X
sibiu targ craciun  iarna ninsoare

Let it snow! Meteo Sibiu: va ninge până miercuri

Ninsoarea începută duminică dimineața va continua până cel puțin la mijlocul săptămânii următoare, estimează meteorologii sibieni.

Ninsoarea va continua, în reprize cu diferite intensități, până în cursul zilei de miercuri. În funcție de temperaturile de peste zi și în anumite zone ale Sibiului, precipitațiile se pot transforma și în lapoviță, poate chiar și ploaie, mai arată meteorologii. Cu toate acestea, stratul de zăpadă se va menține, apreciază reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
”Va ninge în diferite reprize, dar ninsorile vor fi slabe către finalul acestui interval. Temperaturile vor fi cuprinse între minus un grad Celsius și zero grade pe timp de zi, iar noaptea minimele vor coborî până la minus două, minus trei grade Celsius, urmând ca în cursul nopții de joi aceste temperaturi să scadă la minus șapte grade”, arată sursa citată. Potrivit căreia este dificil de stabilit cât de mare va fi stratul de zăpadă, deoarece Sibiul este chiar la marginea zonei de precipitații. ”La noi mai ajunge zăpada care «scapă» din sud”, mai explică meteorologii sibieni.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    profu

    Primaria stie ca ninge? De dimineata nu am vazut nici un utilaj prin oras. Doar circulatie blocata.
    DAca ninge asa pana maine n-o sa putem merge la lucru.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dragos

    Numai pieton sa nu te numesti zilele astea. E o aventura sa mergi pe trotuare iar cand vine vorba de trecut strada tre sa iti faci cruce inainte. Primaria doarme linistita.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către fulg de nea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact