Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

De Centenar am mâncat la Rodica

De Centenar am mâncat la Rodica

Cu o lună în urmă când am publicat experiența culinară din Piața Mică, la restaurantul Baroc, cineva a comentat la articolul nostru, recomandând un local „cu încredere”. „Cu un drum degustați preparatele gustoase făcute proaspete și după parei. Vă așteptăm” era mesajul care ne invita la „Băcănia La Rodica”.

Localul se află în Slimnic, la aproximativ 15 km de Sibiu, chiar la șoseaua principală - așa încât nu e greu să-l observi: pe partea dreaptă când pleci din Sibiu spre Mediaș, în centrul comunei Slimnic poți observa cu ușurință un panou cu lumini led pe care scrie „PIZZA” sau „CIORBA DE BURTA”.

Când am citit comentariul și denumirea localului, gândul mi-a plecat către un restaurant în stil tradițional, cu mult lemn, țoluri tradiționale și căldură de foc. Am decis să mergem încolo în una din zile și am ajuns chiar de 1 Decembrie.

Mare ne-a fost mirarea când am văzut că ne-am pomenit în fața unei construcții cu parter și un etaj, cu ferestre de termopan. Dar asta nu ne-a descurajat: am zis că intrăm cu gândul că o mâncare bună nu se face neapărat într-un local „cu mult lemn și țoluri tradiționale”. Și cred că am avut dreptate.

bacania la rodica biliard

La parter sunt două mese de biliard la care jucau mai mulți copii în timp ce - mai târziu am realizat - tații lor beau bere la etaj. Am urcat și noi și ne-am așezat la o masă. Înăuntru cânta muzică populară, la un moment dat aveam impresia că sunt manele, dar m-am liniștit - sper că gazdele nu sunt iubitori de manele.

După cum spuneam, sus eram doar noi și o masă la care vreo cinci bărbați beau bere și discutau despre politică. Am fost întâmpinați de chelneriță care ne-a adus meniurile cu coperți kitschioase.

La recomandarea chelneriței am înțeles că specialitățile casei sunt pizza săsească (24 lei) și ciolanul de porc la cuptor cu cartofi copți (30 lei), așa că am mers pe aceste două opțiuni, conștienți fiind că va fi foarte probabil să luăm o parte din mâncare la pachet - cu condiția ca să ne placă.

Pizza ne-a fost adusă în vreo 15 minute și arăta interesant. Flămânzi fiind a fost înghițită cu multă plăcere. Totuși, dacă nu greșesc avea sos ketchup în ea - e un aspect ce ține de gusturi, dar mie nu mi se pare potrivit locul ketchupului în pizza. E bine că nu s-a exagerat cu acest lucru. În general, pizza săsească de la „Băcănia La Rodica” mi s-a părut o combinație interesantă, chiar dacă părea mai mult una home-made: suc de roșii, mozzarella, salam săsesc, ardei ușor picanți umpluți cu brânzeturi, ciuperci, măsline și condimente. Iar concluzia e una sigură: pizza asta a fost chiar bună, aș zice că se ridică ușor la nivelul celor preparate în localuri care se consideră cu pretenții din buricul târgului.

bacania la Rodica pizza saseasca

Apoi, la scurt timp în fața noastră a apărut imensa porție de ciolan de porc cu cartofi copți și cu murături adevărate. Ținând cont că deja nu mai eram flămânzi, după pizza săsească, am reușit să mâncăm nici jumătate de ciolan. Porția asta am comandat-o anume pentru ciolan, pentru că, personal, nu obișnuiesc să mănânc cartofi în localuri, prefer să-i gătesc eu.

Carnea a fost gătită bine, era moale și sunt sigur că ai nevoie de pălincă sau mult vin roșu sec ca să dai gata acel ciolan. Am avut impresia că la gust era un pic dulce, dar probabil e de la ingredientele care au fost folosite pentru a face carnea mai moale. După cum spuneam, murăturile au fost la nivel: în farfurie au fost roșii, castraveți și conopidă - castraveții fiind așa cum trebuie, sărați și acri, nu dulci așa cum cred unii că trebuie să fie.

bacania la Rodica ciolan

Deși masa a fost una copioasă, gazdele ne-au mai adus din partea casei două gogoși. N-am mai putut să luptăm și cu ele - mai ales că nu obișnuim să combinăm dulcele cu mâncarea principală, așa că am luat jumătatea de ciolan și desertul la pachet.

bacania la Rodica gogosi

La nivel de deservire, în general, a fost unul din puținele localuri din care am ieșit mulțumit de acest lucru: tacâmurile, mâncarea, nota, restul etc. toate au fost aduse la intervale care să nu deranjeze, iar în timpul mesei n-am avut nici pentru un moment senzația că cineva te urmărește cum rugumi și înghiți.

Impresia generală de la „Băcănia La Rodica” nu este una negativă, dar nici nu pot afirma că e locul unde aș reveni cu plăcere altă dată. În alte condiții sunt convins că nici n-aș fi intrat. Cred că e un local potrivit pentru locuitorii unei comune care au unde să-și organizeze o zi de naștere sau o petrecere și chiar e lăudabil faptul că s-au găsit oameni care să facă o mică afacere în afara orașului Sibiu. Cred că cei care opresc întâmplător acolo, fiind în drum spre Sibiu sau spre Mediaș, nu regretă că o fac. Tot prânzul nostru a avut loc într-o atmosferă de cârciumă gălăgioasă, dar una luminoasă, datorită ferestrelor mari, și curată. Oamenii au fost amabili și calzi, din nou, nu se prea întâmplă pe la marile case. O doamnă, despre care bănuim că e doamna Rodica, ne-a și cântat la un moment dat un colind, care alături de luminițele împletite de jur împrejur sunt un semn că la „Băcănia...” din Slimnic a început perioada sărbătorilor de iarnă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 8154

Comentarii

8 comentarii

Gramaticus

Acum 5 ani

"doi gogoşi" si apoi "sa ne luptam cu ele": apoi hotarati-va asupra genului! Dex-ul ar putea fi un bun inceput.
Raspunde

Eddy Merckx

Acum 5 ani

Voiau să spună ”doi gogoșari”...de când cu romgleza omniprezentă, limba română suferă, iar noi împreună cu ea.
Raspunde

jonyjon

Acum 5 ani

Ce pretentii sa ai, cand le zice "rosii" la "gogonele"? Ce inseamna "rugumi"?
Raspunde

UnSecol

Acum 5 ani

''la nivelul celor preparate în localuri care se consideră cu pretenții din buricul târgului.'' Buricul burgului, ca nu mai esti la tine in sud, in TARGURI!
Raspunde

Olteanu '

Acum 5 ani

Îți sta Sudul în gât!?
Raspunde

rosu

Acum 5 ani

Pizza saseasca se cheama hencleş.
Raspunde

tanti marioara

Acum 5 ani

Henclesul e o lipie dulce, cu multe oua si smantana...
Raspunde

pofticiosul

Acum 5 ani

Si cat ati platit? Alta data ne spuneati si cat ati platit...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus