Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a transmis în această dimineață, printr-un comunicat de presă, că ziariștii care au însoțit delegația europeană cu ocazia preluării președinției Consiliului EU de către România au rămas impresionați de ce au văzut. “Pentru mine a fost o onoare şi o mândrie, în acelaşi timp, să îi însoţesc pe jurnaliştii străini veniţi alături de liderii Europeni şi să le arăt măcar o mică parte din frumuseţile țării noastre. Invitaţii au degustat bunătăţile culinare autohtone şi au fost absolut încântaţi. Mi-au mărturisit că a fost cea mai grandioasă ceremonie de preluare a preşedinţiei Consiliului European la care au participat până acum şi că au fost mişcaţi de căldura şi deschiderea cu care au fost primiţi în România. Dealtfel, Preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean Claude Juncker, a declarat vineri, la Palatul Victoria, că totul este perfect organizat şi comisarii europeni au fost trataţi ca nişte prinţi, ceea ce este de bun augur pentru continuarea evenimentelor din cadrul preşedinţiei Consiliului UE”, a spus Bogdan Trif, Ministrul Turismului şi președinte interimar al PSD Sibiu.
Jurnaliștii care au sosit în România alături de președintele Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, președintele Consiliului UE, Donald Tusk, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, au fost invitații Ministrului Turismului, Bogdan Trif, într-o vizită la Sinaia. Social-democrații susțin că reprezentanții mass-media de la Bruxelles au fost impresionați de grandoarea și frumusețea Castelului Peleș. ”De asemenea au fost plăcut surprinși să descopere istoria cazinoului de la Sinaia. Jurnaliștii au făcut cunoștință și cu vinurile românești la Crama de la Seciu, unde au savurat şi bucatele tradiționale de care au fost foarte încântați”, se mai arată în comunicat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: PSD , Palatul Victoria , Bogdan Trif , Donald Tusk , Parlamentului European , Ministrul Turismului , Claude Juncker , Consiliului European , Liga Jurnaliştilor , Preşedintele Comisiei Europene , Castelului Peleș , Ministrului Turismului , comunicat , Jean Claude Juncker , Antonio Tajani
Vizualizari: 1161
Ultimele comentarii
Acum 45 minute
Pastor marginas
Acum 47 minute
Ghita
Acum 48 minute
Sibianul
Acum 49 minute
Alta Persoana
Acum 1 oră
Văsălie Noroi