X
centru sibiu batran pensionar terasa balcescu

Bătrânii din Sibiu vor avea un centru de zi modern și multifuncțional. Cine îl construiește și când va fi gata

Săli de activități, săli multimedia, cabinete medicale sau consiliere juridică și psihologică – toate vor fi oferite gratuit bătrânilor din Sibiu. O clădire veche de lângă Catedrala Mitropolitană din Sibiu se va transforma în următorii 2 ani într-un centru de asistență socială modern în cadrul unui proiect finanțat cu bani europeni pe care l-a elaborat Arhiepiscopia Ortodoxă Sibiu.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, proiectul a fost depus pentru aprobare, astfel că urmează ca acesta să fie analizat. În principal, este vorba despre intenția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a transforma o clădire de locuințe din centrul Sibiului într-un veritabil centru de zi pentru vârstnicii Sibiului. Clădirea se află pe strada Xenopol, nr. 32, chiar în preajma Catedralei Mitropolitane, și care a intrat treptat în ultimii ani în proprietatea Arhiepiscopiei Sibiu. Reprezentanții bisericii spun că proprietarii locuințelor și-au vândut în ultimii ani apartamentele, acest lucru determinând inițierea unui proiect de reabilitare a edificiului. Clădirea respectivă datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, are faţada transformată, dar păstrând în stânga portalul în semicerc al gangului; în prezent, acoperişul prezintă două lucarne înalte acoperite în trei ape.

xenopol

Viitorul centru de zi pentru vârstnicii din Sibiu va fi destinat „celor care nu-și doresc să locuiască la un azil pentru bătrâni, dar în același timp au nevoie în timpul zilei de socializare sau de tratament”. „În Sibiu sunt mai multe persoane care au o locuință, dar n-au pe nimeni în preajmă cu care să schimbe o vorbă. Când am depus acest proiect ne-am gândit anume la acest lucru – ca să oferim celor care au ajuns la o vârstă înaintată bucuria de a-și petrece timpul alături de alți oameni ca ei într-un loc în care să nu le lipsească nimic”, ne-au explicat reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiu.

Astfel, proiectul de „modernizare, reabilitare și echipare” a centrului de zi prevede ca la parter să aibă o bucătărie, o sală de activități (exemplu: jocuri, șah etc.), o sală multimedia și un birou administrativ; la etaj vor fi amenajate câte un cabinet medical dotat cu aparatură modernă, un cabinet de kinetoterapie, o sală de tratament fizioterapeutic, un cabinet pentru asistență psihologică și juridică, precum și două săli de relaxare; iar la mansardă se va găsi o bibliotecă, o sală de gimnastică, dotată cu băi, precum și încă o sală de activități sau multimedia.

Important este că întreaga clădire va fi amenajată astfel încât să aibă acces facil și persoanele cu dizabilități.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1 milion de euro – fonduri europene, spun reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului, autoarea proiectului. Aceștia ne-au mai spus că accesul bătrânilor va fi gratuit la centru, urmând ca ulterior să se stabilească modul în care va fi asigurat tratamentul medical. Totodată, va fi aplicat un sistem pentru ca accesul să se facă prin rotație, „astfel încât toată lumea să poată beneficia”.

Potrivit beneficiarului, lucrările vor începe cel mai probabil la sfârșitul anului 2019 și vor fi finalizate către sfârșitul anului 2020.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mariana

    Doamne ajuta sa se duca proiectul la sfarsit ! Felicitari celor care s-au gandit si la bietii batrani ! Sa le dea Dumnezeu sanatate tuturor celor care vor ajuta la indeplinirea proiectului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact