Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Centenarul Marii Uniri sărbătorit la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu (CP)

Centenarul Marii Uniri sărbătorit la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu (CP)

Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, la ora 12:30, în spațiul Muzeului Asociațiunii, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a organizat, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, o prezentare de carte care a adus în atenția publicului sibian 5 albume documentare dedicate actului istoric decisiv din 1 Decembrie 1918, cu impact major în evoluția noastră ca stat și ca popor.

Prezentarea de carte susținută de Silviu Borș, director al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și Bogdan Andriescu, custode al Departamentului Colecții Speciale, a fost completată de o expoziție documentară care confirmă prezența și implicarea directă a unor personalități de marcă ale vremii, în mod special sibiene, în evenimentele legate de Marea Unire.

20181201_124139

Primul Război Mondial în colecția de iconografie a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Franța. O inimă care a bătut pentru Marea Unire, Campaniile Române în Comunicate Oficiale (1916 – 1919), Românii în Primul Război Mondial. Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 sunt titlurile care au creat un real interes pasionaților de istorie și iubitorilor de imagini de colecție care au avut ocazia să acceseze numeroase documente de epocă.

20181201_124620

În volume sunt reproduse imagini ale soldaților români, însemnări din Primul Război Mondial, imagini ale participanților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dar și fotografii ale Casei Regale a României din acea perioadă, comunicate oficiale din spatele frontului, imagini ale Misiunii Militare Române de la Paris, intrarea triumfală în București a Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria și a Generalului Berthelot, portrete ale lui Alexandru Vaida Voievod sau Horia Petra Petrescu.

20181201_124044

Prin această producție editorială marca Armanis, editura Bibliotecii Județene ASTRA, bibliotecarii sibieni au valorificat documente care aparțin Colecțiilor Speciale proprii, Arhivelor Naționale ale României, Muzeului Național Brukenthal, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Muzeului Național al Unirii Alba Iulia sau alte documente de valoare, provenind din colecții private.

”Rostul unei biblioteci publice este și acela de a activa memoria locală și colectivă, de-a aduce mereu în actualitate momentele care au schimbat cursul istoriei și al vieții. Colecțiile de documente editate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu cu ocazia centenarului Marii Uniri vor fi distribuite în toate bibliotecile județene din țară, la bibliotecile sibiene, municipale, orășenești și comunale, ca repere și instrumente de studiu pentru înțelegerea trecutului și, astfel, a prezentului.” a spus Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA, în încheierea discursului oficial de prezentare.

Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări organizate de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Instituția Prefectului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus