Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Iohannis, atac la adresa lui Dragnea. ”Omul e disperat. Are probleme majore și nu doar în fața judecătorilor”

Iohannis, atac la adresa lui Dragnea. ”Omul e disperat. Are probleme majore și nu doar în fața judecătorilor”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat stăzi că informaţiile furnizate ieri de Liviu Dragnea şi care-l vizează sunt "fake news", catalogându-l pe acesta „un disperat care progresează”. "Asta se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului, iar acest infractor Dragnea progresează, nu în domeniul statului de drept, ci în domeniul fake news. E ceea ce în ziua de azi se numeşte fake news, înainte de numeau minciuni. Am avut Caragiale, bileţelul roz şi am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractorii ajung în vârful statului", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, citat de Mediafax. Întrebat de valiza reală, cea care a ajuns la Rise Project, preşedintele spune că îi este străină, deşi unii insinuează că ar avea cunoştinţă. "Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am nicio legătură. Omul (n.r.: Dragnea) este disperat şi are probleme majore şi caută să aducă vorba despre alte lucruri şi aduce manevre de manipulare", a mai spus preşedintele.

Declaraţiile vin după ce, cu o zi în urmă, preşedintele Liviu Dragnea a mers în Parlament cu două valize, reacţionând în acest mod la ancheta Rise Project ce se bazează pe o valiză cu documente Tel Drum, despre care jurnaliştii spun că a fost găsită de un sătean din Teleorman.

Într-o valiză, liderul PSD a adus gogoşi, iar în a doua se aflau acte, cum ar fi ordonanţa de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, semnată de Cristian Lazăr, dar şi informări cu privire la cauzele penale clasate în care a fost implicat preşedintele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Pierre Richard

Acum 5 ani

Dijaba. Nevlegii de rumani tat PSD voteaza. Cred ca si merita, de fapt
Raspunde

teleormaneanul

Acum 5 ani

In curand o sa vasliti si domnia-voastra impotriva curentului. Cand se vor descoperi toate neregulile, ca sa nu le numesc altfel...
Raspunde

Iustinian Preda

Acum 5 ani

Mare dreptate aveti domnule Presedinte! Infractorii sunt disperati isi traiesc ultimele clipe inainte sa ajunga la bulau. Toti romanii va sustin intrati in ei fara mila! Nici o mila pentru corupti!
Raspunde

Valjan si Aly baba

Acum 5 ani

Oare care este mai disperat din ei doi infractori ,unul va intra la puscarie mai repede altul mai tarziu si va pierde toate drepturile dupa ... Numai ca al doileaisi trage si sotia care nu merita fiind o doamna doamna ce locuieste cu un .....Rautati imensa de ambele parti cu ura mai mare din partea .....specifica neamului lui Acest articol nu se va publica ptr ca tr sfatului nu tine cu adevarul in acest articol
Raspunde

TiTi

Acum 5 ani

aveti grija sa fuga cu elicopterul si cu un milion de gogosi in brazilia
Raspunde

teleormaneanul

Acum 5 ani

Nu fuge cu toti gogosii! Cativa iti lasa tie si altora ca tine ca premiu de consolare!
Raspunde

Valjan si Aly baba

Acum 5 ani

TiTi esti slab ca seful din Sibiu Gogosul este de la sas Iar tu infierbantat de nu mai judeci Lasa comunisti inchistatule ... Pensionari sant si au fost baza tari cu ei s a construit nu cu unul ca tine Javra
Raspunde

cassius clay

Acum 5 ani

Se tot ataca cu vorbe, dar cand o sa vedem un meci pe cinste intre cei doi? Dl. Johannis are antrenament mai bun pt. ca facea naveta cu bicicleta la Agnita si schiaza... Dl Dragnea e cam ofilit ca are ibovnica tanara... Sa vedem cine va fi cel mai bun la tranta?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus