Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Consilierii locali PSD: majorarea tarifelor pentru parcările din Sibiu este nejustificată

Consilierii locali PSD: majorarea tarifelor pentru parcările din Sibiu este nejustificată

Cei șase consilieri locali ai PSD Sibiu acuză conducerea Primăriei de iresponsabilitate și aroganță în chestiunea majorării tarifelor pentru parcarea mașinilor pe domeniul public. Social-democrații aduc în susținerea afirmațiilor lor fotografii în care arată că parcările din zona centrală nu au fost deszăpezite.

Reacția social-democraților vine la două luni după ce, în Consiliul local Sibiu, a fost adoptat noul regulament în ceea ce privește parcările publice din Sibiu și tarifele aplicate celor care își lasă mașinile aici. Noul regulament a crescut considerabil tarifele de parcare (de la doi la zece lei pe zi în zonele A și B de parcare), iar social-democrații au votat împotriva acestor creșteri, apreciind acum că administrația locală dă dovadă de “lipsă de respect, iresponsabilitate şi aroganţă“. “Această lipsă totală de respect se vede din nou în aceste zile, când parcările publice, pentru care sibienii plătesc taxe majorate substanţial, nu sunt curăţate de zăpadă. Astfel, dacă până acum găsirea unui loc de parcare, mai ales în zona centrală, era o adevărată aventură, acum a devenit o adevărată corvoadă“, se arată în comunicatul remis de organizația municipală a PSD Sibiu.

3

De la 1 noiembrie 2018, parcările publice din Sibiu au fost împărțite în patru zone tarifare diferite. Cea mai mare taxă de parcare este cea din zona A, cea a centrului istoric: doi lei pe oră sau zece lei pe zi. Același tarif de doi lei pe oră este propus însă și pentru parcarea în zona B (cea cu limită de timp de două ore). În zonele C și D parcările au același tarif: un leu pe oră sau zece lei pe zi. Înainte de aceste modificări, parcările din Sibiu erau taxate la fel, cu doi lei pe zi. Aceste creșteri de tarife sunt apreciate de social-democrați drept agresive și nejustificate fiind implementat “fără minimă scuză pentru o viitoare investiţie în parcări supraterane sau subterane“. Consiliul local din care fac parte și social-democrații sibieni a aprobat demararea proiectelor de amenajare a două parcări subterane (la Piața Cibin și sub Piața 1 Decembrie 1918 – Gară), precum și cea a unei parcări supraetajate în cartierul Hipodrom). Aceste trei proiecte sunt în faza de întocmire a documentațiilor.

“Aşa cum am spus şi atunci, noi chiar nu putem fi de acord cu aceste majorări absolut nejustificate. Din păcate proiectul a trecut, iar majorările au fost aplicate, deoarece colegii consilieri reprezentanţi ai celorlalte grupuri politice au votat pentru”, explică Ioan Stroie, liderul de grup al consilierilor locali PSD.

Despre deszăpezire

Președintele organizației municipale a PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, apreciază că majorările aplicate taxelor de parcare nu se susțin prin prisma faptului că până acum nu au fost realizate investiții ample în amenajarea de noi parcări. În acest context, el aduce în discuție și calitatea serviciilor de deszăpezire. “Primăria Sibiu demonstrează încă o dată că nu este capabilă să administreze eficient banul public, colectat de la sibieni. Majorarea tarifelor de parcare pur şi simplu nu se justifică, din moment ce nu a fost făcută nicio investiţie în interesul şi avantajul cetăţeanului, în afară de faptul că au fost montate aparate de taxare, eventual trasarea unor linii pe asfalt. În acest sezon parcările nu sunt curăţate de zăpadă şi nici nu au fost create parcările noi promise, acestea fiind de abia în stadiu de proiect sau de analiză. Altfel spus, sibienii plătesc mai mult pentru nimic”, declară Stanciu. Alături de consilierii locali ai PSD, el solicită ca Primăria să impună firmei angajată pentru deszăpezire să curețe locurile de parcare, inclusiv cele din zonele periferice, apreciind că nici deszăpezirea străzilor nu este una mulțumitoare.

Sursa foto: comunicat PSD Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 5 ani

nu pot sa nu subscriu la cele de mai sus...tariful de parcare de 2 lei / ora este EXORBITANT pentru Sibiu...un oras murdar si fara multe optiuni legate de parcare!!!
Raspunde

El

Acum 5 ani

Tu nu esti sibian...cum nu sunt eu oltean@
Raspunde

mihai

Acum 5 ani

In ultimii ani ai scos nasul din orasul asta, sa vezi ce tarife sunt in alte orase, unele chiar mai mici decat Sibiul? Chiar daca si eu parchez in centru, ma bucur ca s-a marit tariful. Acum in sfarsit se mai gasesc locuri de parcare libere ;) Ar mai trebui retrase abonamentele pentru riverani, astfel incat sa-si mai bage lumea masina si in curtea proprie si sa vezi atunci cate locuri de pacare vor exista in zona centrala.
Raspunde

un lake

Acum 5 ani

E asta sibian de-ala de la sediu psd din Gorj. Stai la tine la Gorj, curatelule... Sau te invitam sa pleci la doamna olguta la Craiova. Viata buna, curatenie, tot ce vrei. Sau poate vrei la doamna veo.. La teleorman, mandria tarii. De ce sa suferi tu la Sibiu, daca e asa nasol, hm ? Sa te mai nimesti si sibian... Of of.. Atata suferinta.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andrei

Acum 5 ani

Consilierii FDGR si Fodor sunt in cadere libera in Sibiu si probabil vor sa acopere anumite gauri financiare pein acest gest de a majora tarifele la parcari total nejustificate!La viitoarele alegeri locale din 2020 vor fi mai multi consilieri locali de la partidele politice si mai putini de la fdgr(vreo 6)!
Raspunde

Bubulina

Acum 5 ani

tziba comunistilor, la vale cu voi impu....
Raspunde

gicu

Acum 5 ani

Consilierii PSD ar face bine sa lase campania asta ieftina si sa se concentreze pe ce stiu ei mai bine: eliberarea infractorilor, amnistii, gratieri, furturi, din-astea...
Raspunde

El

Acum 5 ani

O iesit psd.istii la atac! Hai, mai ziceti si aia ca "Regele Mihai a plecat cu un tren plin cu aur"
Raspunde

Toma

Acum 5 ani

Vai,cat de grijulii sunteti!M-ati emotionat pana la lacrimi!Dar unde ati fost,oare,cand a fost marit pretul abonamentelor la muzeul ASTRA cu 60%?Aceasta marire a lovit doar in sibieni!(Constantenii sau iesenii nu-si fac abonament la Sibiu!).Sau daca va pasa de aeroport va intreb daca stiti ca in week-end autobuzele Tursib spre aeroport merg la intervale mai mari de o ora astfel ca faci pana in centru mai mult decat zborul in sine,daca nu te lasi jumulit de taximetristi?Dar de produsele "traditionale" de la supermarketuri vandute la pret dublu in piata Transilvania nu ati aflat?Sunteti toti o apa si-un pamant!
Raspunde

abecedarul

Acum 5 ani

Care toti ? Du-te si stai o vreme in Galati sau alt domeniu psd si apoi mai vino cu asemenea fantasme.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 5 ani

vreau parcare gratuita pe baza de c.i de sibiu,asa cum au DECIT studentii gratuitate la cfr
Raspunde

Singur Eu

Acum 5 ani

Lăsând la o parte ridicolul situației (critica venind din partea PSD-ului) au perfectă dreptate. În prezent taxa pentru ora de parcare este percepută fără nicio justificare, având în vedere că deja plătim taxe pentru amenajarea și întreținerea orașului. Toate parcările plătite ar trebui sa fie dotate cu: camere de filmat, pază, curățenie și grup sanitar. Este anormal ca zapada să nu fie curățată. Dacă este nevoie de bani la bugetul local ( deși dupa excedentul bugetar anual nu s-ar zice) ar trebui implementată taxa turistică.
Raspunde

Groparu

Acum 5 ani

Nu-i si obligatia consilierilor PSD!! sa gaseasca solutii eficiente pentru curatarea parcarilor de zapada? Si atunci de ce vorbim din nou aiurea? Pentru ca suntem PSD si ne folosim in mod penibil ultimele arme pe care le avem?
Raspunde

Arogante

Acum 5 ani

Au ajuns comunistii sa acuze pe altii de aroganta si lipsa de respect. Aia aroganta... Probabil planuiesc sa isi trimita criminalii proaspat eliberati sa faca "ordine", altfel. Ieri mineriade...azi puscariade.
Raspunde

S

Acum 5 ani

Ce bah, n-aveți bani? Aici e Sibiu, nu teleorman
Raspunde

Valjan jan

Acum 5 ani

Posibil ca romani votanti din Sibiu s au lamurit cu sasi la conducerea orasului asa ca la viitoarele alegeri sa aleaga cum stiu mai bine dar sa dispara aceasta organizatie succesoara dar si bunul simt sa i faca sa stea acasa pe aia care voteaza aceasta organizatie
Raspunde

Bogda9

Acum 5 ani

Si ce-ai vrea sa voteze, "boss" ? Pesede, cumva ?... sau alta adunatura de oligofreni cu sediu la bucuresti ? FDGR e mai ok decat orice partid de plante cleptomane de la capitala. Problema e temporara, primarita e putin cam slaba, dar sa compari si-asa cu alternativele..... n-ai cum. Daca apuca vreun partid meltenesc la conducere in Sibiu, putem sa spunem ca ne-am dus ****.. Cu respect, o sa fim iar orasul ala prafuit si boicotat din toate partile. Si mai invata sa vorbesti... ai asa o exprimare de...***.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus