Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Proteste la Stadionul Municipal Sibiu. „Vrem să nu își mai bată joc de noi”

Proteste la Stadionul Municipal Sibiu. „Vrem să nu își mai bată joc de noi”

Suporterii echipei FC Hermannstadt au ieșit astăzi să protesteze în fața Stadionului Municipal Sibiu, din cauza amânării constante a termenului de finalizare a lucrărilor. Oamenii spun că s-au săturat să meargă în deplasare cu echipa chiar și la meciurile pe care ar trebui să le joace acasă.

„Prezenți pentru Sibiu”, „Cu 4 muncitori nu se face primăvară” și „Nesimțirea la noi acasă” sunt doar câteva dintre mesajele pe care suporterii sibieni le-au trimis prin intermediul pancartelor, vineri după-masa, la stadion. Nemulțumiți de greutatea cu care avansează lucrările la Stadionul Municipal, precum și de amânarea pentru a treia oară a termenului de încheiere a lucrărilor, aceștia spun că simt că primăria și constructorul își bat joc de ei și de echipă.

„Protestez din cauză că Primăria Sibiu și constructorul au avut contractul până înainte de meciul cu Steaua și n-au putut să gate și acum au prelungit contractul până în martie și nu ne convin lucrurile astea. Ne mint în halul ăsta și primăria și constructorul. Este foarte greu să mergem în deplasare. Am fost la Tg. Mureș la meciul cu Steaua și tot stadionul ținea cu ei, cu toate că noi practic jucam acasă și eram 30 de inși care țineam cu Hermannstadt-ul. La meciurile importante, putem fi oriunde, toată lumea ține cu echipele mari. În Cupa României, ați văzut bine, când am jucat acasă au fost 5.000 de oameni”, spune un suporter.
protest suporteri stadion (5)

Suporterii mai spun și că devine tot mai greu să meargă în deplasări pentru fiecare meci al echipei preferate. La fel de greu, spun ei, este și pentru jucători.

„Vrem să se facă prima parte a lucrărilor de la stadion, ca să avem posibilitatea să ne vedem echipa jucând acasă. Cei care nu merg frecvent nu știu dacă își pot imagina ce greu e să mergi mereu în deplasare. Trebuie să lansăm un semnal de alarmă, să vadă că ne pasă și că vrem să ne facem auziți”

„Protestez din cauza nesimțirii și amânării constante impusă de firma de construcții care își bate joc de suporterii sibieni și din cauza lor trebuie să mergem în fiecare săptămână în deplasări. Echipa are de suferit din cauza acestei probleme. Vrem să nu se mai amâne termenele și să jucăm acasă mai repede de 15 martie 2019 dar nu cred că e posibil, dacă nu au respectat nici primele trei termene”

protest suporteri stadion (3)

Cei 40 de suporteri prezenți la protest au strigat „Sibiul este casa mea”, „Nu vă puneți cu noi”, dar au folosit și cuvinte mai grele, numindu-i pe responsabilii de lucrări „nesimțiți”.

Reamintim faptul că noul termen de finalizare a lucrărilor este data de 15 martie.

”Lucrările de reabilitare a Stadionului Municipal au fost demarate pentru a-l aduce într-un stadiu care să permită desfășurarea meciurilor de Liga I și pentru a reda comunității un spațiu pentru desfășurarea activităților sportive. Fără aceste lucrări, nu ar fi fost posibile funcțiunile menționate”, arătau, pe 23 octombrie, reprezentanții Primăriei Sibiu într-un răspuns transmis Turnul Sfatului.
protest suporteri stadion (2)

Mai multe informații se găsesc în articolul de mai jos:

http://www.turnulsfatului.ro/2018/10/23/noul-termen-de-finalizare-a-stadionului-este-15-martie-cum-s-a-ajuns-la-aceste-intarzieri/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vasile Von Vasile

Acum 5 ani

mă nene, da' de ce nu protestați voi la patron acasă? păi dacă are echipă de valoare, de ce nu îi face stadion? vrea moca de la primărie?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cibi istvan

Acum 5 ani

Astrid Fodor DEMISIA!!!! Jos cu sașii care conduc jalnic destinele orașului!!!
Raspunde

robby73

Acum 5 ani

Lasa sași în pace, că nu aia conduc firma de constructii. Și cu oameni ca tine nu pot face nici sași treabă în Sibiu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Estera Lomnasan

Acum 5 ani

Vrem stadion in Sibiu de 50000 locuri, sa nu mai facem deplasări la sarantoci, se unde ne întoarcem cu răie! #mysibiu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus