Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Interviu cu Vasile Miriuță: Niciodată în cariera mea n-am pățit așa ceva

Interviu cu Vasile Miriuță: Niciodată în cariera mea n-am pățit așa ceva

Ajuns de două luni la Sibiu, unde l-a înlocuit pe Alexandru Pelici la cârma echipei FC Hermannstadt, antrenorul Vasile Miriuță spune că echipa va avea un stil propriu de joc abia în a doua parte a anului viitor. Până atunci vor mai fi schimbări la echipă, mai ales în pauza de iarnă. Între timp, traiul pe malul Cibinului este atât de relaxant încât sunt zile întregi când nici nu iese din casă. De plictiseală.

Cum e viața în Sibiu?

Frumoasă! Îmi place enorm orașul, m-am acomodat imediat, n-am avut nici cea mai mică problemă, mai ales că sunt în Ardeal aici, nu sunt în altă parte. Sincer, peste tot dau numai de oameni minunați, mi-am făcut prieteni foarte ușor, chiar mă simt minunat.

Înainte să preluați pe FC Hermannstadt veneați des pe la Sibiu?

Am mai venit de câteva ori, dar așa, ocazional. Acum vreo patru ani am făcut revelionul aici, în rest am fost în trecere.

Aveți oameni din jurul clubului care au grijă să nu vă lipsească nimic?

Chiar este o adevărată familie în jurul clubului, toată lumea e atentă fie totul bine. Până și vecinii de la bloc mă țin de povești când mă întâlnesc cu ei, dimineața sau seara, sunt oameni interesați și pasionați de fotbal.

Ce vă spun, vă dau indicații cum să faceți echipa?

De toate, vă dați seama. Mulți spun că le pare rău că nu pot să vină la meciuri, e supărare mare pe ce se întâmplă la stadion, mă refer la faptul că nu e gata. Deci nu doar în jurul clubului, în oraș sunt mulți oameni care își doresc cu adevărat ca echipa să rămână în Liga I.

vasile miriuta (2)

Aveți certuri mai multe cu vecinii decât cu ziariștii la conferințele de presă?

Da, clar, dar în sens constructiv, suntem prieteni. Mie chiar îmi place să stau cu ei de vorbă, sunt oameni sufletiști și nu sunt eu nu știu cine să nu comunic în fața blocului.

În ce zonă a Sibiului stați? Vă place?

Stau în zonă centrală și îmi place mult. Nu mă pot plânge de nimic. Am vecini de toate vârstele, și mai tineri, și pensionari care mă prind de vorbă pe casa scării, dar toți sunt oameni faini.

Nu e plictisitor Sibiul? După Cluj-Napoca, București...

Nuuu...

De când ați venit la Sibiu n-ați mai apărut în niciun ziar de scandal, în tabloide...

Câteodată ai nevoie de liniște și pace. Credeți-mă că sunt zile când nu ies din casă, mai ales că stau singur, familia e la Budapesta. Mai ies uneori în oraș la o cafea, dar sunt și zile când îmi place să stau acasă. E bine pentru mine că e orașul mai mic, mai liniștit.

Ce le ziceți oamenilor când vă întreabă de stadion? Când ați semnat cu FC Hermannstadt știați că e atât de gravă problema?

Știam, bineînțeles că știam, doar am discutat în detaliu cu șefii mei. Mi s-a explicat clar. Eu m-am gândit totuși că trebuie să vin să pun umărul, ar fi păcat să retrogradeze o echipă atât de susținută precum cea a Sibiului. Și așa avem destul de puține echipe în Ardeal. Atitudinea corectă ar fi că trebuie să stăm de vorbă la aceeași masă, să punem toți umărul și să ne bucurăm la final împreună.

vasile miriuta (1)

Nu e frustrant să faceți antrenamente pe șantier?

E foarte frustrant că pe urmă te duci și joci cu zece oameni în tribune, când la tine acasă ar fi venit poate zece mii. Și programul e inuman uneori. Ai meci marți acolo, pe urmă vii la Sibiu, stai câteva ore, apoi pleci la Târgu Mureș, te întorci...

Oribil!

Da, e oribil! Ce altceva pot face decât să mă țin de treabă? Noi asta trebuie să facem, tot ce depinde de noi pentru ca echipa să rămână în Liga I. Sibienii chiar merită, la ce eforturi se fac prin oraș, multe poate nu sunt publice, nu sunt cunoscute. Acum se face și stadionul... Nici nu mă gândesc să nu rămânem în Liga I.

Aveți vreo certitudine din interior că în martie revine echipa să joace acasă, pe municipal?

Da, dar nu știu care martie! Nu pot spune sigur că martie 2019 sau martie 2020.

În cariera dvs. ați mai pățit jucați sau să antrenați o echipă cu atât de puțin public ”acasă”?

Niciodată. Sincer, niciodată. Sunt meciuri considerate acasă dar nu jucăm acasă.

Cum vă pregătiți pentru pauza de iarnă, vor fi schimbări mari în lotul de jucători? Acum aveți un lor pe care practic nu l-ați format dvs., l-ați găsit aici...

Mutări mari nu vor fi pentru că nu-mi place să fac schimbări radicale, mai ales în perioada asta. Sunt câteva achiziții pe care vrem să le facem pe anumite posturi pe care mi-le doresc și mai trebuie să avem dubluri. Deocamdată noi nu avem dubluri pe posturi. Vom face niște achiziții.

Când vedeți alunecări pe terenurile acestea înghețate stați cu frică, se mai ridică sau nu jucătorul?

Doamne ferește, ce emoții am! Poți să lovești cu o coastă de pământ sau să te julești până la carne. Dar nu avem ce face. Sperăm ca și vremea să țină un pic cu noi, să nu înghețe, să nu ningă și să trece peste aceste ultime jocuri.

De mai bine de un an, de când a devenit palpabilă promovarea, echipa este într-o continuă transformare din punct de vedere al jocului. Când va avea FC Hermannstadt un stil propriu de joc, o identitate?

Eu spun că la anul. Să rămânem deocamdată în Liga I și vorbim pe urmă de stil de joc. Acum nu ai timp și riști să strici totul dacă te apuci să schimbi stiluri de joc. Uitați-vă la ultimele săptămâni, am jucat din trei în trei zile, numai în deplasări, cum vorbeam adineauri. Nici nu apuci să faci destul antrenamente încât să schimbi ceva major, important e fie echipa unită. Am mai spus-o, îmi doresc altceva, la jucătorii pe care i-am găsit aici trebuie să mă mulez eu după ei și să scot ce pot ei să dea mai mult, nu ce vreau eu, dacă ei nu pot. Eu zic să dea Dumnezeu să rămânem în Liga I și la vară, dacă voi continua aici, așa cum îmi doresc, avem două, trei luni să construim un sistem de joc propriu, bazat pe calitățile jucătorilor proprii.

Așadar vă doriți să prelungiți contractul și să mai stați pe la Sibiul.

Sută la sută. Și să formăm o echipă care să joace ce ne dorim cu toții.

Deci vă priește Sibiul.

Clar, sută la sută!

vasile miriuta

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Cris

Acum 5 ani

Felicitari dl Miriuta pt sinceritatea din interviu!
Raspunde

Jaques Cousteau

Acum 5 ani

Ce fotograf tare avetzi la ziar! 3 poze 6 maini!
Raspunde

pate vegetal

Acum 5 ani

De ce nu i s-a dat nicio sansa lui Kuca? Anul trecut a jucat 27 meciuri la Boavista, dar nu e bun pentru liga 1? De ce a mai fost adus?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus