Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Rășinariul, premiat la Gala de Tineret și Sport Sibian

Rășinariul, premiat la Gala de Tineret și Sport Sibian

Premiul pentru cel mai bun proiect care pune în evidență cultura gastronomică, tradițiile și obiceiurile a fost câștigat de către echipa din Rășinari. Acesta a fost acordat în cadrul Galei de Tineret și Sport Sibian, ce a avut loc miercuri. 

Clubul GreenIMPACT „Cocoșul de munte", Rășinari a luat premiul pentru cel mai bun proiect care pune în evidență cultura gastronomică, traditii si obiceiuri, cu proiectul "Circuitul stanelor păstorești din Munții Cindrel".

„Scopul principal al clubului este acela de a promova patrimoniul local și eco-turismul cu ajutorul proiectelor de învățare prin serviciu în folosul comunității. ”Circuitul stânelor păstorești din Munții Cindrel” a fost un proiect unic în țară, născut din ideea membrilor clubului de a valorifica una dintre cele mai vechi și mai frumoase îndeletniciri ale locuitorilor Rășinariului, păstoritul. Astfel, au conceput o broşură şi o hartă care ne poarta într-o adevarată aventură, în masivul Cindrel, alături de ciobanii din Răşinari, gata sa ne împărtăşească câteva din secretele celor mai bune mâncăruri făcute la stâna şi din legendele locale”, arată reprezentanții grupului din Rășinari.

rasinareni gala tineretului sibian

GreenIMPACT a reușit ca, după un de la înfințare să realizeze mai multe activități. „Suntem încântați ca am reușit, la nici un an de la înființare, sa implicam un numar mare de tineri si copii din comunitatea răşinăreană, în activități care îi dezvoltă pe toate planurile şi îi responsabilizează. Premiul pentru cel mai bun Proiect de promovare a gastronomiei locale, tradițiilor si obiceiurilor, obținut la Gala Tineretului și Sportului Sibian 2018, ne onorează şi ne motivează să facem în continuare lucruri frumoase cu şi pentru tinerii din Rășinari si nu numai”, spun Alexandra Bega şi Ileana Dămean, lideri ai clubului rășinpărean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus