X
PTgwMCZoYXNoPWRkOTEyMDI0YmJiZDc3MGEwOTA2YWFmNjBjMjM1YmJm.thumb

Decizie definitivă: rata să fie plătită la cursul de schimba din data împrumutului

Raiffeisen Bank a fost obligată, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Cluj, să restituie unui client toate sumele de bani încasate în plus, ca urmare a plăţii ratelor lunare, mai mari decât valoarea cursului de schimb euro-leu din ziua încheierii contractului.

Decizia, pronunţată în luna mai, dar motivată recent, este una istorică şi va servi, potrivit avocatului Gheorghe Piperea (foto), drept precedent pentru toate litigiile din instanţe, având ca obiect denunţarea clauzelor abuzive de risc valutar impuse de bănci clienţilor. Asta, cu condiţia ca precedentul de la Tribunalul Cluj (Decizia Civilă nr. 973/2018, pronuţată în 7 mai 2018 şi motivată zilele trecute) să fie cunoscut de cât mai multă lume. Instanţa a stabilit, astfel, definitiv, că această clauză de risc valutar, care se referă la asumarea de către debitor a riscului deprecierii monedei naţionale în raport cu valuta euro, este abuzivă şi lovită de nulitate absolută. În speţa judecată la Cluj, instanţa a obligat banca să perceapă ratele lunare ale creditului la valoarea de 3,72 de lei pentru un euro, conform cursului de schimb din martie 2008, când a fost încheiat contractul, scrie Bună Ziua Brașov.

Mai mult, Tribunalul Cluj a obligat Raiffeisen Bank SA să restituie familiei Nemeş toate sumele de bani percepute în plus, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Decizia, pronunţată de judecătorii Flavius Iancu Moţu şi Nicoleta Koşa, a devenit definitivă, întrucât, potrivit avocatului Gheorghe Piperea, care a reprezentat reclamanţii în acest litigiu, ea nu a fost atacată cu recurs de către Raiffeisen Bank, în termenul legal prevăzut de 30 de zile.

Contractul de împrumut conţinea mai multe clauze, printre care se numără şi clauza redactată la punctul 4.1 şi care prevedea că „orice plată efectuată de împrumutat se va face în moneda în care a fost acordat creditul”, iar scadenţarul emis de bancă prevedea rambursarea creditului în moneda euro.

Familia Nemeş a acţionat banca în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca, cerând instanţei să constate caracterul abuziv al acestei clauze de risc valutar prevăzută în contractul de credit şi să oblige Raiffeisen Bank la stabilizarea cursului de schimb euro-leu pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de către împrumutat la cursul valabil la data încheierii contractului. Respectiv la cursul de 3,7232 lei pentru un euro. O altă cerere a fost aceea ca instanţa să dispună efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în euro de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate, iar banca să fie obligată să restituie sumele achitate de familia Nemeş în plus, respectiv diferenţa dintre valoarea ratelor calculate la cursul din ziua plăţii şi valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, iar sumele ce urmează a fi restituite debitorilor să fie actualizate cu dobânda legală.

Tribunalul Specializat Cluj a arătat că, în România, moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene. „Concluzionând, în condiţiile în care moneda în litigiu reprezintă, pe teritoriul României, o valută şi nu o monedă, aceasta nu poate fi calificată, din punct de vedere juridic, drept monedă, sau bani. În consecinţă, principiul nominalismului monetar nu este aplicabil raportului de împrumut obiect al contractului de credit”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ???

    Raiffheisen e o banca de toata jena… Depuneam niste bani in cont si imi incasau 2 comisioane… Unul pt. depunere, altul pt. administrare… care administrare?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    si atunci ce sa intelegem din acest articol? ca toti cei care si-au luat creditele in euro pot merge la banci si sa ceara recalcularea creditului la paritatea din ziua in care au facut creditul? ca doar daca faci credit in euro tu tot euro trebuie sa platesti si sa depui in cont…
    foarte ambigu materialul si nu explica deloc corect ce s-a intamplat in cazul acesta: au luat credit in euro si il plateau in lei sau cum ca nu se intelege din articol… :(

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Karol

    Bravo judecatorilor din Cluj!
    Speram sa fie castigate cat mai multe procese de acest gen iar camatarii bancilor sa fie pusi la zid o data pentru totdeauna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact