X
sibiu-capitala-gastronomica-12-Copy-1024x661

Coordonatorul a demisionat. Cine se ocupă de Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană?

De mai bine de o lună, proiectul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană a rămas fără singurul angajat oficial, angajat pe postul de coordonator executiv. Oficial, programul susținut de consorțiul sibian format din șase persoane juridice va începe peste mai puțin de o lună și jumătate.

După aproximativ un an de la angajarea sa în funcția de coordonator al proiectului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană (SRGE) 2019, Maximilian Drăgan a decis să se retragă. A demisionat de la începutul lunii octombrie, “cu acordul părților“. “Eu îmi voi vedea în continuare de proiectele personale și de Asociația Română despre Mâncare. Cred, în continuare, că programul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană are potențial și că se vor petrece lucruri bune cu acest proiect“, a declarat Maximilian Drăgan, pentru Turnu Sfatului. Nu a dorit să comenteze motivele demisiei sale, produsă și în contextul în care – spre exemplu – la patru luni de la preluarea coordonării Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană, el s-a autosuspendat din funcție pentru câteva săptămâni, pe fondul unor discuții mai tensionate cu o parte din reprezentanții consorțiului care și-a asumat implementarea SRGE 2019. Acest consorțiu este format din Consiliul Județean, primăriile municipiilor Sibiu și Mediaș, Camera de comerț, industrie și agricultură Sibiu, Universitatea “Lucian Blaga“ din Sibiu și Asociația județeană de turism.

Maximilian Drăgan a demisionat la începutul lunii octombrie

Maximilian Drăgan a demisionat la începutul lunii octombrie

Maximilian Drăgan a mai arătat faptul că este mulțumit de rezultatele obținute în perioada în care a fost angajat drept coordonator al programului SRGE 2019 (de fapt, Drăgan a fost singura persoană angajată oficial pentru acest proiect până în prezent). “Printre cele mai importante lucruri pe care mi le-am propus și care au fost implementate sunt crearea unei structuri juridice pentru acest program, adică a unei asociații de dezvoltare intercomunitară, construirea unui parteneriat care să asigure vizibilitate proiectului, mă refer la parteneriatul cu Lidl, și organizarea concursului «European Young Chef Award» la Sibiu. Colaborarea cu Lidl va genera o vizibilitate bună și sper ca producătorii locali, cei din industria locală a turismului și a alimentației publice să fie în centrul acestui proiect“, a mai adăugat Drăgan.

Proiectul, coordonat acum de către strateg

Fără un coordonator oficial angajat, activitățile din cadrul SRGE 2019 – precum lansarea Sibcoin-ului la București, programată la mijlocul acestei săptămâni, sau participarea la finala European Young Chef Award, săptămâna viitoare – îl au drept figură responsabilă pe Eugen Iordănescu, directorul executiv al Camerei de comerț, industrie și agricultură Sibiu. El atrage atenția că, de fapt, rolul lui în acest proiect este mai mult pe partea de strategie. “Sunt două chestiuni diferite. Domnul Drăgan a fost angajat ca manager de proiect, eu sunt coordonatorul Consorțiului, lucrez pe partea de strategie. Noi avem un consorțiu format din șase entități și eu sunt coordonatorul acestui consorțiu din punct de vedere al ghidajului strategic, al modului cum e construit programul și așa mai departe. Domnul Drăgan a fost angajat al programului pe partea executivă“, explică Eugen Iordănescu, pentru Turnul Sfatului.
El spune că urmează a fi angajat un nou coordonator executiv, dar și alte persoane care să lucreze efectiv la implementarea SRGE 2019. Cu atât mai mult cu cât, acest proiect face parte dintr-un program mult mai amplu, susține Iordănescu. “Toate programele, schemele de politică publică pentru producători și pentru piața locală sunt gândite măcar pe termen mediu sau lung. Nimic din ce pregătim acum nu va începe pe 1 ianuarie și se va termina pe 31 decembrie 2019, chiar asta încercăm să evităm. Trebuie să avem o schemă de dezvoltare continuă, cu cap și cu coadă, asta e diferența mare pe care o aduce acest program. De altfel, așa a și fost lansat, drept un program de dezvoltare durabilă, nu de dezvoltare gastronomică. Gastronomia este tema anului 2019. În 2020, vom avea o altă temă, în 2021, la fel și așa mai departe“, adaugă directorul executiv al SRGE 2019.

Eugen Iordănescu spune că vor urma noi angajări

Eugen Iordănescu spune că vor urma noi angajări

Un proiect de peste opt milioane de euro

În dosarul de candidatură pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană, autoritățile locale și-au asumat inclusiv sume pe care să le aloce în vederea anului 2019.

CJ Sibiu și municipiile Sibiu și Mediaș ar urma să aloce 4,47 de milioane de euro pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor inițiate de cetățenii din zonă în cadrul proiectului SRGE 2019. Alte 3,2 milioane de euro au fost bugetate ca reprezentând finanțări alocate de entități publice și private pentru alte evenimente organizate sub umbrela SRGE 2019, iar aproape 500.000 de euro urmează a fi alocate unor programe de cooperare cu alte regiuni ale Europei. În fine, 200.000 de euro ar urma cheltuite pentru marketing și comunicare.

Pentru anul 2019, dosarul de candidatură al Regiunii Sibiu enumeră mai multe programe propuse. Astfel, Agenda Culturală și Agenda Comunității ale municipiului Sibiu au alături programul ”Origini”. ”Patrimoniul culinar va fi în continuare cercetat pentru înţelegerea specificităţii bucătăriilor istorice, a condiţiilor care le-au generat şi a rolului pe care care îl au în noua bucătărie transilvăneană. Ingrediente, tehnici de producţie şi de conservare, instrumentar, reţete, amprente gastronomice, obiceiuri de consum, tradiții, credințe, comunități şi poveşti vor fi aduse în prim-plan”, este descrierea programului Origini.

Sunt propuse ateliere tematice și degustări de fructe pentru susținerea alimentației în școli, dar și un program de promovare a alimentației sănătoase în instituții. ”Program de modernizare a infrastructurii şi de regândire a meniurilor din spaţiile colective de servire a mesei, adaptate pentru toate vârstele sau persoanelor cu restricţii alimentare”, este descrierea din dosarul de candidatură.

Din restaurante, în programe de cercetare

Printre cele aproximativ 25 de programe propuse pentru anul gastronomic 2019 mai intră și unele dedicate organizării de ateliere gastronomice tradiționale în satele regiunii, promovării gospodăriilor țărănești și promovării unor circuite gastronomice.

Dosarul de candidatură promite și dezvoltarea piețelor agro-alimentare. ”Pieţele vor fi dezvoltate şi integrate în program pentru a susţine agrobiodiversitatea, sustenabilitatea produselor locale, a lanţurilor scurte de distribuție alimentară, pentru a le valorifica unicitatea atât pentru localnici și restaurante, cât şi pentru turişti”, se arată în dosarul de candidatură.

Același document susține că autoritățile își propun să influențeze și meniurile restaurantelor din zonă, printr-un program de dezvoltare a mărcii ”Gust local”. ”Vom aborda un proces participativ de adaptare a meniurilor din structurile de alimentaţie publică la specificul local. Marca va fi declinată pentru cele cinci teritorii istorice din regiune şi vor fi dezvoltate mărci dedicate copiilor şi persoanelor cu restricţii alimentare”. Această marcă, ”Gust local” va atesta și garanta proveniența produselor și preparatelor.

Autoritățile își propun inclusiv dezvoltarea unui program de consiliere, certificare și promovare a unor mic-dejunuri cu produse locale și de sezon, dar și a unui program de ”reinterpretare a rețetelor tradiționale prin prisma noilor tendințe de consum”.

Sibiul, regiune gastronomică europeană ar include și un program de cercetare, botezat ”Banca de soiuri și resurse locale”. Programul își propune ”conservarea la fermă (in situ) a resurselor pentru alimentaţie şi agricultură, digitalizarea informaţiilor şi conlucrarea cu ale Băncii de Gene din Suceava şi institute naţionale şi internaţionale în domeniu”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Konig von Siebenburgen

    La Sibiu e tot mai bine, orasul se indreapta cu pasi repezi spre statutul de metropola europeana, unde dezvoltarea durabila, proiectele ample de infrastructura si vizionarismul decidentilor locali sunt ridicate la rangul de arta! Suntem o rusine si o gluma de oras!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Pt. Erlkonig

        Raspuns tipic unui sibian fudul autosuficient, cu 3 clase si murdar pe degete de mustar, Eu sunt aici de 1000 de ani cu familia mea. Tu? Din cauza mentalitatii asteia bolnave, Sibiul va ajunge in liga cu Pascaniul si Recasul.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Jalnice bannerele cu”deserturile tradiționale sibiene “: cordelutele – saleuri sunt pe cât de desert , pe atât de tradiționale di tit atât de sibiene ; “ ca ȘI conținut “ , “ nici un component “ etc.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Realist

    Probabil Drăgan l-a calcat pe Rafa pe coada cumva… Iordănescu învârte și el multe. Cel mai probabil e o “combinație” aici. Curând vom vedea cine a avut de câștigat din asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact