X
13

Viața dispărută a sibienilor de acum 100 de ani. ”În zadar urcă leafa cu 500 la sută”

Acum 100 de ani, când România trăia momentul Marii Uniri, Sibiul rămânea unul din orașele importante ale zonei: aici s-a stabilit să funcționeze guvernul Transilvaniei, care va asigura unirea de facto cu România. Însă dincolo de marile decizii politice, sibienii își vedeau de cotidianul vieții lor, cu scumpiri, cu cinematograf, cu promenadă inclusiv pe actualul bulevard Corneliu Coposu.

Turnul Sfatului vă propune, în zilele din preajma Centenarului Marii Unirii, o serie de articole care readuc în prim-plan nu doar marile momente ale Sibiului din perioada 1918 – 1919, ci și detaliile care compuneau viața de zi cu zi a cetățenilor orașului. Cu atât mai mult cu cât o parte din acele ”detalii” nu mai există azi.

Cu o populație de mai bine de șase ori mai mică decât cea de azi, Sibiul se concentra tot în jurul centrului istoric, în timp ce marile cartiere de azi erau, de fapt, dependințe militare.
Sibiul intra în anul unirii cu România cu 26.200 de locuitori, număr ridicat dacă avem în vedere că în urmă cu nici doi ani, în orașul de pe Cibin mai trăiau 9.615 persoane. Restul (în 1911 orașul număra peste 30.000 de locuitori) au fugit din calea războiului, după ce România își anunțase intenția de a lupta alături de Antanta și de a cuceri Transilvania. De altfel, bătălia de la Sibiu, cea din toamna lui 1916, în urma căruia ofensiva armatei române este respinsă, nu a produs mari pagube orașului. Practic, singurele victime civile sunt doi copii care se aflau în Piața Mare a orașului atunci când, pe 20 septembrie 1916, un obuz lovește actualul sediu al Primăriei Sibiu.

Harta Sibiului din 1914

Harta Sibiului din 1914

Din ce nu mai există

Într-o hartă a Sibiului realizată în 1914 se observă că, în afara centrului vechi și a zonelor imediat apropiate, începea să se contureze actuala zonă Trei Stejari, în timp ce în locul celui mai mare cartier din ziua de azi – Hipodromul – nu existau decât barăci militare. ”Armata avea foarte multe spații și imobile în Sibiu și în jur. Nu doar în zona a ceea ce este astăzi bulevardul Mihai Viteazul, ci și în zona Căii Dumbrăvii, a bulevardului Victoriei, a Căii Poplăcii, a actualului bulevard gen. V. Milea, în zona Pieței Cibin. Erau foarte mulți militari în Sibiu”, arată istoricul sibian Răzvan Pop.

24 baracile din Hipodrom spre Calea Dumbravii 1918. 413051_247214768701252_100002381931197_513871_1085595157_o

Intrarea în zona barăcilor militare austriece (aproximativ actualul capăt dinspre Calea Dumbrăvii al bulevardului Mihai Viteazu). În fotografia principală a acestui articol este ilustrată una din cantinele aferente acestor zone militare

Printre clădirile folosite de armată era și manejul, Școala de călărie, un spațiu acoperit aflat în zona actualului teren de baschet din parcul Tineretului. ”Aici au fost ținuți prizonierii români după bătălia de la Sibiu, după care au fost trimiși până în lagărele din Alsacia și Lorena”, amintește Răzvan Pop.

Manejul se afla pe locul actualului teren de baschet din Parcul Tineretului

Manejul se afla pe locul actualului teren de baschet din Parcul Tineretului

Ceea ce avea Sibiul la Marea Unire și nu mai are acum nu este doar Cazarma 90, ades invocată, ci și un spațiu multifuncțional, creat special pentru organizarea de diferite evenimente. Este vorba de o clădire cu o sală amplă, ridicată pe actualul spațiu ocupat acum de Cercul Militar. ” Era un spațiu dedicat organizării a tot felul de evenimente, de către cei care închiriau imobilul. Era situată între fosta administrație financiară, care acum este clădirea vechii primării, și fostul patinoar, în locul căruia acum există Facultatea de Litere. Clădirea a ars în perioada interbelică și nu a mai fost reconstruită”, arată Răzvan Pop.

Sala de evenimente a Sibiului era ridicată pe locul unde se află acum Cercul Militar

Sala de evenimente a Sibiului era ridicată pe locul unde se află acum Cercul Militar

Printre clădirile pe care orașul le-a pierdut de la Marea Unire și până acum este și fosta mănăstire franciscană, cea în care a fost consemnată și înființarea biblioteci de pe actualul teritoriu al României (în jurul anului 1300). ”Este una din foarte vechile mănăstiri din Transilvania. În fotografia cu această mănăstire se poate vedea actuala stradă 9 Mai, porțiunea dinspre Gară (dincolo de intersecția cu strada Constituției – n.r.). În 1987 a fost demolat tot ceea ce a fost acolo, pentru a construi în locul acestora blocuri”, amintește istoricul Răzvan Pop.

Pe locul fostei mănăstiri franciscane, care a adăpostit și prima bibliotecă de pe actualul teritoriu al României, comuniștii au ridicat blocuri

Pe locul fostei mănăstiri franciscane, care a adăpostit și prima bibliotecă de pe actualul teritoriu al României, comuniștii au ridicat blocuri

Sibiul anului 1918 încă mai are străzile înguste gândite cu multe sute de ani în urmă. Spre exemplu, actuala stradă Alexandru Odobescu (cea pe care încă se mai află Liceul de Artă) era una mult mai îngustă decât actuala cale de ieșire din centrul istoric. ”Se vede strada Centumvirilor, care arată la fel ca astăzi, dar clădirile din dreapta nu mai există. Amplasarea acestor clădiri mai este marcată, însă, în pavajul actual, cu piatră de culoare roșie. Era mult mai îngustă strada”, arată Răzvan Pop. (27)

Cât de îngustă era strada Alexandru Odobescu mai poate fi văzut azi urmărind liniile pavajului roșu

Cât de îngustă era strada Alexandru Odobescu mai poate fi văzut azi urmărind liniile pavajului roșu

Nu doar casele de pe Alexandru Odobescu au fost demolate în vederea sistematizării circulației. Tot din același motiv a fost desființat și parcul Elisabeta, amplasat în fața administrației financiare din acea vreme (actuala veche primărie). ”Parcul dispare, prin anii 40, deoarece strada era gâtuită în zonă, iar tramvaiul își făcuse deja loc prin oraș. Urna amplasată în centrul parcului Elisabeta mai poate fi văzută acum în a doua curte interioară a Muzeului Brukenthal”, explică Răzvan Pop.

Urna din mijlocul Parcului Elisabeta poate fi văzută astăzi în a doua curte a Muzeului Brukenthal

Urna din mijlocul Parcului Elisabeta poate fi văzută astăzi în a doua curte a Muzeului Brukenthal

În fine, printre zonele care au suferit modificări pentru sistematizarea traficului este și actualul bulevard Corneliu Coposu. ”Toată zona cuprinsă între valul de pământ până înspre Parcul Cetății era una de promenadă. Una se numea chiar așa, Promenada, iar în paralel cu aceasta exista și Parcul Invalizilor, amenajat în amintirea soldaților răniți în războaiele napoleoniene, deci până în 1830”, mai spune istoricul sibian, pentru Turnul Sfatului.

Actualul bulevard Corneliu Coposu era o zonă de promenadă

Actualul bulevard Corneliu Coposu era o zonă de promenadă

Cu toate că zonele de promenadă erau pigmentate cu mici cafenele și locuri de vânzare a altor ”bunătățuri”, sibienii nu se conformau totdeauna regulilor. ”Promenada sub arini în Sibiu este, ca în fiecare an, mult cercetată de publicul iubitor de natură. E regretabil, însă, că nu toți știu ce va să zică a cruța florile și platațiunile din întinderea acestui frumos parc. Pe cărările promenăzii întâlnim și bicicliști, ba și domni călări… Fără comentar”, consemnează ziariștii de la Telegraful Român.

De la cenzură la scumpiri

Sibiul de dinaintea Unirii e unul în care cenzura golea brusc paginile ziarelor: înainte de a ajunge la tipar, ziarele erau trecute prin filtrul cenzurii imperialiste care elimina articolele considerate a contraveni intereselor austro-ungare. Prin urmare, în ziarele românești de a doua zi, unele pagini conțineau coloane goale. Această cenzură, înăsprită în special după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, avea să fie redusă abia la mijlocul verii lui 1918, după cum anunța în acea vreme Gazeta Poporului.

Cenzura elimina înainte de publicare articolele nedorite

Cenzura elimina înainte de publicare articolele nedorite

Însă războiul avea să provoace mari dificultăți sibienilor de rând și prin prisma prețurilor care cresc abrupt până în 1919, pe fondul unei lipse crunte de mărfuri, mai ales din categoria celor de strictă necesitate. ”În zadar se urcă leafa cu 500 la sută, cea ce e adevărată raritate, când scumpetea la varză, de pildă, ajunge la 5.000 la sută, la cartofi la 3000 la sută, la făină la 2500 la sută, la lemne la 3000 la sută. De vestminte, încălțăminte și alte trebuincioase nici nu mai vorbim, ci luăm în vedere numai mijloacele cele neapărate ale traiului”, este consemnat într-una din edițiile din septembrie 1919 a Telegrafului Român.

Iar între cele ”neapărate ale traiului” intră și banalele chibrituri, de exemplu, care ajung să coste enorm, până la 12 coroane cutia (adică, de aproximativ 25 de ori mai mult decât prețul stabilit în vara lui 2018 pentru un kilogram de făină albă ”fină”). Ziariștii acelor vremuri pun aceste prețuri pe seama monopolurilor create în distribuție, monopoluri care generează câștiguri mari pentru comercianți. ”De prisos să constatăm ce fel de persoane primesc permise de chibrituri și prin câte mâini trec acele permisuri până se ridică marfa din fabrică și n-avem nici putința să constatăm condițiunile materiale în cari trec ele dintr-o mână într-alta și dacă e sau nu comerciant mare sau mic cel ce presentă permisul de la fabrică și cel ce le pune în vânzare. Destul să signalăm acest fapt pentru ca să demonstrăm pentru ce azi preoți, învățători, advocați etc să aruncă în administrația publică sau iau rolul de negustori și samsari între administrație și negustori de asemenea articoli, legați de permisuri cu chibrite, sare, sodă și alte mărfuri absolut indispensabile”, citează una din edițiile Telegrafului din 1918. Ziar în care este publicată și o adresă a Sindicatului comercial și industrial român din Brașov, ai cărui membrii sunt nemulțumiți de guvernul de la Sibiu, în special de ministerul responsabil de comerț. ”Multe greutăți și șicane, ce se fac comercianților atât la Resortul de Comerț din Sibiiu, cât și mai puțin la București, sunt cauza principală a scumpetei, căci experiența din alte țări și de la noi a dovedit că cu cât sunt mai multe și mai complicate măsurile de intervenție ale guvernului, cu atât se scumpesc mai mult articolele de primă necesitate. Singura măsură eficace este a se lăsa loc liber concurenței”, cereau comercianții de la Brașov guvernului stabilit la Sibiu.

Bănci la sate

Potrivit presei vremii, viața de zi cu zi a sibienilor implica mult și populația satelor din împrejurimi. Ziarele prezintă, de exemplu, cum un ”preot văduv”, de la sat, caută o ”ferbătoare cinstită, de etate mijlocie, care să conducă o casă preoțească fără familie la sat. Existență asigurată pe toate viață”, promite preotul în anunțul dat la matrimoniale.

Dar viața la țară nu era una atât de înapoiată pe cât s-ar putea crede. De exemplu, în satul Săcădate funcționa o bancă, denumită ”Cassa de păstrare”, al cărei profit ”curat” pe 1918 este anunțat a fi de peste 3.100 de coroane. Astfel de mici bănci existau însă în multe alte localități din împrejurimile Sibiului. De exemplu, la Orlat exista o instituție de credit și economii botezată ”Bădetul”, una mai mare decât cea din Săcădate, dacă avem în vedere că profitul net obținut în 1918 a fost de peste 32.000 de coroane. Spre comparație, Banca Albina, din Sibiu, însă, avea să raporteze pe anul 1918 un profit curat de peste 3,3 milioane de coroane.

Satul Poplaca, în urma bătăliei de la Sibiu, din 1916, a fost distrus aproape în totalitate

Satul Poplaca, în urma bătăliei de la Sibiu, din 1916, a fost distrus aproape în totalitate

Urmele războiului afectau, însă, în mod serios și viața sibienilor care munceau pământul. ”Întreaga recoltă de cucuruz din 1918 se declară recvirată. Niciun fel de negoț cu cucuruz deci nu este îngăduit, decât în felul arătat în ordinațiune. Pentru trebuința proprie fiecare muncitor-producător (bărbat sau femeie) mai mare de 15 ani va primi 15 klgr, copii mai mici de 15 ani primesc 12 klgr, întru cât se țin de familia producătorului. (…) Pentru îngrășatul porcilor nu se poate opri decât atâta cucuruz cât le trebue porcilor pe care economul este în drept să-i îngrașe și anume socotindu-se câte 6 maje de porc. (…) Prisosul rămas producătorului se va preda centralei de grâne”, se arată în Gazeta Poporului din vara lui 1918. Evident, predarea către centrala de grâne se face contra-cost, dar la prețul stabilit de ministrul agriculturii.

Articol publicat în cadrul unei campanii susținută de partenerii Transgaz Wenglor Sibiu și Marquardt.

Turnul Sfatului vă propune o serie de articole care readuc în prim-plan nu doar marile momente ale Sibiului din perioada 1918 – 1919, ci și detaliile care compuneau viața de zi cu zi a cetățenilor orașului. Cu atât mai mult cu cât o parte din acele ”detalii” nu mai există azi.

Alte articole scrise în această campanie găsiți AICI.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către lol Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact