la Alba Iulia.

Hotel of Ice v.14 va fi lansat alături de un parfum

Odată cu lansarea ediției din acest an a Hotelului de Gheaţă, va fi lansat pe piaţă și un parfum care poartă numele temei proiectului. “Frozen Love” va fi creat de Astrid Friedrich şi va avea două versiuni, pentru femei, respectiv bărbaţi.

Parfumul „Frozen Love” va deveni suvenirul principal al sezonului și va putea fi achiziționat de la Hotelul de Gheață și în magazinele cosmetice de specialitate.

hotelul de gheata tema 2019 (1)

Dacă nu vor interveni probleme deosebite, Hotel of Ice Bâlea Lac va fi deschis pentru vizitare în Ajunul Crăciunului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact