Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

România, te iubesc! Lemn de patru milioane de euro, furat din pădurile Sibiului

România, te iubesc! Lemn de patru milioane de euro, furat din pădurile Sibiului

Garda Forestieră Brașov a calculat că aproximativ 10.000 de mc de lemn a fost furat, în ultimii patru ani, din pădurile de pe Valea Lotrioarei, aflată pe teritoriul comunei Boița. Institutul de cercetare-dezvoltare în Silvicultură mai adaugă alți peste 28.000 de mc de lemn, furat din aceeași zonă. În total, lemn în valoare de aproximativ patru milioane de euro a fost furat de la Boița, calculează cei de la România, te iubesc! într-o anchetă difuzată duminică seara. Cei care ar fi trebuit să păzească pădurea pun la îndoială acest masiv furt.

Din pădurile de pe Valea Lotrioarei, între 2014 și 2017 au fost tăiați în mod ilegal peste 10.000 de mc de lemn, arată cei de la România, te iubesc!, citând un raport al Gărzii Forestiere Brașov, întocmit începând cu primăvara lui 2017. Lemnul a fost tăiat din zona pârâului Gârcu și, în acte, defrișările au fost justificate prin necesitatea unor lucrări de igienă, impuse din cauza infestării copacilor cu dăunători. ”Aici nu figura nicio partidă. Ar fi trebuit să taie copacii care sunt rupți, uscați... dar tocmai copacii ăștia au rămas”, a arătat Petrică Sava, unul din inspectorii Gărzii Forestiere Brașov, care a însoțit echipa România, te iubesc!. Pe lângă cele 10.000 de mc de lemn furat descoperit de Garda Forestieră Brașov, din pădurile din jurul Văii Lotrioarei au mai dispărut alți peste 28.000 de mc de lemn, potrivit unui studiu realizat de Institutul național de cercetare-dezvoltare în silvicultură. Toate aceste furturi din pădurile din zona Boiței fac obiectul unui dosar aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție, au mai arătat jurnaliștii de la România, te iubesc!.

Ce spun pădurarii Sibiului?

Ioan Baciu, pădurarul titular de canton, este cel care ar fi trebuit să aibă grijă din teren de pădurile administrate de Direcția Silvică Sibiu la Boița. Doar că el nu are de dat prea multe explicații. A arătat că nu știe cum a dispărut atâta lemn. Și că nici nu își mai amintește numele firmelor care au exploatat lemnul ”afectat de dăunători” în zona Văii Lotrioarei. ”Nu știu, deci nu știu nici eu cu furatul acesta, nu pot să îmi dau seama”, declară pădurarul. Baciu a rămas, în continuare, pădurar al zonei, în timp ce șeful său de district, Mihăiță Sâmtion, a fost destituit din funcție după venirea lui Robert Blaj la conducerea Direcției Silvice Sibiu. Sâmtion arăta că pădurea de acolo a avut nevoie de lucrări de igienizare deoarece a fost atacată de dăunători. Șeful ocolului silvic de unde au dispărut lemnele, Radu Corvin, a fost mutat de la Boița la Direcția Silvică Sibiu.

În perioada 2014 – 2017, când de la Boița ar fi fost furat lemnul în valoare de patru milioane de euro, Direcția Silvică Sibiu a fost condusă de Ioan Terea, actual deputat PSD, și – mai apoi – de Robert Blaj, cel care a mai ocupat această funcție și în trecut.

Terea spune că, pe perioada mandatului său, nu a avut niciun semnal că de la Boița s-ar fi furat cantități masive de lemne. ”Ca să plece fără documente 1.000 de camioane de lemn, eu nu cred. Să se taie 1.000 de camioane, eu nu cred”, a declarat Terea, în fața camerelor. De altfel, în documentele lor, cei de la Direcția Silvică Sibiu consemnează că în perioada 2014 – 2017, pe Valea Lotrioarei au fost efectuate nu mai puțin de 27 de controale. Controale în urma cărora cantitățile de lemn furat ar fi fost, de fapt, de numai 200 de mc. Adică de 50 de ori mai puțin decât susțin cei de la Garda Forestieră că s-ar fi furat.

În fine, nici actualul director al Direcției Silvice Sibiu, Robert Blaj, nu consideră că jaful de la Boița ar fi atât de mare. ”Acolo sunt niște neregularități destul de puternice. Cred că este și ilegal, dar nu mă pot pronunța încă. La experiența mea, până nu văd lucrurile foarte clare...”, a declarat Blaj.

Reprezentanții Gărzii Forestiere se tem de faptul că Direcția Silvică Sibiu va contesta rezultatele controlului efectuat în zona Văii Lotrioarei din Boița. Fapt pe care l-au evidențiat și cei de la România, te iubesc!, pe baza reacțiilor lui Robert Blaj. ”Una e să îți facă controlul Garda Forestieră, care este din afara sistemului, și alta este să îl facem noi. Garda Forestieră nu face parte din Regia Națională a Pădurilor. Ca atare, eu nu mă voi pronunța decât în urma unui control corect făcut. Actualul control nu este încheiat”, a mai declarat Robert Blaj.

”Sunt grave, dar nu chiar atât de grave”

Constatările din 2017 nu au produs niciun efect la Direcția Silvică Sibiu, mai susțin cei de la Garda Forestieră, care acuză Direcția Silvică Sibiu de dezinteres față de situația de la Boița. ”2018 a trecut, iar suprafețele acestea au rămas la fel. Arbori bolnavi care pot să infesteze alții, arbori nescoși. Nu e pregătit terenul. Ce se așteaptă? Dacă aici nu se fac plantări, aici nu se va mai întâmpla nimic niciodată”, apreciază Petrică Sava, inspector al Gărzii Forestiere Brașov.

Situația de la Boița a ajuns și la cunoștința ministrului Pădurilor, Ioan Deneș, cel care ajuns în această funcție a schimbat conducerea Gărzii Forestiere Brașov, care a făcut sesizările referitoare la Boița. ”Eu am aflat în urmă cu o lună și ceva”, a răspuns ministrul Ioan Deneș la întrebarea referitoare la momentul în care a aflat despre furturile de lemne din pădurile Boiței. Păduri care, în parte, aparțin și comunei de pe teritoriul căreia au fost furate. Primarul comunei Boița, Liviu Mohor, a ”scăldat” și el situația. ”S-au găsit neregulile care, din punctul meu de vedere, nu că n-ar fi grave, dar nu sunt atât de grave. Deci ele sunt grave, da, dar nu chiar atât de grave...”, a spus Liviu Mohor, în fața camerelor de filmat.

Urmărește materialul video difuzat de România, te iubesc! aici

Sursa foto: România, te iubesc!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dracula

Acum 5 ani

...pai prietenii lui ioanis - Holzindustrie Schweighofer ... taie cat si unde vor ei in Ro !
Raspunde

lol

Acum 5 ani

Ioi, cu greu cred ca terea- seful pesedist sub care s-a taiat si furat acolo, e prieten cu Iohan!
Raspunde

Liviug

Acum 5 ani

Terea si Blaj sunt psd isiti, veoricooo!!!!
Raspunde

Fydonk

Acum 5 ani

Schweighofer a venit in România in timpul guvernului Nastase și al președinției lui Iliescu!! Așa ca nu mai mânca maro, aici nu e Teleorman ...
Raspunde

Daniel S.

Acum 5 ani

Cand te uiti la Terea si Blaj nu mai ai nevoie de nici un comentariu: fata lor spune tot...
Raspunde

Liviug

Acum 5 ani

Mama cum arata aia doi, ca niste fost puscariasi deveniti paznici la oi!
Raspunde

El

Acum 5 ani

Lasa.l pe Iohannis, v.ati invatat sa aruncati toate laturile pe Iohannis. Ia ziceti de psd ca ei au rad padurile...din naintea de 2000 (era sa zic inaintea erei noastre). Ce zice Trif-cap de lebenita? ca toata ziua da articole in TS de Iohannis. Pretenii lui din istitutiile subordonate...fac praf padurea. Iar pe amarati care au nevoie de o caruta de lemne ptr foc le fac dosare penale!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

echidistantul

Acum 5 ani

Sa fie prietenii dlui Johannis? Hei, voi, toti oamenii presedintelui, ce parere aveti?
Raspunde

Claudiu

Acum 5 ani

Masonul Blaj are o figură de suficiență. Se screme să lege 2-3 cuvinte coerent dar nu reușește.
Raspunde

ecologist

Acum 5 ani

toata aceasta crima este asupra intregi populatii omenestii, inca nu neam desteptat ca natura a inceput sa lupte impotriva noastra. acei padurari nu realizaeza ca distrug lumea copiilor lor ?? bani sunt mai presus decat sanatatea noastra ?? padurari sunt cei care aparara sanatatea acestei planete.
Raspunde

Oli

Acum 5 ani

Alti fura păduri , iar alți își fac de cap cu e la primăria Selimbar unde Marius Grecu și noul arhitect își fac de cap, în toată localitate și permit construcții ii fără autorizație de construcție și așa mai ...
Raspunde

nam

Acum 5 ani

Hotia face parte din ADN-ul acestui neam. Avem conducatorii pe care ii meritam.
Raspunde

Veorica

Acum 5 ani

Trist e ca ne asteapta inca 4 ani de guvernare dupa care alti 4 ani de guvernare si tot asa cu corputii astia care distrug toata tara.....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anisoara Ilhora

Acum 5 ani

Sa fim mandri ca suntem romani si sa cinstim Centenarul neamului nostru cu iubire frateasca!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Petroniu

Acum 5 ani

No lasa ca lemnul e ca mustarul pe mici, e destul!
Raspunde

!?!

Acum 5 ani

O piesa proasta in care actorii principali (par ca) joaca roluri secundare. Pe cand finalul.....?
Raspunde

Pierre Richard

Acum 5 ani

Partidul hotilor si incompetentilor au parlamentul si guvernul si va mai mirati?
Raspunde

Voltaire

Acum 5 ani

Au aflat si jurnalistii sibieni ca se fura lemn de sub nasul lor. Ultimii. Bravo.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus