Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Peste 165 de milioane de lei: proiectele pregătite de Sibiu pentru banii UE

Peste 165 de milioane de lei: proiectele pregătite de Sibiu pentru banii UE

Peste 165 de milioane de lei este valoarea totală estimată a proiectelor pe care, până acum, orașul Sibiu le-a pregătit pentru a cere fonduri nerambursabile europene. Asta în condițiile în care, în actualul exercițiu bugetar european, Sibiului îi sunt alocate în mod direct fonduri nerambursabile în sumă totală de aproximativ 154 de milioane de lei. Ca un detaliu, din proiectele pregătite până acum, cele care au în vedere stimularea deplasării cu bicicleta prin Sibiu însumează un necesar estimat la peste 73 de milioane de lei.

La cele peste 165 de milioane de lei – valoarea estimată a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă – s-a ajuns în a doua parte a săptămânii trecute. După ce, în ședința ordinară a legislativului local, reprezentanții Primăriei au introdus trei proiecte ale căror indicatori economici preconizează un necesar de peste 92 de milioane de lei. Toate trei au fost adoptate în unanimitate, iar până la finele acestui an urmează ca proiectele să fie depuse spre evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, organismul intermediar în acest caz pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile.

Cel mai mare proiect local

Cel mai mare proiect pe care administrația locală se pregătește să îl implementeze este cel de amenajare a malurilor Cibinului. Are o valoare estimată de 56,46 de milioane de lei (cu tot cu TVA, din care se estimează că fondurile nerambursabile vor avea un total de 55,33 de milioane de lei). Această valoare estimată îl transformă în cel mai mare proiect pe care l-a implementat, singură, Primăria Sibiu având în vedere că – până acum – ”recordul” a fost deținut de viaductul Mihail Kogălniceanu. Valoarea inițială estimată a acestuia era de 36 de milioane de lei și a fost realizat din fondurile europene nerambursabile alocate Sibiului în exercițiul bugetar european 2007 – 2013 (în cele din urmă, a fost finalizat în baza unui contract de lucrări semnat pentru suma de 28,2 milioane de lei, cu tot cu TVA).

Proiectul prevede amenajarea malurilor Cibinului pe o lungime de 3,6 km, între strada Maramureșului și până în zona în care centura ocolitoare a Sibiului trece peste Cibin, în Gușterița. Pe acest traseu va fi creată o pistă de biciclete de aproximativ trei metri lățime, cu dublu sens. În fapt, va fi un ”traseu major” care ar trebui să folosească tuturor celor interesați de deplasarea cu bicicleta și care se află în zona adiacentă a râului Cibin ori acest râu este pe traseul parcurs de ei. ”Pentru asigurarea conectivității pistelor proiectate cu rețeaua de piste existente s-au prevăzut trei pasarele ciclo-pietonale metalice cu deschiderea de aproximativ 30 de m, amplasate în zona traversării râului Rossbach și, respectiv, în zona străzilor Mureșului și Viitorului”, a arătat administratorul orașului, Ioana Leca, în fața consilierilor locali.

Traseul pistelor de biciclete pe malurile Cibinului Traseul pistelor de biciclete pe malurile Cibinului

Pe traseul acestei piste vor fi amenajate și cinci alveole cu spații de ședere pentru odihnă și vor fi amplasate și șapte panouri de informare inteligente (care vor afișa inclusiv numărul de cicliști aflați pe respectiva pistă. Proiectul prevede și amplasarea a 330 de arbori, a unui sistem de iluminat eco, a zone cu WiFi gratuit și camere de supraveghere.

Și o legătură cu bicicletele o are și proiectul de modernizare a Căii Dumbrăvii, pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu str. Ludoș (înspre Valea Aurie) și cea cu bulevardul Mihai Viteazul. 21,4 milioane de lei este valoarea estimată a acestui proiect, care prevede amenajarea de piste de biciclete pe toată lungimea avută în vedere, dar și realizarea unei benzi dedicată exclusiv transportului în comun (mai multe detalii despre acest proiect puteți citi aici). Și indicatorii acestui proiect au fost adoptați tot în cursul săptămânii trecute, urmând ca la ADR Centru să ajungă cererea de finanțare până la finele anului trecut (mai multe despre acest proiect puteți citi aici).

În fine, tot săptămâna trecută, consilierii locali au adoptat și documentația preliminară pentru proiectul amenajării unui parc pe fostul depozit de materiale de construcții de pe str. Preot Bacca (din zona cartierului Tilișca). 14,77 milioane de lei este valoarea aproximată a acestui proiect (din care, nerambursabil, ar urma să fie alocată suma de 13,68 milioane de lei).

Simulare pentru viitorul parc din cartierul Tilișca Simulare pentru viitorul parc din cartierul Tilișca

Acest parc ar urma să devină al doilea cel mai mare din Sibiu (după Sub Arini) și să aibă alei de promenadă și piste de biciclete, teren de sport multifuncțional, teren de minigolf, locuri de joacă, zonă de fitness, mini-tiroliană, fântână arteziană, alei ecologice, taluzuri amenajate, dar și un labirint verde (mai multe despre acest proiect puteți citi aici).

În jurul bicicletei

Atât amenajarea malurilor Cibinului, cât și modernizarea Căii Dumbrăvii au o evidentă legătură cu încurajarea deplasării cu bicicleta prin oraș. Pentru acest lucru, autoritățile locale au mai pregătit, până acum, și alte proiecte pentru care au depus sau urmează să depună cereri de finanțare nerambursabilă.

13,32 milioane de lei este valoarea aproximată a unui sistem automat de închiriere a bicicletelor în sistem self-service. Botezat Sibiu BikeCity, acest proiect ar include 540 de biciclete, 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități și un număr de 44 de stații de bike-sharing (mai multe despre acest sistem de bike-sharing puteți citi aici).

Aceste viitoare biciclete ar urma să folosească și viitorul ”coridor de deplasare pentru conectarea cartierului Ștrand cu zona centrală și parcul Sub Arini”. Este vorba de un proiect estimat a 3,8 milioane de lei, care presupune amenajarea unor piste de biciclete sigure (în afara zonelor de circulație destinate mașinilor sau pietonilor) care să urmeze un traseu de-a lungul străzilor Maramureșului, prof. Aurel Popa, Doljului, Bihorului, Ștrandului, G. Coșbuc, Th. Neculuță, Munteniei și Pasajul Spitalului.

Fonduri pentru infrastructura educațională

Și în zona educațională au fost redactate și deja depuse cereri de finanțare nerambursabilă, fiind așteptată evaluarea și, ulterior, semnarea contractelor de finanțare.

Aproximativ 8,1 milioane de lei de lei, cu TVA, este valoarea proiectului de extindere a Școlii gimnaziale ”Nicolae Iorga” din Sibiu, proiect care include și ridicarea unei săli de sport. Noul corp de clădire, format din parter și două etaje, ar urma să adăpostească aproximativ 660 de elevi, în 22 de clase. De notat că – în afara unor dotări de genul panouri solare ori sistem antiefracție, supraveghere video etc – planurile inițiale sunt ca acest nou corp de clădire să aibă acoperișul sub forma unei terase înierbate.

Cea de-a doua școală pentru care au fost finalizate documentațiile preliminare în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile este ”I.L. Caragiale”. Tot de o extindere este vorba, una a cărei valoare este estimată la 12,5 milioane de lei. De această investiție ar urma să beneficieze 521 de elevi, pentru care va fi construit un nou corp de clădire cu 11 săli de clasă, două cabinete specializate (fizică-chimie și informatică), o bibliotecă, o sală de mese și una de gimnastică. Noua clădire (care în afară de sălile amintite va avea și alte dependințe) este proiectată cu un regim de înălțime demisol (parțial), parter și două etaje.

Trei de milioane de lei, cu TVA, este valoarea estimată a creșei pe care autoritățile locale vor să o amenajeze în incinta Grădiniței nr. 36, de pe strada Constructorilor, în zona cartierului Țiglari din Sibiu. Viitoarea creșă, amenajată într-o nouă clădire cu parter și etaj, ar urma să aibă o capacitate pentru 90 de copii, împărțiți în șase săli de grupă. Noua creșă ar urma să aibă toate dotările necesare (de la filtre de primire, la biberonie, depozit de cărucioare, cabinet medical, la bucătărie și izolator), iar clădirea va fi acoperită tot cu o terasă înierbată.

Cea de-a doua creșă pe care administrația locală intenționează să o ridice din fonduri europene nerambursabile ar urma să apară în curtea Școlii gimnaziale nr. 1, acolo unde în urmă cu un an a fost dată în folosință și o nouă grădiniță. Creșa care ar urma să completeze ”ansamblul educațional” ar necesita o investiției de 4,05 milioane de lei, cu TVA, potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptați de Consiliul Local Sibiu. Capacitatea noii creșe va fi de 105 copii, împărțiți în șapte săli de clasă și cu dotări similare creșei proiectată pentru cartierul Țiglari.

Una din noile creșe urmează să fie construită lângă grădinița recent deschisă în cartierul Ștrand Una din noile creșe urmează să fie construită lângă grădinița recent deschisă în cartierul Ștrand

Din fonduri europene, Primăria Sibiu vrea să amenajeze și un Centru multifuncțional destinat comunităților marginalizate, pe str. Oțelarilor (zona cartierului Lazaret). Aici se vor putea întâlni elevi care vor avea un loc în care să își facă temele ori să se joace, dar și vârstnici care – asemenea celor mici – vor avea un club propriu. Valoarea proiectului este de aproximativ 4,7 de milioane de lei.

Un proiect oarecum similar ar urma implementat și în cartierul Gușterița, tot din fonduri nerambursabile. Este vorba de un centru multifuncțional de recreere, sport și educație activă, proiect estimat la 1,97 milioane de lei. Practic, pe un teren de 2.029 de mp de pe strada Podului, Primăria vrea să amenajeze un teren de sport, dar și să ridice o clădire cu o sală multifuncțională, un birou pentru asistenți sociali, vestiare și grupuri sociale.

O stradă și trei blocuri

Tot din fondurile europene nerambursabile intenționează administrația locală să deconteze și lucrările deja începute pentru modernizarea străzii Zăvoi. Din documentația adoptată de consilierii locali la finele lunii septembrie, valoarea totală a lucrărilor gândite pentru strada Zăvoi este de 4,8 milioane de lei. Strada Zăvoi are o lungime de aproape 1,1 km, cu tot cu cele trei ramificații. Lucrările de modernizare au prevăzut și schimbarea infrastructurii de apă și canal, modernizarea iluminatului, amenajarea de piste pentru biciclete și crearea rețelei de cablaj metropolitan.

Un proiect ”mărunt” raportat la nevoile Sibiului în ceea ce privește reabilitarea termică a blocurilor ridicate înainte de 1989 este cel a cărui valoare este aproximată la 2,1 milioane de lei, cu TVA. Acești bani ar urma să fie folosiți pentru reabilitarea termică a trei blocuri din oraș (Aleea Biruinței nr. 5, Calea Dumbrăvii nr. 26 și, respectiv, bl. 16 de pe strada Rusciorului, de la nr. 31 (mai multe despre acest proiect puteți citi aici).

Contracte de finanțare deja semnate

Dintre contractele de finanțare nerambursabilă deja semnate în noul exercițiu financiar european se numără cel pentru reabilitarea termică a clădirii Școlii Gimnaziale ”Radu Selejan”, de pe str. Șoimului nr. 13. Proiectul urmărește scăderea consumului anual de energie primară cu cel puțin 40%, creșterea ponderii consumului anual de energie primară din surse regenerabile din total consum anual de energie la cel puțin 10%, scăderea emisiilor anuale echivalent CO2, precum și îmbunătățirea aspectului urbanistic al clădirii și al zonei. Valoarea totală a proiectului este de 7,2 milioane de lei, din care fondurile nerambursabile atrase de municipalitate sunt de 7,1 milioane de lei. La fel, în vara acestui an, Primăria Sibiu a mai semnat și contractul pentru reabilitare termică a Școlii nr. 21, proiect cu o valoare estimată la 7,45 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 7,31 de milioane de lei.

Urmează și altele

În actualul exercițiu financiar european, Sibiul are alocată suma de 33,5 milioane de euro, bani pe care îi poate accesa în mod neconcurențial. Pe lângă cele descrise mai sus, autoritățile locale plănuiesc și depunerea altora, chiar dacă valoarea totală a acestora o depășește pe cea alocată municipiului (pe principiul că, în urma implementării proiectelor, în urma licitațiilor mai ales, se vor realiza economii, care vor putea fi utilizate pentru alte inițiative). Printre proiectele pentru care autoritățile locale au anunțat că mai intenționează să ceară sprijin financiar nerambursabil se numără și achiziționarea a aproximativ 40 de autobuze ecologice (alimentate cu gaz natural comprimat), dar și a cinci microbuze electrice, care ar urma să deservească un nou traseu de transport local, în jurul centrului istoric al Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Ss

Acum 5 ani

Unde a disparut centura de sud????????
Raspunde

dd

Acum 5 ani

centura de sud nu e prioritate! proiectul acesta nu e serios. votantii nu sunt pe teritoriul Sibiului asa ca nu o intereseaza pe tante Cora!
Raspunde

Erlkonig

Acum 5 ani

nu e de interes, sibienii stau in oras, nu-l ocolesc
Raspunde

Doc

Acum 5 ani

E remarcabilă lipsa proiectelor legate de transportul în comun, aș zice că e problema principală a orașului, care riscă să devină destul de rapid una critică.
Raspunde

Bici

Acum 5 ani

Asa zisa centura de sud nu este finantabila pe actualul program. Mergea finantata in trecut dar acum sunt alte reguli la acordarea fondurilor nerambursabile. Cred ca este extrem de important sa fie atrase respectivele fonduri si sa se faca ceva pentru comunitate. Orasului ii lipseste un proiect major de infrastructura, facem doar ulite si reparatii!
Raspunde

Telu

Acum 5 ani

Problema fundamentala a orasului este infrastrucura rutiera. Foarte frumos ca se dezvolta caile pt biciclete . Dar de ce nu se abordeaza cu prioritate circulatia auto din oras? Nu vede primaria ambuteiajele si poluarea implicita ce se creaza ? De ce nu se construiesc parcari moderne subterane pt a se descongestiona strazile ? De ce nu se largesc strazile penttu fluiditate ? De ce nu se construiesc pasaje pietonale pt a debloca intersectiile si a creste siguranta pietonilor ? De ce nu se construiesc centuri ocolitoare in sistem de inele concentrice in jurul intregului oras ? Se vede ca bani sunt , ca in fiecare an raman sute de milioane necheltuite. Vedem ca pot fi finanzate si nerambursabil din bani europeni ! Ce face primaria ? Doar cafelute si primiri de delegatii ? E clar ca FDGR e singura alternativa, dar trebuie sa liverze , sa aduca oameni competenti in locul acestor peisagisti si biciclisti, daca se mai doreste invingator in alegerile viitoare.
Raspunde

Lu

Acum 5 ani

De acord, centura de sud este cu adevărat o necesitate. Câteva parcări mari în puncte cheie sunt de asemenea necesare. În schimb, lărgirea de străzi, construirea de pasaje pietonale, sensuri giratorii peste sensuri giratorii..așa-zisa fluidizare a traficului are un efect pervers. Temporara relaxare a traficului încurajează și mai multă lume să folosească exclusiv mașina în oraș. Și oamenii nu sunt de învinovățit că recurg la asta, dacă prin pasaje, giratorii - deci treceri de pietoni îndepărate de intersecții - drumurile pe jos și cu bicicleta devin tot mai nesănătoase (și mai multe mașini care poluează), mai lungi, mai obositoare. Și uite unde suntem. Aproape nimeni nu mai concepe să meargă nici măcar după pâine în colțul străzii fără mașină. Culmea e că în ultimii 20 de ani, Primăria Sibiu a avut ca prioritate exact această "fluidizare" a traficului auto. Investițiile în piste de biciclete au însemnat până acum doar investiții în vopsea reflectorizantă portocalie. Iar mersul pe jos în Sibiu azi e mult mai complicat decât acum 5, 10, 20 de ani. Soluția cred că e un mix echilibrat de modalități de deplasare în oraș. De ce nu se discută măcar despre reintroducerea tramvaiului în oraș? Oare sensurile giratorii sunt chiar atât de eficiente? Pentru pietoni și bicicliști sigur nu, dar măcar pentru traficul auto? În anumite intersecții, de străzi cu o bandă pe sens, posibil, în rest, nu cred. Poate niște intersecții semaforizate sunt totuși mai eficiente, că mai egalitare sunt cu siguranță. Oricum, Primăria cred că trebuie să-și propună niște țeluri clare despre câți oameni și cum se deplasează prin oraș. Facilitând cu prioritate traficul auto, vom sfârși în a avea un oraș complet asfaltat și finalmente tot ambuteiat. Trist, nu?
Raspunde

vio

Acum 5 ani

Deci pe malul Cibinului va fi doar pista pentru biciclisti. Dar pietonii? Cei care vor sa se plimbe pe jos, cei care vor sa-si plimbe copilul sau nepotul, pe unde se duc? Oare mersul pe jos nu este la fel de important ca cel pe doua roti? Ca de sanatos, e clar ca este mai sanatos, dar in Sibiu nu se face absolut nimic pentru a fi incurajat. Iar prioritatea nr. 1 la ora actuala in oras, adica parcarile etajate, nu apare pe lista. Mare pierdere. Alti ani buni irositi
Raspunde

jonyjon

Acum 5 ani

S-au desfiintat trotuarele de pe Raului/Malului?
Raspunde

Eddy Merckx

Acum 5 ani

Dacă vreți să încurajați transportul cu bicicleta, atunci trebuie să lărgiți pistele actuale de biciclete, să creați parcări pentru biciclete, dar și pentru mașini, să sancționați pe cei care ocupă tot mai des pistele de biciclete, până nu se va ajunge la un blocaj total sau la vreun accident mortal, bicicliștii fiind obligați să circule de tot mai multe ori în afara pistei, fiindcă pistele sunt ocupate de mașini, care oricum nu riscă absolut nimic dacă parchează acolo. Mai lăsați divertismentul și cheltuielile aferente și ocupați-vă și de problema traficului, care a devenit una majoră pentru oraș. Văd că mulți comentatori subliniază acest lucru.
Raspunde

silviu

Acum 5 ani

Orice proiect este bun, oricat de minor si neinsemnat ni se pare, daca aduce o imbunatatire vietii locuitorilor. Problema este insa ca se fac proiecte prost gandite sau gandite pe jumatate fara sa se tina cont de ansamblu si de urmari. De exemplu pista de biciclete de pe malul Cibinului. Daca se va face doar pista de biciclete va fi un haos total. Este evident ca multi oameni vor vrea sa se plimbe si ei cu copiii pe acolo, pe jos nu cu bicicleta, sa stea pe o banca la umbra unui copac. Va sta politia locala si va da amenzi pietonilor? Din pacate, in ultimul timp, cei din primarie ne arata clar ca nu-i intereseaza absolut deloc deplasarea oamenilor prin oras pe jos. S-au trasat linii pentru parcari peste tot, chiar si pe trotuare, chiar si langa trecerile de pietoni obturand vizibilitatea soferilor, se fac piste de biciclete fara sa se tina seama si de pietoni, asa cum s-a intamplat si in Sub Arini. Daca pista de biciclete de pe malul Cibinului ar fi facut legatura intre casa si locul de munca a catorva sute de oameni as fi inteles necesitatea ei dar, sunt foarte curios cati biciclisti se vor plimba pe acolo si cati pietoni.
Raspunde

vio

Acum 5 ani

Asa este, in Sub Arini, pe latura sudica au facut doar pista pentru biciclisti dintr-o alee care era doar pietonala de zeci de ani. Ma plimb des pe acolo si de fiecare data ma intreb cand o sa se intample un accident grav in zona respectiva pentru ca, este clar, sunt mai multi pietoni decat biciclisti si oare cine o sa fie tras la raspundere.
Raspunde

Darius

Acum 5 ani

Ce nu inteleg multi cititori ai acestui articol este faptul ca bani vin de la EU/Bruxelles cu anumite specificatii si dedicatii. Cum Bruxellesul si in general vestul Europei este cuprins de furia ecologista dusa la extrem, ei sunt doar interesati in finantarea proiectelor ecologice, sau cel putin asa percepute de ei. Infrastructura rutiera trebuie subminata pentru ca pe ea circula vehicule poluante si noi trebuie sa avem grija de planeta si sa salvam omenirea de le dezastrul ecologic. Asa ca totul pentru biciclete si nimic pentru masini. Ca cei din europa de est gindes altfel... too bad. Bani vin de la Bruxelles nu de la Budapesta. Asta este doar o fateta eco terorismul care a pus stapanire pe o buna parte a minitolor celor din vest. Masinile blindate cu consum de 25l/100km , avioane, helicopter private si case cu amprenta de carbon de 20 de ori mai mare ca a unui muritor de rand sunt doar pentru politicienii si potentanti EU. Plebei,... pe bicicleta, sa stea in apartament cit o cutie de chibrituri si a citeasca la lumina lumanarii ca e mai romantic. Imi e sila de tot ce vine de la Bruxelles, Berlin sau Paris. Numai idei postmoderniste extrem de periculoase pentru societatea romaneasca.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus