Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Ciorbă de burtă la Prima. Și ultima dată

Ciorbă de burtă la Prima. Și ultima dată

Au trecut aproape 3 ani de când unul dintre colegii mei a trecut pragul restaurantului Prima ca să savureze o ciorbă de burtă, scriind apoi un text aproape lăudăros. Am decis să merg și eu acolo, cu dorința de a mă pomeni și eu în fața unei farfurii pline, dar am ieșit fără intenția de a mă mai întoarce pentru următorii alți cel puțin 3 ani.

Prima ciorbă de burtă care mi-a plăcut nemaipomenit de mult a fost la Kon Tiki – concurentul restaurantului Prima la acest tip de mâncare – acum 4 ani, cred. Mi-a plăcut atât de mult încât am zis că o să mă întorc neapărat. Îmi aduc aminte că era foarte cald și oamenii cu care stăteam la masă - seniori - erau transpirați. Că de, de unde aparate de aer condiționat. Nu țin minte să mă fi deranjat mirosurile, iar ciorba de burtă mi se păru atunci fenomenală. Atunci nu știam de Prima, deși orice sibian ți-ar spune că „cele mai bune ciorbe de burtă din România le găsești la Kon Tiki și la Prima”.

În această săptămână am ajuns la Prima. Am mers acolo seara, după serviciu. M-am înfometat intenționat, căci dacă nu mi-e foame cu adevărat risc să nu mănânc din ce nu-mi place cum arată, indiferent de gust. Aveam intenția să comand o ciorbă de burtă și ceva de-al casei – o recomandare a bucătarului-șef. Cu cardul însă nu se poate achita, de aceea m-am limitat la banii pe care îi aveam în buzunar.

meniu prima

Nu vreau să scriu mult despre local sau despre atmosferă, nu sunt foarte pretențios. Din pozele pe care le-am mai văzut, mi-am dat seama că lucrurile stau cam la fel de multă vreme, inclusiv anunțul de la intrare despre interzicerea accesului persoanelor ce poartă salopete.

Dar ce aș menționa e că în atmosfera de acolo aș înlocui micul televizor cu un aparat de radio vechi, iar pe fundal să se audă cântece românești din perioada interbelică: Jean Moscopol, de exemplu (...)

prima local

Evident, prima comandă a fost ciorba de burtă – m-am gândit că dacă sunt la Prima nu are rost să comand altceva. În timp ce așteptam comanda, chelnerii curățau mesele, adică „băteau” fărâmiturile cu ștergarele pe care le țin în buzunar.

Servirea a fost bună și timpii de așteptare la fel. În câteva minute ne-am pomenit cu castronul lângă noi. Dar nu numai cu castronul, dar și cu un miros deranjant. De la farfuriile din care am mâncat venea un iz de blide nespălate. Doar foamea ne-a convins să îndurăm nemilosul miros.

prima smantana mujdei

În afară de ciorbă, care costă acum 14 lei spre deosebire de 9,5 lei cât costa în 2016, am primit întregul pachet: smântână, care a fost minunată, mujdei, pe care doar l-am încercat și l-am abandonat – parcă era în plus acolo, dar nici la gust nu era cine știe ce - , doi ardei murați și pâine. Pâinea a fost minunată, o pâine veritabilă, nu puful pe care suntem nevoiți să-l procurăm din magazine. În total, pentru ciorba de burtă și „accesorii”, pentru două persoane, am plătit 39 de lei.

Am decis să mai încercăm ceva. Totuși, nu mai venim degrabă pe aici. Am luat mici: 3,5 lei costă unul. Surprinzător, dar ăștia au fost chiar buni, i-am mâncat cu plăcere, chiar dacă aveam burta plină deja.

mici prima

Am ieșit îmbibați de atmosferă și de mirosul de cârciumă mai mult decât de gustul bucatelor - căci mai degrabă asociez localul cu o cârciumă. N-am putut scăpa de mirosul de blide nespălate, așa că a trebuit să aruncăm toate hainele la spălat. Concluzionând, cred că am nevoie de mai mult timp ca să-mi revin ca să intru la Kon Tiki ca să pot face o comparație reușită. Cert este că nu-mi doresc să mai gust degrabă ciorba de burtă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 26946

Comentarii

21 comentarii

Dragos

Acum 5 ani

Pana la urma ciorba de burta cum a fost: subtire, groasa, grasa, cu sau fara carne suficienta, buna, excelenta, exceptionala ? Acum cat ai amintirea proaspata.. concentreaza-te te rog ! Aminteste-ti ce ti-a placut si ce nu.. pentru ca vei merge la Kon Tiki si nu-ti vei mai aminti nimic !
Raspunde

MM

Acum 5 ani

Recunoaște, te fascinează ciorba de burtă libidinosule...Nu te poți abține, șai !?
Raspunde

Dadafafda

Acum 5 ani

Ciorba de burta + mici = combinatia perfecta. Doar UPU e aproape!
Raspunde

RaduRadu

Acum 5 ani

Nu am inteles nimic din acest articol. A fost buna sau nu ciorba de burta? Si nu inteleg ce miros de blide nespalate ca doar tot ciorba de burta o fost in ele. Oricum cam asta-i nivelul jurnalismului sibian. Pacat.
Raspunde

Haterus

Acum 5 ani

Si totusi, despre ciorba de burta nu ai zis nimic. Doar o concluzie la final ca nu mai vrei sa o incerci (asta poate fi si din cauza mirosului descris). Sunt curios daca esti singurul care spune ca ciorba de burta de la Prima nu e buna (sau cea mai buna). Ca pana acum n-am mai auzit pe nimenk sa se planga... Si atunci imi pot face o idee despre gusturile tale si daca sa-ti mai iau in considerare "review-urile".
Raspunde

Haterus

Acum 5 ani

P.S. Intreb doar de ciorba. Am inteles ideea cu igiena si nu te contrazic 100%, poate doar ca exagerezi putin. Dar pt unii compenseaza una cu alta sau altii prefera sa isi ia "la pachet". Astept parerea despre ciorba. Te tzuca internetu'
Raspunde

wick

Acum 5 ani

coreeeecteee comenturile. nu te-a luat nimeni la misto ca deobicei..chiar niciunul..si coreeect: de ce nu a fost buna ciorba? daca ziceai ceva despre ea, era din nou un articol cel putin decent, peste medie in modul de exprimare, pe care l-am citit cu placere.
Raspunde

Silviu

Acum 5 ani

"Deservirea a fost bună și timpii de așteptare la fel" DESERVÍ, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. Oameni buni, unde faceti scoala?!?
Raspunde

Primul

Acum 5 ani

Prima e o carciumioara, bodega sau cum vreti sa-i spuneti, unde mergi doar sa mananci, nu sa stai. Intri, mananci si iesi. Igiena lasa de dorit, de acord, dar mancarea e buna si portiile sunt consistente !!! Alternativa, poti sa iei la pachet. Pofta mare !!
Raspunde

Kriss Ivancescu

Acum 5 ani

Disputa celor 2 mari producatori de ciorba, disputa legendara care a facut celebru Sibiul si pe sibieni! Ce Cluj, ce Oradea, aici e bine!!!
Raspunde

jean

Acum 5 ani

asta este ca si aia cu TWIXul, ciorba de la Prima are cea mai multa burta, dar ciorba de la Kon-tiki are cea mai multa burta :00000
Raspunde

RaduRadu

Acum 5 ani

"Mi se păru atunci". Folosesti perfectul simplu pentru o actiune de acum 4 ani. Nu imi dau seama care sunt criteriile de angajare la voi in redactie. Bac-ul l-ai luat?
Raspunde

Anonymus

Acum 5 ani

sunt si eu curios ca si cititor al acestui ziar cine este reporterul care a scris acest articol (este semnat de TS adica redactia si nu de un ziarist) si ce cunostiinte sau mai bine zis specializari are in arta culinara ca sa poate el aprecia si analiza o mancare (despe care insa nu a scris nimic concret: prea sarata, prea amara, prea mult usturoi, prea gretoasa, prea subtire sau prea grasa si altele de genul) si a face o apreciere realista si corecta. asa e foarte simplu si de noi cititorii sa spunem ca in redactia TS sunt doar panarame si inculti, oameni care scriu doar sa se afle in treaba fara sa fie realisti si mai ales profesionisti. dar cum nu am studii jurnalistice pot doar sa apreciez ca si cititor si sa spun ca unii din cei care scriu in acest ziar nu au nimic in comun cu jurnalismul...
Raspunde

Clientul multumit

Acum 5 ani

Premiza: Un critic culinar pune accent pe modul de preparare, inainte de toate. In plus, nu o sa te onorez prin a mi te adresa cu Dumneavoastra. Bun, pe langa faptul ca nu iti lipsesc figurile vis-a-vis de cum e mancarea aranjata in farfurie, iar asta am putea s-o trecem cu vederea; "Mi se paru atunci" vorbind de ani in urma, e mai gresit decat sa spui "romanuri". Apoi, daca la raportul pret-calitate pe care il gasesti acolo, critici Prima ca fiind un loc in care nu vrei sa te intorci curand, nu se supara nimeni oricum. Noi cei care le calcam pragul suntem oameni simpli, mult prea omenosi incat sa ne simti in largul nostru langa ale voastre domnii cu sange albastru. P.S. de fiecare data cand merg, se sta la rand in picioare. Se spala pe cap cu reclama voastra negativa, domnilor "ziaristi".
Raspunde

albul DNA ( de nea)

Acum 5 ani

Bravo bravo bravo pentru acest comentariu. Pe al meu l-au sters, era in acelasi sens cu al dumneavoastra, felicitari
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Craiovean patriot

Acum 5 ani

Un articol tipic pentru Sibiu si viata orasului de zi cu zi.
Raspunde

Jaleusss

Acum 5 ani

De ce nu zici că bolul ți-a rămas pe masă și ai avut 2 porții de ciorbă de burtă la prețul de 14 lei? App la concurență cât costă ciorba?... Vreo 16 lei parcă...Vorbeste pe subiect si spune ce nu ti-a placut la corba de burta de aici fata de cea de la kontiki..a fost prea multa este ???
Raspunde

anaf doarme

Acum 5 ani

Articolul este scris intr-un mod lipsit de profesionalism. Slab, cu alte cuvinte. Vizavi de Prima, pe de partea cea mai mare problema care este acolo este evaziunea fiscala. Note de plata scrise cu mana in 2019 si bonuri fiscale acompaniate de un "Da, cum sa nu, il facem imediat".
Raspunde

ToTo

Acum 5 ani

sunt expert în ciorbe astfel că: ciorba de la Grand plaza este cea mai bună din oraș, cea de la Prima cea mai bună din județ, iar cea de la Kon-Tiki cea mai bună din țară, mai ales daca iei si un rachiu inainte . AM ZIS
Raspunde

sibianca

Acum 5 ani

O ciorba de burta buna gasesti la pensiunea Dumbrava cu tot ce trebuie la ea.
Raspunde

Decentziu

Acum 2 ani

Domnule reporter/scriitor/redactor, sau ce alt titlu porți... În primul rand vreau sa îți comunic faptul ca din intro, am înțeles ca ești fan Kon Tiki. Pe lângă asta, vreau sa te întreb de unde și pana unde aduci în în discuții mirosuri, izuri, ifose și sclifose? Înseamnă că ești atât de bine sponsorizat de sectanții de la Kon Tiki, încât tu nu ai călcat acolo. Pai cum pute în restaurantul ala, numai în toaletele ecologice de la Untold mai găsești ceva mai puternic. Baga-ți mințile în cap și scrie realitatea, nu filme din capul tău... Pana acum am zis ca na, ești la început și ești poate mai idiot, nu am comentat. Dar acum vad ca și la ultimele articole, tot baloane și avioane vorbești. Am impresia ca ești un fost securist, cu un post primit la OPC ulterior, și acum scri și tu sa nu stai degeaba, și sa papi banii ziarului. Ai momente în care ești în realitate și momente când bați câmpii... Tu ce ești? Jurnalist sau artist? Dacă ești artist du-te și canta la orga când merge Kon Tiki guy cu Lexusul la adunare... Dacă totuși ai decenta și vrei sa faci ceva, sa aduci aport în concurenta din domeniu, încât noi sa ne bucuram de mâncare și servicii mai bune, ramai imparțial și fa comparații în cunoștință de cauza...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus