X
ploaie furtuna  (3)

Directorul Agenției de Mediu: ploile care cad peste Sibiu au un pH optim

Ioan Frătici, directorul executiv al Agenției de protecție a mediului Sibiu anunță că precipitațiile din județ nu conțin agenți poluatori peste limitele admise.

Șase sunt punctele din județul Sibiu în care Agenția pentru protecția mediului Sibiu monitorizează impactul poluanților generați în atmosferă asupra precipitaţiilor. Trei punce de monitorizare sunt în municipiul Sibiu (pe străzile Hipodromului, Oțelarilor și Drumul Ocnei), două – în Mediaș (pe str. Gării și la barajul Ighiș), iar cel de-al șaselea este în Copșa Mică, pe strada Castanilor.
“Caracterizarea precipitaţiilor ca fiind acide presupune un pH < 5,6. În funcție de cantitatea de precipitații, se analizează mai mulți parametri, cum ar fi: conductivitate, azotați, sulfați, aciditate, alcalinitate, azotiți, cloruri. În cursul anului 2018, valoarea pH-ului a fost optim în toate punctele de prelevare, nefiind astfel constatate precipitații acide“, arată Ioan Frătici, directorul executiv al APM Sibiu, potrivit unui comunicat de presă remis redacției Turnul Sfatului.

Directorul executiv spune că APM Sibiu monitorizează toate formele de precipitații care cad la Sibiu, de la ploaie ori zăpadă, la grindină, lapoviță, burniţă sau măzăriche. Aciditatea acestor precipitații este în special rezultatul proceselor de ardere industrială (activităţile de transport, activităţi generatoare de oxizi de sulf, de carbon, de azot etc.) Combinarea oxizilor cu vaporii de apă duce la formarea moleculelor de acizi, iar ploaia rezultată poate avea un caracter puternic acid. “Efectele ploilor acide sunt numeroase şi, din nefericire, toate sunt negative – atât pentru natură (impact devastator asupra pădurilor, solului, cursurilor de apă şi apelor stătătoare), cât şi pentru oameni“, mai arată directorul APM Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact