X
cartierul arhitectilor

Un nou cartier cu 1.100 de apartamente. La doi pași de Cartierul Arhitecților

Un cartier cu aproximativ 1.100 de apartamente urmează a fi construit între pârâul Seviș și actualul Cartier al Arhitecților din Cisnădie. Primarul orașului spune că dezvoltatorii vor ceda 10.000 de mp pentru utilități publice.

Noul cartier ar urma să fie amenajat pe terenurile aflate după pârâul Seviș, pe partea dreaptă în sensul de mers dinspre Cisnădie către Sibiu. ”Este următoarea zonă în care vor fi realizate mari proiecte imobiliare. Peste 1.100 de apartamente în prima fază”, spune Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie. Potrivit lui, pentru a preîntâmpina problemele de infrastructură urbană generate de dezvoltatorii din Cartierul Arhitecților care nu au mai finalizat lucrările la care s-au angajat prin certificatele de urbanism, politica locală în ceea ce privește noul cartier va fi modificată. ”În Cartierul Arhitecților, în fiecare certificat de urbanism emis este prevăzut clar că dezvoltatorii trebuie să amenajeze străzile, iluminatul public, trotuarele și așa mai departe. Unii dezvoltatori au respectat asta, alții nu. Acestora din urmă nu le putem noi prelua strada până nu realizează investițiile la care s-au angajat. Pentru a evita astfel de situații, în cazul noului cartier nici nu se mai pune problema de a mai emite autorizații de construire până când lucrările de infrastructură urbană nu sunt făcute”, spune Gheorghe Huja.
În plus, dezvoltatorii imobiliari care vor să demareze proiectul celor 1.100 de apartamente vor ceda o suprafață de 10.000 de mp orașului Cisnădie. ”Pe acest teren vom putea construi o școală, dar avem în vedere și amenajarea unui punct de lucru al Primăriei Cisnădie, la care cetățenii din zonă să poată apela, dar și de unde să putem interveni cu lucrări de întreținere inclusiv în Cartierul Arhitecților”, mai spune Gheorghe Huja.

În ceea ce privește problemele din Cartierul Arhitecților referitoare la străzile nepreluate de administrația locală, primarul îndeamnă cumpărătorii să se adreseze dezvoltatorilor imobiliari. ”Noi nu putem prelua aceste străzi până nu sunt puse la punct, conform obligațiile asumate de către dezvoltatori prin certificatele de urbanism. Acolo unde aceste obligații au fost respectate, străzile au fost preluate și sunt întreținute de către noi”, declară Huja.
Până acum, Primăria din Cisnădie a preluat în administrare 12 străzi, trei dintre acestea (Tiberiu Ricci, Irina Rosetti și Daniel Renard) fiind preluate în cursul acestui an.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

15 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    .

    ma asteptam la o autostrada catre “locul de munca” sibiu sau se va trece direct la metro? vreo fabrica, biserica nu?
    o harta era foarte buna, nu? sau este secret?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    hai-hui

    Sunt curios unde va face in 1ha si scoala si punct de lucru al Primariei (adica inclusiv parcare maricica pt utilaje de deszapezire, etc). E ff putin…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România de pe Valea Sevișului

    Super era clar nevoie de așa ceva:
    – drumuri de acces – este unul cu 1 bandă pe sens, e suficient (mai ales când trebuie să vină ambulanța și pompierii, de aceea e intrare la cimitir și pe partea aia)
    – transport în comun – dacă se milostivește Sibiul
    – servicii sociale – sunt în Sibiu, facem un flotant și se descurcă lumea!
    – magazine – sunt 2 chioșcuri, restul în comuna alăturată și în orașul de lângă!
    – locuri de joacă/parcuri/locurii de recreere – suntin Sibiu dacă nu – pe câmp!
    Pare locul ideal de a trăii!

    Acum blocurile sunt noi și frumoase dar in câțiva ani se va duce mirajul și va rămâne doar un ghettou, prost gândit și prost construit!
    Vai de capul celor ce își vor cumpăra în noile minuni Cisnădiei!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Claudia Rizescu

    Este incredibilă dezvoltarea si bogăția Sibiului, acest pământ binecuvântat de zeii civilizatiei! Clujul si Oradea privesc cu invidie si neputinta.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dudu

    Desteptul asta da autorizatii in continuare si apoi se plange ca locuitorii stau 2 ore sa intre in Sibiu. Pai ce ii pasa lui, banii sa vina ca prostii pot sa astepte cu orele pana ajung in oras.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Arhitectu' lu' peshte de Cisnadie

    Ca de obicei primarul Huie Muja zice doar ce ii convine lui. Dar cand oamenii au cumparat case prin 2008-2010 le-a impus cumva la cumparare sa isi faca strazile singuri?
    Jumatate din cartier sunt case si nu scrie nicaieri ca trebuie proprietarul casei sa isi faca singur drumul, sa puna iluminat si sa-si faca singur trotuarul. Asta e treaba primariei ca de-aia platim impozite nesimtite la Cisnadie, de parca am fi in zona zero din Sibiu.
    Ia mergeti voi pe strazile preluate de primarie sa vedeti cat de asfaltate si curatate sunt. Stai sa vina prima zapada sa vedem…
    Hai sictir Hujo cu minciunile tale cu tot!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Babu

    Conditiile “deosebite” din cartierul “nonArhitectilor” sunt incluse in pretul de cumparare al imobilelor.
    In tara asta nu poti spera ca se vor face.
    Eventual se vor distruge lucruri…

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristi

    D-le Deleanu, va rog verificati la Agentia pentru Protectia Mediului Sibiu, daca PUZ-ul celor 1100 de apartamente a primit aviz de mediu. Daca da, mergeti si numarati animalele de la ferma. Apoi consultati Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei din 04.02.2014, luati o ruleta si masurati distanta pana la ferma. Poate iesi un articol interesant.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Totusi, nu primaria e de vina pentru ca a eliberat autorizatiile de constructie apoi a facut receptia constructiilor desi investitorii nu au respectat toate cerintele din certificatul de urbanism?

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Traian

    Domnilor, nu mai vorbesc de infrastructura si vaci de la ferma, dar sa construiesti apartamente pt 3000 de oameni plus scoli si alte chestii in nici un kilometru patrat este mai rau decat in Fasia Gaza! Ori Huja vorbeste prostii, dar ne-am obisnuit, sau ati preluat gresit informatia! Nu se poate asa ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact