Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Jifa continuă să susțină echipa de baschet a Sibiului

Jifa continuă să susțină echipa de baschet a Sibiului

Compania Jifa a anunțat că va continua să susțină galben-albaștrii și în acest sezon, prin intermediul unui comunicat de presă transmis de BC CSU Sibiu.

Compania a susținut echipa sibiană de baschet în ultimii trei ani, acesta fiind cel de-al patrulea.

„Se spune că Poţi face întotdeauna mai mult decât ai crezut, iar an de an echipa CSU Sibiu demostrează acest lucru. Încă de la începutul formării echipei am fost alături de ei și am văzut multă muncă și dăruire, ceea ce a condus la performanţă și succes. Comunitatea sibiană este o comunitate deosebită, care uneşte şi aduce un plus de valoare, reuşind, an de an, să susţină echipa. Cu bucurie și încredere pot afirma că, și în acest an, JIFA va susţine echipa, atât moral, cât și financiar. Mă simt mândru că sunt sibian şi totodată un vultur galben-albastru. Aştept cu nerăbdare fiecare meci și din acest sezon şi sunt convins că nici în acest an, echipa CSU Sibiu nu ne va dezamăgi. Mult succes!", a declarat ing. Vasile Jugărean, Administrator JIFA.
Conducerea BC CSU Sibiu se declară mulțumită de reconfirmarea parteneriatului cu societatea comercială sibiană.
„Sunt mândru că Jifa continuă și în acest sezon să ne sprijine și vreau să îi adresez mulțumirile mele lui Vasi Jugărean pentru tot ceea ce face în sprijinul baschetului sibian”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.
Reamintim că recent depozitul Jifa de pe Calea Șurii Mari a fost implicat în cel mai mare incendiu din istoria recentă a Sibiului. Peste 300 de pompieri din Sibiu și județele limitrofe au luptat o noapte întreagă la stingerea focului. După stingerea incendiului, din depozit nu a mai rămas aproape nimic.  Aproximativ 500 de tone de deșeuri au fost arse, iar mai multe camioane și alte obiecte de uz administrativ au fost afectate, iar conducerea companiei s-a ales cu o amendă de 5000 de lei.

 

Foto: arhiva TS

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

iulian

Acum 5 ani

Ce usor scapa Jifa de neutralizarea deseurilor achizitionate...
Raspunde

gicu

Acum 5 ani

1. cam cat costa sa tratezi, sa incinerezi, sa elimini si sa depozitezi deseurile periculoase? 2. firmele din zona west platesc bani grei sa scape de aceste deseuri - actele de la jifa sunt aur curat in rapoartele de mediu pentru auditorii straini (angajati de catre clientii fabriciilor). 3. mega profit pentru Jifa in urma incendiului, mega poluare rezultata in urma incendiului. cam asa se procedeaza in Romania.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus