X
bani (4)

Studiu: Salariul mediu în Alba sau Harghita l-a depășit pe cel din Sibiu

Salariul mediu în orașul Sibiu a ajuns în 2018 la suma de 2513 lei, sub salariul mediu în județe precum Alba sau Harghita.

Un salariu mediu în Capitală este de 2.723 de lei pe lună, cel mai mare la nivel naţional, cu aproape 36% mai mare decât în Gorj, judeţul cu cel mai mic salariu mediu din România (2.006 lei), potrivit datelor publicate miercuri de Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs. Alături de bucureşteni, clujenii şi timişorenii sunt angajaţii cel mai bine plătiţi din România, potrivit raportului.

Salariul rămâne, şi în 2018, principalul criteriu în funcţie de care românii îşi aleg cariera, angajatorul şi oraşul în care vor să locuiască şi să lucreze. Media salarială, la nivel naţional, creşte proporţional cu numărul de angajatori existenţi în fiecare oraş, cu industria din care fac parte, dar şi cu amploarea acestora, potrivi raportului.

”Veniturile medii ale angajaţilor din Bucureşti depăşesc cu aproape 100 de lei, lunar, salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie, ajungea la 2.688 de lei, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică”, potrivit raportului.

Următorii în topul celor mai bine plătiţi angajaţi din România sunt cei din Cluj, care încasează lunar, în medie, 2.664 de lei. La scurtă distanţă de aceştia se află angajaţii din Timiş, care raportează o medie a veniturilor de 2.656 de lei.

”Judeţele mai mici din Vestul şi Centrul ţării vin din urmă cu un plafon salarial similar şi mult apropiat de cel din judeţele mai mari. Astfel, în Alba, media salarială este de 2.591 de lei pe lună, în Harghita 2.539 de lei, iar în Braşov şi Sibiu de 2.513 lei”, se arată în comunicat.

Directorul general al eJobs România, Bogdan Badea, a spus că nu este o surpriză că în Bucureşti, Cluj şi Timişoara sunt cele mai mari salarii din România.

”Aici îşi desfăşoară activitatea cele mai mari companii, locale şi multinaţionale, toate sunt centre universitare importante, iar bazinul de candidaţi este uriaş. Cu toate acestea, este interesant faptul că judeţe precum Harghita sau Alba au reuşit să detroneze zone care, aparent, au un potenţial mai mare, precum Iaşi sau Constanţa”, a declarat Bogdan Badea.

Potrivit Paylab.ro, salariul mediu pentru Iaşi este de 2.394 de lei, iar pentru Constanţa de 2.203 lei.

La celălalt pol, al judeţelor cu cele mai mici salarii din ţară, pe primul loc se află Gorjul, cu o medie de 2.006 lei.

”Angajaţii din Vrancea sunt următorii cel mai prost plătiţi din România, cu încasări lunare medii de 2.031 de lei, fiind urmaţi de cei din Mehedinţi şi Buzău – 2.093, respectiv 2.094. În topul judeţelelor cu salarii mici mai intră şi Vasluiul şi Călăraşiul, unde depăşeşte uşor pragul de 2.100 de lei”, se arată în comunicat.

La nivel de industrii, cele mai mari salarii sunt oferite în IT şi telecomunicaţii, banking sau asigurări şi fonduri de pensii. La celălalt capăt al topului, se află industrii precum HoReCa, industria textilă sau cea alimentară.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

13 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vio Bv

    Ahahahahahaahahaha, încep sa iasă adevăratele statistici despre județul și orașul vostru!!! Sa va obișnuiți cu gândul ca sunteți în liga cu Pascaniul, Faureiul și Slatina!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Fydonk

      E plin de bolnavi psihic și de frustrați site-ul asta!!
      Vio Bv , sub nickuri diferite are un job zilnic de a scrie urat despre Sibiu, dar moderatorul site-ului îl accepta !!
      Oare de ce?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        A

        Adica sa traim in continuare mintindu-ne. INS ia numerele oficiale predate de angajatori. De multe ori sunt predate cu mult diferite de realitate (asa e sistemul nu ai ce face). La fel si la somaj. Nu te poti increde in cifrele date de tot felul de institutii sau siteuri dar t epoti uita unde e majoritarea fortei de munca. La fabrici, call centeruri, retail si alte servicii unde salariile sunt foarte mici. Sa nu mai includem si munca la negru din constructii si retail (sau multinationale) unde pe fluturas scrie o chestie iar in mana e altceva.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Încep încet încet și sibienii să vadă adevărul…mai au de recuperat vreo 5-10 ani și de luat fonduri europene, nu împrumuturi BERD…a și de ales un primar, nu un cadavru asta că sa fiu blândă

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion ionescu

    O prostie de statistica. Ce e asta, ne zice un site? Lucrurile sunt clare, în Sibiu sunt cele mai.mari salarii din regiunea centru. La Bucuresti sunt mai.mari cu 20.la suta fata de Cluj sau Timișoara, iar daca salariul mediu net e undeva in jur de 2700, nu au cum sa fie salariile in toata tara, exceptând capitala, sub aceasta medie. Eu cred ca orice om care a făcut 2 clase intelege asta.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dan

    Ar fi interesant sa se precizeze ponderea bugetarilor in fiecare judet, ca stim ca acolo sunt salarii mari ex: daca in harghita 50% sunt bgetari atunci media e mare.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    INS=/=jobs

    Doar o intrebare :
    In opinia dvs., stimati cititori / comentatori, cate persoane isi declara salariul net REAL, unui site de internet, gestionat de un SRL obscur ?
    (q.e.d.)

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Meserie, te halesc.

      Ai atins un punct pe care un jurnalist de calitate l-ar fi inclus in text. Din pacate se prefera articole “copy-paste” ambigue in loc de informare corecta.
      Sursa articolului este statistica unui site. Care evidentiaza faptul ca are “sondajul” efectuat pe un esantion de ~190.000 participanti pe tara. Adica, in medie ~4500 de salariati per judet. Conform INS in 2016 in jud Sibiu erau ~127000 de salariati. Pe langa asta, nu exista nici o garantie ca datele furnizate site-ului sunt adevarate.
      Sansele ca informatiile din articol sa corespunda cu realitatea sunt minime.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zexe

    Lasă, că noi avem „investitori” nemți. Ce-i dacă sunt zgârciți, trebuie să câștige și Herr ceva parale pe spinarea fraierilor, să-i ducă lui Frau acasă, la Jermănica,

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    A

    Cu o gandire ca asta, Sibiul va ajunge la nivelul judetelor sarace din Oltenia sau Moldova in 50 de ani. Cum a spus un neica nimeni mai sus ca bugetarii ridica salarile in judetele alea. Din pacate nu, si noi avem gazul de la medias care ridica statistica dar nu si salarile (pe judet). Cum am mai spus, cand tu ai majoritatea oamenilor in fabrici, pardon, ma scuzati, lucreaza pentru investitori straini, pe un salariu mizer, in 4 schimburi, nu te poti lauda ca ai valoare in capitalul uman din oras. Dar continuam sa ne mintim, pentru ca mai bine traim cu o minciuna satisfacatoare decat cu un adevar mai greu de digerat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact