X
foto Ovidiu Matiu

Aici începe Europa. Declarația de la Sibiu

Aseară, la împlinirea unui an de proteste neîntrerupte în Zona liberă de corupție, “Vă vedem din Sibiu” a lansat o declarație.

Se cheamă “Aici începe Europa. Declarația de la Sibiu” – și e un document la care am muncit cu toții mult, câteva luni, tocmai pentru a reuși ceva scurt & sintetic.
Sunt coagulate aici, în cinci fraze, principiile & valorile care ne-au ținut în stradă atâta vreme – și în jurul cărora credem noi că se poate construi România europeană.
E vorba, în ordine, despre demnitatea revoltei ca drept inalienabil; despre justiție ca garant al integrității vieții publice; despre meritocrație ca principiu al performanței; despre spirit comunitar ca liant social esențial; și despre educație ca motor al individuației noastre naționale.

E, de fapt, nu atât despre Sibiu – cât despre oamenii care au protestat în toate piețele & străzile României. Și despre cei care n-au protestat – dar sunt convinși că singurul destin al României e cel european.
Am vrea, prin urmare, să nu fie doar un document al comunității noastre – ci al nostru, al tuturor celor pentru care România e Europa.

Vă invităm, prin urmare, să-l citiți – și, dacă vi se pare consonant cu ce credeți personal despre felul în care trebuie să arate România, să îl considerați drept un document scris și de dumneavoastră.

Fiindcă aici începe Europa: cu ce facem fiecare pentru destinul nostru european. (R.V.)

1. Demnitatea revoltei. Aici începe Europa.

În fiecare sibian care, vreme de 365 de zile, zi după zi, a protestat tăcut și demn pentru justiție în Zona liberă de corupție. Aici și așa începe Europa: cu fiecare cetățean român care își exercită demnitatea în stradă, în instituții publice, la locul de muncă. Până când toată România va fi o Zonă liberă de corupție. E un drept pe care nu ni-l poate lua nimeni. Fiindcă România e Europa.

2. Justiție, nu corupție. Aici începe Europa. 

În instituții curate. Nici un condamnat definitiv nu poate ocupa înalte funcții publice în statul român. Nici o ordonanță de urgență nu este admisă în domeniul legilor justiției și al legislației penale. Nici un judecător al Curții Constituționale nu trebuie să fi făcut parte în ultimul deceniu de activitate dintr-un partid politic. Fiindcă integritatea în viața publică nu este negociabilă. Fiindcă România e Europa.

3. Meritocrație, nu impostură. Aici începe Europa. 

În buna repartiție a rolurilor sociale. În școli construite cu profesori buni. În spitale construite cu medici buni.  În ministere conduse de profesioniști. În presă decuplată de la finanțarea de stat și interesată de binele public. În partide în care orice culpă etică, de la plagiat la orice alt fel de furt, îl elimină pe orice lider. În meritocrație. Fiindcă România e Europa.   

4. Construim împreună. Aici începe Europa.

Cu fiecare magistrat, cu fiecare profesor, cu fiecare muncitor, cu fiecare antreprenor, cu fiecare pensionar care iese din spațiul lui de confort. Cu fiecare grup de oameni asociați pentru binele public. Fiindcă spiritul comunitar e sufletul corpului social. Libera asociere a făcut din Europa spațiul cel mai favorabil de manifestare al individului. O va face și la noi. Fiindcă România e Europa.

5. Cunoașterea ca libertate. Aici începe Europa.  

În conștiința fiecărei generații educate în spiritul valorilor europene. În 1918, în interbelic, educația finanțată cu 12% urmărea formarea conștiinței naționale: aici începea România. În 2018, aici începe Europa: finanțarea cu 6% anual a educației va integra conștiința națională și conștiința europeană. Orice guvernare va trebui să finanțeze educația cu 6%. Fiindcă România e Europa.  

Aici începe Europa. 

Iar Europa este unicul nostru viitor comun.

Vă vedem din Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Codruta Veltan

    Poporul roman a votat PSD! Mergeti la cei care va platesc in strainatate ca nu sunteti romani iubitori de tara si neam romanesc! V-au spalat strainii capul ca ce bine e la ei dupa ce ati fost de 2 ori la Paralia! La ei sunt violuri, atentate, betie si lucruri necurate! Romania trebuie sa ramana credincioasa si cu romani puri, nu straini!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Puppin Kuristi

    Si cu prezentarea la audieri, in fata justitiei independente, a oricarui catatean sunteti de acord? Indiferent ca esti muncitor, sef al Camerei Deputatilor, sau, sa zicem, Georgeta? Sau ipocrizia transpira si din declaratia asta?!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      electoratul pacalit

      Dar cei care s-au fofilat ca sa scape de cercetare, merita sa fie in functii publice? Aceasta revolta imi aminteste de Piata Universitatii si de Punctul 9 de la timisoara. Va amintiti ce vehement era marian Munteanu? Cum poza cu parul si barba lui in mantuitorul venit a doua oara/ cum a fost saracul fugarit si maltratat de mineri? Pana la urma s-a deovedit ca era omul lui Magureanu… Astia ne sunt disidentii!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        electoratul pacalit

        Tocmai am reascultat Imnul golanilor din Piata Universitatii… Bietul Cristian Paturca… A murit in mizerie… Cine isi mai aduce aminte de el? Si mi-am dat seama ca am facut o greseala: era punctul 8, nu punctul 9 de la Timisoara… Si acolo a fost o proclamatie… Si ce folos?! Etnicii rromi stapanesc in centrul Timisoarei, in timp ce eroii si idealistii au fost uitati… Cine are urechi de auzit sa auda: istoria se tot repeta!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sas

    Poporul roman a votat PSD dar nu a votat Hotia Minciunea si Nedreptatea…Iari acei care au plecat cu inima franta in Ocident pentru a supravietuii nu au nici o vina ca parlamentarii ….si nu numai ei sunt ticalosi si nu dau doi bani pe acest POPOR .Dar va spun totul merge pana la un anumit punct …Iar cand mamaliga va exploda va fi jale…Eu am vazut la Revolutie Militieni plangand si vecini in pragul disperarii…pentru ca au pierdut ciolanul…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    De acord cu declaratia ca fond, insa refrenul asta cu “Aici începe Europa” nu imi suna foarte bine deoarece in Romania avem nevoie, la fel ca si in trecut, de “formarea conștiinței naționale”. Nu cred ca noi romanii nu avem potential sa fim si noi Cineva in aceasta Europa. Europa unita a fost fondata pe principiul uniunii de natiuni si al unitatii in diversitate, cu respect deosebit pentru nuantele fiecarei natii.
    Nu sunt de acord sa nivelam aceasta tara si popor cu orice, chiar daca vine dinspre Uniunea Europeana. Trebuie sa avem verticalitate si sa judecam fiecare initiativa, nu doar sa acceptam cu ochii inchisi tot ce vine. Din acest punct de vedere, refrenul acestei declaratii mi se pare ca omite cu buna stiinta Romania si ne niveleaza la nivel de republica sovietica. Aici ar trebui sa inceapa Romania, pentru ca dupa asa-zisa cadere a comunismului nu s-a facut nimic serios in directia asta si poate tocmai din acest motiv nu reusim sa ne scuturam de vechile metehne si de politicienii/ resapati din randurile fostei securitati si nomenclaturi.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alianta Transilvania

    Si aici se termina si Romania. PSD, cu fonduri de 10 miliarde de la Putin, Erdogan si alte asemenea specimene, vor sabota fondurile europene, UE si SUA si vor incerca intoarcerea in anii 80. Daca le iese, va fi un regat, in anii 80 si Transilvania in UE. Probabil asta si vor.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion ionescu

    30 de oameni care merg in medie zi de zi la aceste proteste, vrro cateva sute care au fost un an intreg. Idea e doar ca inițiatorii si-au sporit semnificativ notorietatea anul acesta. In rest, Psd e sigur corupt si va pierde data viitoare alegerile, insa nu din cauza acestui protest mut, ci pentru ca lumea va vota altceva. Cat despre justiție, mai exista si alte teme de dezbatere, nu mai zic ca ei vad unilateral treaba asta.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact