X
exercitiu politie  politist (91)

Șoferi băuți sau fără permis, pe străzile din județul Sibiu, de Sf. Nicolae

Tot mai mulți șoferi băuți, fără permis și cu mașini neînmatriculate sunt sancționați de polițiștii sibieni. Într-o singură zi, pe străzile din județ au fost identificați mai mulți bărbați care încălcau legea la volan.

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Mârșa a fost sancționat ieri, în jurul orei 14:00, după ce a fost oprit pe DJ 105G, în zona Podu Olt, de polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Sibiu. La testarea cu etilotestul, nivelul alcoolemiei în aerul expirat a fost de 0,78 mg/l alcool pur. Bărbatul s-a ales astfel cu dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un alt șofer a fost prins o oră mai târziu, pe strada Ioan Budai Deleanu din municipiul Sibiu. Tânărul în vârstă de 22 de ani, din Tălmaciu, conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce era suspendat. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, anunță IPJ Sibiu.

De asemenea, în jurul orei 18:00, în localitatea Mândra, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 20 de ani. Aceștia au descoperit că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, autoturismul este neînmatriculat, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact