X
birt hermannstadt

Transferuri noi la FC Hermannstadt. ”Ne-am înțeles cu un atacant”

Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, a făcut bilanțul, la finalul anului și anunță noi transferuri în pauza competițională.

Oficialul grupării alb-roșii consideră că 2018 a fost un an bun pentru fotbalul din orașul de pe malurile Cibinului.

”Consider că este bine să nu uităm că în acest an am izbutit două lucruri importante pentru noi și pentru fotbalul din Sibiu. Am reușit să promovăm în Liga 1 și am jucat finala Cupei României, o realizare pe care o consider foarte importantă și pe care îmi doresc să o reedităm în această ediție. (…) Nu este puțin lucru să joci pe ”Arena Națională” cu Universitatea Craiova un meci atât de important. Liga 1 e o premieră pentru noi, un alt campionat, o altă competiție, pe care am început-o bine, după care au fost câteva etape în care – spun eu – nu am avut noroc. S-a văzut clar că echipa suferă. A fost o schimbare de antrenor. Cred că mutarea pe are am făcut-o a fost una bună. Au urmat rezultatele pozitive și am început să adunăm puncte. Am ajuns în finalul anului 2018 pe locul 7, un loc foarte bun, spun eu, la care mulți nu se gândeau, dar din punctul meu de vedere, pentru că știu cât de mult se muncește la această echipă, e un loc meritat”, a spus Birț într-o conferință de presă.

În ciuda faptului că FC Hermannstadt ocupă locul 7, cu 28 de puncte, doar cu trei mai puține decât Astra Giurgiu, care este pe locul 6, oficialul grupării sibiene a susținut că nu ia în calcul accederea în play-off, dar totodată e convins că nu se va pune problema retrogradării. ”La noi nu se discută de play-off, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că suntem la primul an în Liga 1. Important pentru noi este să jucăm fotbal, să ne creăm echipa de care avem nevoie și să adunăm cât mai multe puncte. Indiferent unde vom termina, pentru noi este bine. Categoric, o poziție cât mai sus în clasament ne ajută foarte mult, dar este bine că în acest an nu avem presiune. Retrogradarea este posibilă, dar eu unul, cel puțin, nu o iau în calcul. Din contră, nu mă îndoiesc că echipa va rămâne în Liga 1”, a mai afirmat Birț.

Oficialul clubului sibian a mai declarat că mai mulți jucători vor pleca de la FC Hermannstadt în această iarnă, iar în locul acestora vor veni 3-4 fotbaliști, la care se vor adăuga mai mulți juniori.

”Avem o listă de 9 jucători cu care suntem în discuție. O parte dintre ei vor pleca sigur. Alții, în funcție de negocieri, pentru că sunt jucători sub contract… Luăm în calcul și varianta de a-i împrumuta. Sunt jucători care vor pleca în alte părți nu neapărat pentru că sunt nedoriți. Am ajuns, împreună cu staff-ul tehnic, la concluzia că nu au unde să joace. E păcat să ții jucătorii la echipă numai de dragul de a-i ține. Miriuță dorește jucători de atac, pentru că în apărare ne descurcăm foarte bine. Ne-am înțeles cu un atacant. Nu vă pot da numele, pentru că a semnat doar pe mail, încă nu a venit la Sibiu. E străin! Mai avem un român. Am căutat români, încă o dată vă spun că îmi doresc să aducem români, dar cei care sunt disponibili, sunt foarte scumpi. Vom promova doi jucători de la echipa a doua și vor mai veni doi jucători de perspectivă, pentru că încercăm să-i pregătim pentru ceea ce înseamnă Under 21 la anul. Va trebui să jucăm cu doi jucători U21, ceea ce înseamnă că va trebui să avem 6 jucători de acest gen în lot și va trebui să îi pregătim încă de anul acesta”, a completat Birț. Acesta a mai spus că, până în momentul de față, pe adresa clubului nu a venit nicio ofertă pentru vreun jucător sibian.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Bateti-va pt playoff (chiar și cu 3 meciuri din următoarele 5 cu primele locuri). Parca nu mai vrem sa vedem încă 2 meciuri cu voluntari, 2 cu chiajna… Și aveți și voi vacanta mai lunga dacă ajungeți în playoff (sau na, timp de pregătire pt finala cupei, după caz)

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      tiki taka barcelona

      Iti dai seama ca vor incerca sa castige fiecare meci, dar e greu. Cfr, Fcsb, Craiova, Astra..cu ei jucam in urmatoarele etape. Avand in vedere ca jucam toate meciurile in deplasare si ca baietii se antreneaza prin boscheti e o performanta uriasa daca ramanem in prima liga. Si ca sa o spun pe romaneste, nici fata de play-off nu avem momentan, avem un joc rudimentar…lunga si pe-a doua. Poate in sezonul viitor daca jucam acasa + niste achizitii bune…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact