X
soferi masini circulatie constitutiei

Poliția ar putea amenda șoferii care încalcă legea pe baza imaginilor realizate de alți participanți la trafic

Persoanele care surprind pe video cu telefonul mobil sau cu ajutorul camerelor instalate pe bordul mașinii alți șoferi care încalcă legea pe șosele ar putea sesiza cu filmarea realizată direct Poliția, iar aceasta să se folosească de imagini pentru a sancționa șoferii vinovați, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de un deputat USR și obținut de HotNews.ro. Poliția ar putea sancționa șoferii vinovați în lipsa acestora, însă condiția este ca filmările realizate de utilizator să conțină elemente de identificare a mașinii, a datei, orei și locului, precum și o sesizare din partea persoanei care a realizat filmarea.

„În primul rând proiectul propus e menit să încurajeze civismul, să convingă oamenii să se implice atunci când văd regulile de circulație încălcate”, a declarat pentru HotNews.ro deputatul USR Mihai Botez, inițiatorul proiectului.

„Va fi în dezbatere publică două săptămâni, iar în timpul ăsta vom asculta toate criticile sau sugestiile primite de la reprezentanți ai Poliției, de la cetățeni sau de la societatea civilă”, a mai spus Botez.

Proiectul de lege, așa cum e acum formulat, permite ca probă filmările de pe dispozitive neomologate, atâta timp cât există o sesizare scrisă făcută de autor, iar clipul video permite „stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârşirea contravenției, precum şi a datei, orei şi locului săvârşirii contravenţiei, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, mai scrie Hotnews.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    florin

    destul de corect cu conditia ca pentru fiecare caz sa se stabileasca daca imaginile nu au fost trucate. multi fac pe smecherii stiind ca nu este niciun echipaj prin zona si ca ce filmeaza ceilalti nu poate fi folosit la tribunal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact