Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Primul contract pentru reabilitarea de 50 de milioane a Spitalului Județean Sibiu

Primul contract pentru reabilitarea de 50 de milioane a Spitalului Județean Sibiu

În patru luni, pe masa Consiliului Județean Sibiu ar trebui să existe, deja, proiectul tehnic necesar lucrărilor de reabilitare a trei dintre clădirile Spitalului clinic județean Sibiu. Un proiect finanțat din fonduri europene, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de lei.

Aproximativ 750.000 de lei vor plăti autoritățile județene pentru întocmirea proiectului tehnic al lucrării generic denumită “Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu“. Contractul de realizare a proiectului tehnic a fost semnat pe 9 ianuarie 2019, fiind încredințat asocierii SC Consitrans SRL – Popăescu&Co SRL, selectată în urma unei proceduri de atribuire publică.

Ulterior finalizării acestui proiect tehnic – termenul contractual este de patru luni -, autoritățile județene vor lansa procedura de atribuire a contractului de lucrări. La data semnării contractului de finanțare din fonduri nerambursabile (în mai 2018) autoritățile județene estimau că aceste lucrări ar trebui finalizate în toamna lui 2019. Acest lucru este deja puțin probabil, având în vedere că acest contract de realizare a proiectului tehnic a fost semnat cu o întârziere de mai bine de jumătate de an față de graficul inițial (grafic care prevedea că cel târziu în mai 2019 ar urma să fie demarate lucrările de execuție).

Ce lucrări trebuie proiectate

În cadrul proiectului vor fi reabilitate termic trei pavilioane cu o suprafață utilă desfășurată de 21.300,57 mp. Este vorba despre clădirea Maternității, construită în 1984, Blocul chirurgical, care datează din 1913 și Secția clinică dermato-venerologie, ridicată în 1904, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului de către Consiliul Județean Sibiu.

“Proiectul mai prevede refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal termice, de ventilație și electrice cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul; reparații tencuieli, pardoseli interioare; recompartimentări interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare și a celei exterioare (uși, ferestre); termoizolarea exterioară a pereților și refacere fațadă, reparații acoperiș; facilități pentru persoanele cu dezabilități (rampe de acces și semnalizare corespunzătoare), lift nou cu 6 stații: parter, etaj 1, etaj 2, etaj 3, etaj 4 si terasa (la Spitalul Nou/Clădirea Maternității); crearea unui nou spațiu pentru săli de cursuri, raport gardă, întâlniri în locația magazinului existent (Spitalul Nou); instalare cogenerator pentru prepararea apei calde, înlocuire cazane, instalații de încălzire/răcită produsă cu pompe de căldură sol/apă, instalații de climatizare, etc; monitorizare energetică și automatizare (sistem building management sistem), recompartimentări interioare, amenajare grupuri sanitare“, enumeră reprezentanții CJ Sibiu.

Valoarea totală a proiectului este de 50.071.306,86 lei, inclusiv TVA, din care fondurile europene nerambursabile sunt în sumă de 44,2 milioane de lei.

Foto: simulare a modului în care ar trebui reabilitată clădirea maternității

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Ioan Popescu

Acum 5 ani

"Dateaza din 1913" .... bine zis. dateaza......spitale mai vechi de 100 de ani....
Raspunde

Sergiu

Acum 5 ani

Ce-i în mână nu-i minciună.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Încă un Argument pentru pastrarea clădirilor monument istoric , demolarea celorlalte ( exceptând maternitatea ) su condyrurea noului spital in curtea celui vechi ( mai ales ca este și terenul școlii sportive ...) .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus