X
continental sibiu

Acționarii majoritari Continental au pierdut 16 miliarde de dolari într-un an

Acţionarii majoritari ai producătorului de componente auto german Continental, preşedintele Georg Schaeffler şi mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, vicepreşedinte, au pierdut în acest an 16 miliarde de dolari, mai mult de jumătate din averea combinată, informează Bloomberg, citat de Mediafax. Averile preşedintelui şi vice-preşedintelui companiei au scăzut cu 53%, în condiţiile în care compania s-a confruntat cu creşteri de costuri şi condiţii de afaceri dificile în Europa şi Asia, care vor afecta profiturile. Un executiv a declarat, săptămâna aceasta, că această situaţie va continua şi în 2019.

Valoarea averii lui Georg Schaeffler şi a mamei sale este de 14,1 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires, după ce au suferit, în acest an, cel mai mare declin al averii dintre cele mai bogate familii din Europa. Cei doi controlează Schaeffler AG, un grup german de inginerie care se confruntă cu aceeaşi situaţie. Acţiunile ambelor companii au scăzut cu peste 40% în acest an.

Germania are cel mai mare număr de miliardari din Europa printre 500 cei mai bogaţi din lume, printre care acţionarul majoritar al Bayerische Motoren Werke AG Susanne Klatten şi co-fondatorul SAP SE, Hasso Plattner.

Georg Schaeffler, 54 de ani, a moştenit 80% din afacerea cu rulmenţi care îi poartă numele, atunci când tatăl său a murit, în 1996, în timp ce mama sa a moştenit restul, şi a orchestrat una dintre cele mai mari preluări ostile din Germania, achiziţionarea Continental, cu un deceniu în urmă, cu peste 17 miliarde de dolari.

Compania Continental Auto­motive Systems, care deține o fabrică și la Sibiu a avut o cifră de afaceri de peste 2,65 mld. Lei, un profit net de 80,4 mil. lei (18 mil. euro) şi un număr mediu de 2.870 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    noica

    Pana la urma Continental (partea din Sibiu si din Ro – ca mai au ceva mai mare la Timisoara) e profitabila. Daca nu ar fi, atunci ar fi vanduta sau inchisa rapid.
    Profitul ala urias merge in buzunarele celor mentionati in articol. “Lucratorii” din Ro se stie ca sunt mai ieftini. Deci se merita. Oricum, decat sa muncesti la Carabulea … parca tot alegi Conti.
    Eu recomand calduros firma asta pentru cei care isi incep cariera … sa invete ce si cum se face in aceasta industrie si dupa aia sa-si caute un job pe masura. Dar e buna si pentru cei care vor doar sa vegeteze si sa primeasca un salariu decent fara mari calitati. Sunt destui in conducere din astia :)
    Omenii foarte isteti si cu idei clare despre viitorul lor sa ocoleasca strada Salzburg.

    Cat despre Georg si Maria-Elisabeth nu le plangeti de mila. Aia stiu sa faca bani. Chiar daca mai pierd cate ceva – nu cred ca se vor imbulzi vreodata la fasole cu ciolan + tzuica fiarta.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Robrambureala

    N-au [ierdut nimic, stati linistiti… toata industria auto se indreapta din nou spre latrina. Va fi o criza, cam asta se citeste din stirea asta. Ideea e, ca Europa a ramas cu industriile vechi, in timp ce Asia a investit puternic in electronica si tehnologie inalta.
    Singura tara viabila din UE, ca si putere tehologica, e Franta.. si ar mai fi fost si UK, dar nu mai e cazul acum, aia se sinucid econimic.
    Iar cei ce cred ca nu e asa, sa se gandeasca, oare cine lanseaza sateliti, face avioane si cercetare nucleara in Europa. Din pacate Europa a ramas rau in urma la capitolul electronica…. deci o criza acum, va afecta si mai mult decat cea din 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact