X
WhatsApp-Image-2019-01-03-at-11.30.00-2

FC Hermannstadt, răsturnare de situație în privința lucrărilor la stadion

Dacă în urmă cu mai puțin de o lună, de sărbători, conducerea FC Hermannstadt se arăta suspicioasă și pesimistă cu privire la finalizarea lucrărilor la stadionul municipal din Sibiu, lucrurile par să se fi schimbat mult în bine în 2019.

Președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț, spunea în decembrie, cu ocazia unei conferințe de presă că ”și-a cam pierdut optimismul” în privința finalizării lucrărilor la stadion în timp util. Vineri dimineață, tot într-o conferință de presă, optimismul pare să fi revenit la echipă.

Meciurile din play off/ play out, programate să înceapă în data de 15 martie, ar putea însemna primele desfășurate acasă, în Liga I, de FC Hermannstadt.

”Urmează ca în perioada ce vine să stabilim dacă vom juca tot la Tg. Mureș sau mergem la Cluj, ori la Pitești. Pentru două jocuri vom găsi un teren pe care să jucăm, apoi sper că vom reveni acasă. Poate după ce se duce zăpada vom avea parte de o surpriză plăcută și o să fie toată tribuna plină cu scaune”, a declarat, vineri, președintele Teodor Birț.

Campionatul este programat să se reia la 1 februarie, FC Hermannstadt având de disputat până la finalul sezonului regulat doar două meciuri considerate pe teren propriu, cu Poli Iași, în 2 martie, și cu Universitatea Craiova, în 16 februarie, restul fiind toate deplasări.

Același optimism l-a împărtășit și antrenorul Vasile Miriuță.

”Vorbesc des cu suporterii, cu oamenii când mă întâlnesc pe scară, pe la bloc. Mă întreabă de ce nu tragem pentru play off. Le spun mereu că suntem o echipă abia promovată și e important să rămânem în Liga I, apoi se termină și stadionul și va fi altceva”, a declarat Vasile Miriuță.

Ultimul termen înaintat de Primăria Sibiu și constructor pentru finalizarea acestei etape de modernizare a stadionului este 15 martie.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valjan jan

    mai sant sperante sa jucam fotbal pe Subarini In anul 2019….? Da doamne dar nu prea cred . la iarna blanda care a foast pana acuma multe se puteau face in constructi …Vezi scaunele imprejmuirea terenului pista s au sala de forta de sub tribuna principala se spune ca la vestiare nu s a umblat doar sa se vopseasca trebuie O firma seioasa de constructi cu ameni buni ar putea sa se joace cu lucrarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact