X
Spitalul TBC, 1910

Sănătatea de acum 100 de ani. Erau spitale, dar „păduchii îi mâncau pe soldați”

Sibiul de acum 100 de ani, deși se bucura de o înaltă apreciere, a trecut printr-o perioadă neagră din punct de vedere medical. Asta pentru că 1918 a fost anul victimelor războiului, al militarilor întorși de pe front, cu plăgi și afecțiuni determinate de lipsa de igienă.

Cu trei spitale importante deschise pe teritoriul orașului nostru, Sibiul era recunoscut pentru impactul major pe care îl avusese nu doar pe actualul teritoriu al României, dar și în Europa. Cu primul spital de psihiatrie de pe teritoriul Europei, primul spital militar de pe teritoriul României și cu primul spital instituțional al orașului (actualul Spital Județean Sibiu), burgul din centrul țării se bucurase de o istorie medicală impresionantă.

Spitalul Public (actualul Spital Județean)

Spitalul Public (actualul Spital Județean)

Acest lucru nu a fost valabil însă până la Marea Unire. După înființarea Spitalului Public (SCJU Sibiu acum) în anul 1864, nu a urmat o perioadă prea grozavă, povestește Dan Sabău, medic șef al Secției Clinice Chirurgie II la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

„Evident, în 1918 sistemul medical exista pe un spațiu mult mai răstrâns în Sibiu. Unirea ne-a prins ca vârf de competență, cu cele trei spitale. Orașul acesta a fost greu încercat de-a lungul istoriei și nu neapărat în 1918, pentru că 1918 a însemnat mulți răniți, foarte mulți invalizi de război, foarte mulți întorși acasă după evenimente care țineau de Primul Război Mondial”, amintește medicul, pentru Turnul Sfatului.

Aceste victime de război au reușit să scape cu viață din condițiile vitrege ale frontului, doar pentru a ajunge înapoi acasă și să moară de infecții.

„În perioada aceea păduchii îi mâncau pe bieții soldați. Erau afecțiuni epidemice specifice războiului și lipsei de igienă”, notează Dan Sabău.

Și pentru că tot vorbim de perioada Primului Război Mondial, iată că în 1919 sibienii aveau să primească un invitat de onoare, o personalitate care ar fi organizat serviciul sanitar militar pe timpul conflagrației.

organizarea serviciului sanitar al armatei

Sibiul – un spațiu de excelență medicală înainte de unire

La vremea respectivă, Sibiul avea trei spitale importante și un sistem de sănătate avansat, comparativ cu alte zone de pe teritoriul actual al României.

„1918 ne-a prins cu trei spitale bine definite la vremea respectivă – Spitalul Militar, primul spital instituțional al orașului și Spitalul de Psihiatrie. Așadar, are niște proprietăți remarcabile Sibiul în materie de medicină. Sibiul a devansat cumva toată Transilvania în materie de așezăminte spitalicești”

Iată o serie de fotografii din perioada Marii Uniri, reprezentând câteva dintre unitățile spitalicești ale vremii:

Spitalul Public – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

spitalul judetean

Spitalul de Garnizoană – Spitalul Militar

Spitalul de Garnizoană

Spitalul de Garnizoană

Spitalul Luther

Sanatoriul - Spitalul Luther

Sanatoriul – Spitalul Luther

Sanatoriul Wachsmann – Spitalul C.F.R

spitalul CFR

Spitalul TBC

Spitalul TBC, 1910

Spitalul TBC, 1910

Spitalul TBC, 1910

Spitalul TBC, 1910

Unul din cele mai cunoscute repere ale Sibiului nu exista atunci

„Ne vedem la Farmacia 24” este o vorbă pe care o auzim adesea și o tratăm ca și cum farmacia ar fi fost acolo dintotdeauna. Curios este însă faptul că Farmacia 24, situată la capătul pietonalei Nicolae Bălcescu, nu exista în 1918. A apărut mult mai târziu, în comunism.

Totuși, farmacii existau, evident, și acum 100 de ani. Iată un anunț din iarna anului 1919, apărut în „Telegraful Român”, care demonstrează acest lucru.

„Aviz. Inspecțiune de amiazi și noapte se ține în săptămâna aceasta la Farmacia la Leu a lui Emil Wermescher, în Piața Mare, Nr. 17.”

inspectie la farmacie

Școala de moașe

Iată un element interesant al perioadei 1918-1919. Nu doar că se căutau moașe, dar tinerele doritoare erau pregătite în cadrul unei școli creată tocmai în acest scop. Un anunț din „Telegraful Român” prezintă un curs nou cu o durată de 5 luni care costa 400 de coroane.

scoala de moase 29 ian-11feb

Desigur, odată ce aceste cursuri erau încheiate cu succes, proaspetele moașe erau invitate să aplice pentru un post, de asemenea scos în ziar.

„Concurs. Pentru postul de moașe comunală în Sadu se escrie concurs cu termin de 15 zile dela publicare. Emolumentele sunt 240 cor. salar, 240 cor. adaus de scumpere din cassa alodială și de fiește care caz de naștere câte 10 cor. dela particulari. Rugările de concurs sunt de a se înainta primăriei comunale dimpreună cu diploma în copie legalizată și atestat de moralitate”, se arată într-un anunț publicat în același an.

moasa comunala

Salariile medicilor

Fiecare serviciu oferit de medic avea o taxă clar stabilită la adunarea generală a reuniunii medicilor din 1919. Onorariul pornea de la 20 de coroane pentru o consultație și se dubla dacă își oferea serviciile pe timpul nopții. Dacă avea un „client fidel”, un pacient care avea nevoie de mai mult de 10 vizite, se aplica o reducere a acestei taxe.

Atașăm spre lecturare întreaga știre, mai jos:

WhatsApp Image 2018-11-12 at 15.13.03

Articol publicat în cadrul unei campanii susținută de partenerii Transgaz Wenglor Sibiu și Marquardt.

Turnul Sfatului vă propune o serie de articole care readuc în prim-plan nu doar marile momente ale Sibiului din perioada 1918 – 1919, ci și detaliile care compuneau viața de zi cu zi a cetățenilor orașului. Cu atât mai mult cu cât o parte din acele ”detalii” nu mai există azi.

Alte articole scrise în această campanie găsiți AICI.

 

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mb

    Sibiul la 1918 avea mai mult de 3 spitale, de exemplu la fel de important era si Spitalul de obstretică şi ginecologie (Maternitatea) ca sa nu amintim alte spitale mai mici cum ar fi Spitalul Evanghelic pentru ingrijirea bolnavilor. Ce ma deranjeaza in articol este referirea la Farmacia 24 care, cica, nu ar fi existat decat din perioada comunista!!?? Farmacia care exista si acum in capatul la Balcescu, functioneaza la aceasta adresa din 1899. O minima cercetare pe internet ar fi fost suficienta pentru a evita greseala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • 100. Sibiul Marii Uniri
  • Contact