X
Daniel ghiondea armata soldati militari artilerie (10)

„Cine pierde artileria, pierde lupta”. 175 de ani de la înfiinţarea Artileriei Române, celebrați la Sibiu | FOTO

O ceremonie deosebită a avut loc astăzi la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” din Sibiu, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la înființarea Artileriei Române. Alături de conducerea școlii au fost reprezentanții marilor instituții ale județului, precum și tânăra care a fost desemnată șefă de promoție pe artilerie și rachete.

Artileria Română Modernă este celebrată în fiecare an, la data de 10 noiembrie. În cadrul ceremoniei de la Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” din cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” a luat cuvântul și comandantul centrului, Daniel Gheondea.

„În fiecare an, la 10 noiembrie, aniversăm Ziua Artileriei Terestre, principala armă de sprijin din structura forțelor terestre ale Armatei Române. Este una din înălțătoarele zile de mândrie, cinste și credință, de iubire și recunoștință, care naște în sufletul fiecărui artilerist imboldul unor noi împliniri. Sărbătoarea de anul acesta are o semnificație aparte, artileria aniversând 175 de ani de existență, în anul Centenarului Marii Uniri. […] Pornind de la Ioan Vodă, Domn al Moldovei și patron spiritual al centrului nostru, cunoscut peste timp ca fiind viteazul care, cu o putere neobișnuită, a reușit să întoarcă singur tunurile din lemn de cireș împotriva oștirii otomane și să reușească prin fapta sa câștigarea unei bătălii a vremurilor sale, artileria începe să fie apreciată în istoria războaielor, după axioma „Cine pierde artileria, pierde lupta”. […] În cei 175 de ani de existență, artileria română modernă a consemnat cu generozitate în cartea de aur a oștirii nepieritoare fapte de eroism, jertfe pentru apărarea ființei noastre naționale”, a spus Daniel Gheondea, comandantul Centrului de Instruire pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” Sibiu.

Daniel ghiondea armata soldati militari artilerie (7)

Gabriela Roșca este una din elevele care au ieșit în evidență în cadrul armei alese. Șefă de promoție, tânăra a vorbit astăzi despre motivele care au determinat-o să aleagă acest drum.

„Am decis să urmez arma Artilerie și Rachete la Sibiu. adevărul este că am fost îndrumată spre asta de mai mulți prieteni, deoarece oscilam între artilerie și infanterie. Culmea e că sunt la poluri opuse și m-am consultat cu colegii mari, tot artileriști, și ei mi-au spus că e mai bine pentru o fată să meargă pe artilerie (râde). Sunt mulțumită de alegerea făcută, iar acum urmez cursuri aici la Sibiu, până în luna martie”, povestește sublocotenent Gabriela Roșca, șefă de promoție la arma Artilerie și Rachete.

gabriela roșca armata soldati militari artilerie (14)

Decizia de a deveni cadru militar a luat-o mult mai devreme în viață.

„Prin clasa a șasea, m-a întrebat mama ce vreau să fac cu viața mea și așa am ajuns la Liceul Militar. Pașii următori au venit firesc. De ce Sibiu? Pentru că am considerat că academia de aici mi se potrivește cel mai bine. Nu mi se pare o școală dură, dar la fel ca orice alt student am avut și noi momente mai grele, doar că noi am avut în plus și instrucție în fiecare săptămână. Avem tragerile artileriei și acolo învățăm cum să tragem în direcția bună, avem un curs de topogeodezie, unde învățăm să calculăm distanțe și multe altele. Pe timpul academiei, cea mai grea e sesiunea, ca la orice student.

La 175 de ani de la apariția artileriei române, sublocotenent Gabriela Roșca le dorește colegilor ei carieră îndelungată, iar românilor de pretutindeni să facă o „călătorie” înapoi în timp și să-și amintească de sacrificiile făcute de strămoșii noștri.

„Le urez sănătate tuturor artileriștilor cât și celorlalți membri ai Armatei Române, o carieră îndelungată și plină de succese. La mulți ani! Românilor le doresc să privească înapoi și să înțeleagă că strămoșii noștri nu și-au vărsat sângele în zadar pe câmpurile de luptă și au făcut-o pentru libertatea și pentru binele nostru”

horatiu marin armata soldati militari artilerie (6) armata soldati militari artilerie (5) armata soldati militari artilerie (2) armata soldati militari artilerie (1) armata soldati militari artilerie (3) armata soldati militari artilerie (4) armata soldati militari artilerie (13) Daniel ghiondea armata soldati militari artilerie (12) armata soldati militari artilerie (11)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact