Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Cu ce viteză circulau trenurile la Sibiu acum 100 de ani

Cu ce viteză circulau trenurile la Sibiu acum 100 de ani

Deși am fi tentați să credem că viteza medie cu care circulau trenurile acum o sută de ani era mai mare sau apropiată de cea din prezent, realitatea este alta.

În februarie 1919, la doar două luni de la Marea Unire, un drum cu trenul de la Sibiu la București dura aproape o zi, însă reprezenta singura modalitate viabilă de a călători.

În primul rând, mersul trenurilor acum o sută de ani reprezenta o variabilă, în principal din cauza tehnologiei aflată încă într-o fază incipientă, mai ales pe meleagurile noastre. Așa se face că ziarele publicau aproape în fiecare ediție programul care suferea modificări constante.

tren 2

În data de 27 ianuarie 1919 s-a introdus un tren zilnic, de la Sibiu la București. Acesta pleca din gara Sibiu la ora 05:44 după masa și ajungea la București a doua zi, la ora 11:25. Același tren parcurgea distanța de la Sibiu la Brașov în aproape 9 ore.

În sens invers, de la București până la Sibiu călătoria cu trenul era puțin mai scurtă, de aproape 15 ore și jumătate.

(extras din Foaia Poporului, 2 februarie 1919) (extras din Foaia Poporului, 2 februarie 1919)

Ca o comparație, o simulare pe infofer.ro arată că un drum cu trenul de la Sibiu la București, fiind cel puțin patru pe zi, durează în medie 5 ore și 45 de minute.

tren 3

Nici în restul Transilvaniei trenurile nu circulau cu mult mai repede. De la Cluj la Sighișoara trenurile făceau 4 ore și jumătate la 1910.

(arhiva bjastrasibiu.ro) (arhiva bjastrasibiu.ro)

În 1918 România avea 2660 de kilometri de cale ferată. Potrivit Institutului Național de Statistică, la 31 decembrie 2017 liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.774 km. În 1990, de exemplu, erau 11.348 de kilometri de căi ferate.

Sibiu_gara_tren_colectia-Reu_2r-web

Articol publicat în cadrul unei campanii susținută de partenerii Transgaz Wenglor Sibiu și Marquardt.

Turnul Sfatului vă propune o serie de articole care readuc în prim-plan nu doar marile momente ale Sibiului din perioada 1918 – 1919, ci și detaliile care compuneau viața de zi cu zi a cetățenilor orașului. Cu atât mai mult cu cât o parte din acele ”detalii” nu mai există azi.

Alte articole scrise în această campanie găsiți AICI.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

a

Acum 5 ani

scrie in articol: la 1910 trenul facea 4 ore si jumatate de la Cluj la Sighisoara. A cum , conform cfrcalatori. ro trenurile IR fac intre 4:18 si 4:33. UNDE E PROGRESUL?
Raspunde

McD

Acum 5 ani

In anii 1977-1978, distanta Arad-Sibiu era parcursa cu tren Rapid in circa 4 ore, astazi avem nevoie de peste 6 ore. Distanta Brasov-Bucuresti era parcursa de multe trenuri Rapid in circa 2 ore iar astazi dupa investitii de sute de milioane de euro intre Bucuresti si Predeal, aceeasi distanta se parcurge in 2,5 ore. Bucuresti- Galati se parcurgea in 1978 in circa 3 ore prin Urziceni, astazi peste 4,5 ore...suntem varza la transportul feroviar, rutier, naval si chiar aerian...cam la tot!!!
Raspunde

Acordeoane si Pampoane

Acum 5 ani

care trenuri ?.. chestiile alea vintage si cu geamuri sparte ? Acum cativa ani, facema o calatorie cu trebul... iar cand am trecut pe langa un sat, vreo 3 copii de tigani aruncau cu pietre in tren. Au intrat bolovanii prin geamuri... era ca in America anilor 1900, cand atacau indienii trenurile. Am ajuns in Brasov cu vreo 3 geamuri sparte si lumea debusolata... iar controlorul si militianul cfr, la sugestia calatorilor sa faca ceva, sa sune politia, etc... au plecat.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Primul tren ce circula in Ardeal avea 2-4 vagoane si era tras de cai.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus