Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Salamul de Sibiu va fi promovat cu bani europeni în România, Spania şi Italia

Salamul de Sibiu va fi promovat cu bani europeni în România, Spania şi Italia

Salamul de Sibiu va fi promovat în România, Spania şi Italia, timp de trei ani, cu ajutorul unui grant european în valoare de 1,5 milioane de euro obţinut de Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), iar data de 1 noiembrie va deveni începând din acest an ''Ziua Naţională a Salamului de Sibiu''.

Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu din care fac parte şase producători (Angst, Aldis, Agricola Bacău, Scandia Food, Cris-Tim şi Reinert), a anunţat miercuri, la INDAGRA, că românii iubesc acest produs super premium, de nişă, deşi consumul unui român nu este mai mare de 4 felii pe an, la o producţie de 2.100 de tone în 2017.

"Ziua Naţională a Salamului de Sibiu va fi de fiecare dată pe 1 noiembrie. De ce 1 noiembrie? Pentru că de fiecare dată se desfăşoară cel mai titrat târg din România, INDAGRA. Este locul în care producătorii se întâlnesc cu consumatorii, cu retailerii. Este locul cel mai frumos unde putem promova produsele şi să discutăm planuri de viitor", a declarat, miercuri, Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei, citat de Argerpres.

Ea a precizat că în anul 2017 asociaţia a câştigat un grant de 1,5 milioane de euro prin programul european "Enjoy! It's from Europe", în cadrul căruia timp de trei ani, 2018, 2019 şi 2020, Salamul de Sibiu va fi promovat în România, Italia şi Spania, iar primele două târguri de promovare la Barcelona şi Torino s-au desfăşurat deja.

"2018 este primul an de implementare şi ne bucurăm că am reuşit să obţinem ca România, ţara din care facem parte, să fie ţară de promovare, pentru că românii iubesc foarte mult Salamul de Sibiu şi trebuie să promovăm acest sistem de calitate, de Indicaţie Geografică Protejată, care tezaurizează istoria celor mai vechi companii care activează în România. Au venit şi companii tinere în această asociaţie, care inovează şi învaţă alături de noi şi duc mai departe istoria celor 130 de ani", a declarat pentru AGERPRES Carmen Gavrilescu.

"Salamul de Sibiu rămâne un salam de nişă super premium în mintea consumatorilor noştri, dar vrem să învăţăm oamenii să consume un produs de calitate. În România, consumul anual este de 4 felii de salam pe cap de locuitor. Producţia în 2017 a fost de 2.100 de tone şi prognozăm 2.400 tone anul acesta. Ţinta noastră este să ajungem la 3.000 de tone în următorii doi ani şi pentru a accesa încă un fond european, tot pe trei ani, care poate fi dublu, dacă grantul acesta se desfăşoară bine", a mai spus Gavrilescu.

În privinţa exporturilor, preşedintele asociaţiei susţine că Salamul de Sibiu ajunge cu precădere în ţările unde sunt români, respectiv Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, dar acestea sunt încă destul de "timide", respectiv doar 2% din producţie.

Salamul de Sibiu este unicul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu distincţia europeană a calităţii Indicaţie Geografică Protejată (IGP).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Veverita vesela

Acum 5 ani

Salamul de Sibiu se produce la Sibiu? Exact ca stridiile de Rosbach!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus