Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Angela, femeia ranită în accidentul grav de la Nocrich, se simte mai bine datorită sibienilor

Angela, femeia ranită în accidentul grav de la Nocrich, se simte mai bine datorită sibienilor

Angela Hila, victima unui accident frontal de lângă Nocrich, se simte mai bine. Și asta datorită sibienilor, care și-au găsit timp să doneze sânge. Săptămâna trecută, femeia avea nevoie de sânge pentru a continua lupta cu viața. Deși este încă la terapie intensivă, starea de sănătate a femeii este stabilă.

Mai mulți sibieni au donat sânge pentru Angela. Aceasta a fost victima unui accident frontal săptămâna trecută și a ajuns în stare gravă la spital. Însă, femeia avea nevoie urgentă de sânge. Până la ora actuală, 19 sibieni au donat sânge pentru ea, au arătat pentru Turnul Sfatului, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sibiu. Femeia, în vârstă de 57 de ani, este, încă, internată la Terapie Intensivă. „Pacienta se simte mai bine, este conștientă, stabilă și îngrijită în permanență de către medici”, a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Reamintim că Angela Hila este din Ruși, iar nepoata sa a făcut un apel către sibieni. Aceasta îi ruga pe toți cei care pot și au grupa sanguină potrivită să o ajute pe mătușa ei.

Mai multe detalii aici. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

DRACULA

Acum 5 ani

ce oameni buni la Sibiu - donatori de sangue - am sa va caut frumosilor !
Raspunde

Elena

Acum 5 ani

Mulțumim celor care au ajutato pe angela prin a dona sînge si nu in ultimul rînd echipei medicale de la terapie intensivă 1 spitalul județean sinoD.zeu sa va răsplătească si sărbători binecuvintate
Raspunde

Paparatzzi

Acum 5 ani

Ruja nu Ruși!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus