X
papaya film

Neagu, printre cei 15 liberali care au reclamat clipul ”Copiii referendumului”

Deputatul Nicolae Neagu se află printre cei 15 parlamentari de la PNL, ALDE şi PSD care au reclamat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPC) clipul ”Copiii referendumului”, realizat de agenţia de publicitate Papaya Advertising. Prin clip se îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, anunță Mediafax. ”Precizăm faptul că art. 236 alin. (1) din Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, stabilește principiul interesului superior al copiilor prin care <orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului>. Ori de câte ori se ia o măsură care privește un copil, indiferent de persoana (fizică sau juridică) care o ia, trebuie respectat principiul primordial al interesului superior al copilului, consacrat pe plan internațional în qrt.3 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului”, se arată în solicitarea parlamentarilor.

Este vorba despre o adresă semnată de zece parlamentari PNL – Cupşa Ioan, Mihalescul Dumitru, Popescu Pavel, Fădor Angelica, Cherecheş Florica, Ardelean Ben-Oni, Sighiartău Robert-Ionatan, Gheorghe Andrei Daniel, Ioniţă Antoneta, Neagu Nicolae, trei de la PSD – Jivan Luminiţa-Maria, Titus Corlăţean, Gabriel-Beniamin Leş, unul de la ALDE – Cătăniciu Steluţa-Gustica şi unul de la minorităţi – Grosaru Andi-Gabriel.

Semnatarii solicită Autorităţii pentru Protecţia Copilului să înceapă o anchetă împotriva agenţiei Papaya, sub suspiciunea că figuranţii minori din filmare nu ar fi avut acordul părinţilor pentru acţiune, că ar fi existat o situaţie de exploatare a copiilor şi că ar fi fost abuzaţi fizic şi emoţional.

Şeful agenţiei de publicitate Papaya Advertising, Robert Tiderle, a fost chemat la audieri, marţi, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în urma unei plângeri depuse de 13 parlamentari.

O femeie este arsă pe rug, iar copiii sunt obligaţi să privească

Spotul Papya Advertising, lansat la începutul lunii octombrie, a fost inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), care are la bază romanul omonim al autoarei Margaret Atwood şi în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea. Clipul prezintă o perioadă post-referendum în care copile îmbrăcate în pelerine lungi, roşii, la fel ca cele ale servitoarelor din serial, au un dialog scurt cu o femeie – personajul mătuşii Lydia, care îi laudă pe cei care au mers la referendum “la îndemnul partidului şi al conducătorului”. Filmul realizat de Papaya Advertising prezintă România de după referendum.  Clipul se încheie cu un cadru larg, în care o femeie este arsă pe rug, iar copiii sunt obligaţi să privească. În jur sunt mai multe astfel de ruguri, iar în spate se află clădirea Parlamentului.

Neagu: Susţin referendumul

Nicolae Neagu s-a declarat public un susținător al ideii promovate de referendum. “Susţin referendumul. Îmi pare foarte rău că el este extrem de politizat. Nu ar fi trebuit. Şi cred că ieşirea, din punctul meu de vedere, al Bisericii Ortodoxe a fost corectă. El nu trebuie politizat. Cei care cred în acest demers, ar trebui să meargă. Eu mă aştept să fie de succes. Şi, bineînţeles, fără a face o campanie politică, acolo unde mă voi implica, se va vedea. Voi merge (la referendum – n.r.), votez ‘pentru’ “, a afirmat Nicolae Neagu, într-o conferinţă de presă, înainte de vot.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu

    In sfarsit, dupa 2 ani, “marele” parlamentar Neagu a iesit din anonimat 😃. Nu-s convuns ca stie ce a semnat, insa prezenta dansului pe listele de vot si a altor “elite” gen Cazan m-a determinat sa nu mai votez PNL dupa 20 de ani, preferand sa incredintez votul meu unor anonimi de care sunt tot mai mandru.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Mă mir că nu au semnalat și faptul evident că au ars de vie o femeie în timpul filmărilor și au stricat grădina parlamentului cu focurile lor în timpul filmărilor!

    Ce-i drept nici mojicii de la agenția de publicitate nu au scris câte femei au ars, câte lemne și câți copii au fost instituționalizați din cauza traumelor!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristian

    Ce lista jalnica de parlamentari. Din cauza acestor analfabeti suntem pe ultimul loc la toate capitolele. Zero initiative a avut acest impostor Neagu. Partidul liberal este o rusine de partid. Sa va revoltati ca nu ati facut o sosea calumea sau un pod – nu pentru un videoclip. Rusine sa va fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact