Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Felicitări, sibieni cu funcții

Înainte să mă mut la Sibiu am făcut o tură rapidă de trei orașe în decurs de un an și un pic, prin Cluj și apoi București. Am ales să mă stabilesc aici în primul rând pentru liniște. Nici Clujul nu mi-a displăcut dar era un pic prea mare pentru gustul meu și planurile pe care mi le făceam. Cu Bucureștiul n-am fost niciodată compatibil, nu mi-a plăcut cum transforma agitația orașului oamenii. Și nici agitația în sine nu m-a prea cucerit. Ce am apreciat la Sibiu, în primul rând, a fost liniștea, în continuare cred că e unul dintre cele mai bune orașe din țară în care să îți crești copiii. Pe vremea aceea în Sibiu nu se întâmpla mare lucru și nici perspective nu prea existau. Era Condurat primar, ce așteptări să și ai?

 

A venit apoi primul mandat al lui Iohannis și liniștea s-a cam stricat. Evident, tot pe mâna PSD-ului, care avea și majoritate în Consiliul Local. Ani buni s-a cam bătut pasul pe loc în Sibiu iar șicanele erau la ordinea zilei, până la pacea de la Cercul Militar. Alegerile imediat următoare au aruncat PSD-ul local în anonimat iar lucrurile au început imediat să se miște, cum se întâmplă deobicei când roșul nu e la butoane. Și a revenit și liniștea aceea plăcută, armonioasă. Rezultatele consensului politic și administrativ s-au văzut rapid, Sibiul a început să avanseze și în scurt timp a devenit exemplu pentru zona centrală a țării, în special prin rețeta evenimentelor culturale ce au transformat orașul într-un reper turistic recunoscut internațional.

 

Faptul că în toți anii ăștia n-au fost cine știe ce scandaluri majore a contribuit din plin. Și l-am apreciat pe Iohannis pentru asta, că a știut să reducă nivelul lor până la nesemnificativ, în primul rând prin rezultate, că la vorbe n-a fost niciodată darnic. Cum o fi, cum n-o fi, la cât de bine se dezvolta orașul era cam greu să îi bagi ceva de vină.

 

Din păcate, scandalurile au reînceput, din nou cu Iohannis în prim-plan dar cu o garnitură nouă de social-democrați la tastatură. Nu foarte pricepuți ei în utilizarea virgulelor și cratimelor, dar constanți și foarte vocali. Ca-n Teleorman. Și pe același principiu: dacă spui o minciună la nesfârșit la un moment dat ea va ajunge să devină un adevăr pentru o anumită parte din receptori. Rezultatul strategiei se va vedea la următoarele alegeri și pariez de acum pe un scor negativ record pentru PSD la Sibiu. Iar unul dintre motive ăsta va fi: sibienilor nu le-au plăcut niciodată scandalurile. Nici rufele spălate în public și cu atât mai puțin manipulările, diversiunile și minciunile.

 

Dar ce mă deranjează cel mai tare, trecând peste politica dă Dâmbovița, este că ministerul Turismului, condus de un sibian, și autoritățile locale și județene n-au fost în stare să găsească modalitatea de colaborare care să facă programul Regiune Gastronomică unul cu adevărat relevant la nivelul întregii țări. Și că în loc de această potențială colaborare, Sibiul a primit în schimb și mai multe zoaie și lături. Felicitări, sibieni cu funcții!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

6 comentarii

S

Acum 5 ani

Libertate pentru Ardeal!
Raspunde

2cents

Acum 5 ani

Sper ca este o gluma sau ceva tentativa de trolling. Dar si ca gluma mie mi se pare de un prost gust desavarsit.
Raspunde

Un PSDist mandru

Acum 5 ani

Ce o sa mai regreti tu ca ai plecat din bucuresti....acolo si dupa anii tot descoperi chestii noi pe cand in sibiu o luna e mult . Off topic, lauda unii clujul dar nu se va compara niciodata cu bucurestiul. Uae relele e acolo se vor indrepta, greu dar se vor indrepta cu siguranta
Raspunde

Bianca

Acum 5 ani

Dragi psd isti, comentati articolul, spuneti-va parerile, dar faceti-o coerent, sa intelegem ce vreti sa spunteti. Parca sunteti toti din Teleorman .....
Raspunde

PSDistul mandru

Acum 5 ani

Multumesc Bianca, doresc sa spun ca lucrurile in Bucuresti se vor indrepta, greu dar in mod sigur se vor indrepta. Asta cand se va ajunge la un punct critic care-i aproape. Si autorul o sa-si planga in pumni. in bucuresti poti spune ca cerul e limita dar in sibiu, fara suparare dar devine un oras deprimant, exagerat poate dar insipid cu siguranta.
Raspunde

A

Acum 5 ani

"dacă spui o minciună la nesfârșit la un moment dat ea va ajunge să devină un adevăr pentru o anumită parte din receptori" - la fel ca minciuna pe care ne-o spunem zilnic cum ca Sibiul e raiul pe pamant? Toti care lauda Sibiul intr-un mod obsesiv vad doar centrul istoric in timp ce restul orasului bate pasul pe loc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus