PSD ar obține cele mai multe mandate de europarlamentar, este una din concluziile unei simulări pentru alegerile europarlamentare, publicată de site-ul politico.eu. Conform studiului, PSD ar câștiga alegerile pentru Parlamentul European cu 29,16% (11 mandate), urmat de PNL cu 21,58% (8 mandate) și ALDE cu 10,07% (4 mandate). Studiul se bazează pe un calcul denumit ”filtru Kalman”, care ia în calcul trendul partidelor din sondajelor de opinie naționale, dar și un algoritm special care prognozează procentele pe care le va obține fiecare partid la scrutinul european.
Conform studiului, USR ar obține 9,62% (3 mandate), iar asta ar însemna că sibianul Nicu Ștefănuță, plasat pe a treia poziție pe listele partidului, ar primi un mandat de europarlamentar.
În spatele USR, Partidul Pro România ar obține 8,31% (3 mandate), iar Ro +, partidul condus de Dacian Cioloș ar obține 6,11% (2 mandate), în timp ce UDMR ar avea un scor de 5,88% și ar primi două mandate. PMP, pe de altă parte, nu ar reuși să obțină niciun loc în Parlamentul European.
României îi sunt alocate 33 de locuri în Parlamentul European cu unul mai mult decât în actualul mandat.
În 2014, la alegerile europarlamentare prezența la vot a fost de 32,44%, iar USD a obținut atunci 37,6% (16 locuri), PNL – 15% (6 locuri), PDL 12,23% (5 locuri), UDMR – 6,3% (2 locuri), PMP – 6,21% (2 locuri), Mircea Diaconu – 6,81%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parlamentul European , Dacian Cioloş , PSD , Mircea Diaconu , PMP , alegeri , PNL , USR , Nicu Ștefănuță , europarlamentare , Pentru Sibiu , Ro+ , UDMR , Partidul Pro România
Vizualizari: 3702
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adrian
Acum 5 ore
Loijhbloijh
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Pastor marginas
Acum 6 ore
Emil