X
bebelus maternitate

Mame contrariate în Maternitatea Sibiu. Cine le face poze după naștere?

Mamele care nasc la Maternitatea de Stat din Sibiu au avut surpriza ca la câteva ore după ce au dat viață să fie imortalizate de un fotograf profesionist. Acesta intră în saloane și fotografiază pruncii de doar câteva zile de dragul „amintirii”. În vreme ce reprezentanții spitalului spun că e ceva normal, multe dintre mame se arată contrariate.

Recent, o proaspătă mămică s-a trezit în salon cu un fotograf. După ce i-a cerut acordul de a-i fotografia fetița abia născută, a primit fotografia printată.  Deși la început a fost încântată de idee, la scurt timp și-a dat seama că nu e tocmai normal.

„La început am fost foarte încântată de ofertă. Am acceptat să îmi fie pozat copilul. Am şi comandat pachetul de 179 lei. Mai apoi mi-am dat seama că poate nu se cuvine ca o persoană să se plimbe aşa prin spital, din salon în salon. Nu avem de unde să ştim dacă acea persoană este bolnavă sau nu. Ne expunem la un risc mult prea mare. Totuşi vorbim de nişte copii născuţi de o zi”, spune mămica.

O situație asemănătoare ne relatează și colega de salon a mămicii. Ea, însă, a ales să refuze acest serviciu, pe motiv că nu se justifică banii.

„Mi se pare un jaf la drumul mare. Toate pozele din pachet nu costă 50-60 lei, plus câteva rame de carton la 20-30 lei. Nu îşi merită banii. Mai bine apelezi la serviciile unui fotograf care vine acasă şi eşti mai câştigat. Nu ştiu cât de sigur este ca un necunoscut să se plimbe prin saloanele maternităţii, chiar şi cu acest scop”, crede ea.

Un tătic venit în vizită la soția lui se arată și el indignat de situație. Pentru a intra în spital trebuie să respecte un program bine stabilit, în timp ce fotograful intră când dorește.

„Părerea mea este că nu au ce căuta astfel de persoane într-o maternitate. Familia nu are voie să viziteze, dar persoanele străine au voie să intre când doresc. Nu cred că îşi asumă nimeni dacă micuţii păţesc ceva”, spune un tătic, a cărui soție abia a născut.

Firma – mamă e din Budapesta

Încă de la sfârșitul anului 2017, o firmă cu sediul principal în Budapesta a încheiat un contract cu Maternitatea Spitalului Județean Sibiu. Conform reprezentanților firmei, un fotograf prezintă serviciile mămicilor din saloane.

„Firma mamă este în Budapesta și avem contracte de colaborare cu mai multe maternități din țară, inclusiv la Sibiu. Fotograful nostru prezintă oferta mămicilor și dacă acestea sunt interesate și își dau acordul facem fotografii nou-născuților. Prima fotografie este din partea noastră”, spun aceștia.

Fotograful dispune și de recuzită – bentițe pentru fetițe, pături și alte accesorii care „ar da bine” în poză. Pachetul de bază este 179 de lei și include de la fotografii înrămate, de diferite mărimi, până la fotografii în varianta digitală.

bebelus maternitate 1

Ce spune Spitalul? 

Pe de altă parte, reprezentanții Spitalului Județean Sibiu arată că acest serviciu există în baza unui contract. Totodată, aceștia menționează că activitatea respectă toate normele igienico-sanitare și sănătatea pruncilor nu este pusă în pericol.

„Derularea activității BabyBox se face cu respectarea normelor igienico sanitare și în baza unui program care să nu afecteze activitatea medicală a personalului, liniștea celor internați sau sănătatea acestora. Fotograful prezent în cadrul secției a fost instruit cu privire la respectarea regulamentului de ordine interioară și a normelor igienico-sanitare. Acesta poartă echipamentul de protecție specific, respectă regulile de igienă a mâinilor prin utilizarea dezinfectanților și a efectuat analize medicale specifice care să-i ateste starea de sănătate. Aceste analize se repetă periodic, la solicitarea personalului medical”, arată directorul spitalului, Cornel Benchea, într-un răspuns scris trimis Turnul Sfatului.

Mai jos, redăm integral răspunsul Spitalului Județean Sibiu cu privire la serviciul de fotogafiere a nou-născuților.

”1. Între SCJU Sibiu și BabyBox S.R.L. a fost încheiată convenția de colaborare cu numărul 20.665/23.10.2017. Convenția a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată și poate fi reziliată de oricare dintre părți, cu un preaviz de 30 de zile. Obiectul convenției este fotografierea, de către BabyBox, a nou-născuților din maternitate, în baza unui acord scris al părinților. BabyBox are obligația să ofere în mod gratuit pacienților o fotografie cadou, costurile fiind în sarcina executantului, fără a ocaziona cheltuieli spitalului. Dacă pacienții doresc și alte fotografii, în format diferit și pe diferite tipuri de modele, acestea pot fi comercializate de către BabyBox, în urma solicitărilor primite.

BabyBox are obligația să administreze pozele nou-născuților cu respectarea drepturilor personale și să respecte regulamentul de ordine interioară al spitalului și normele igienico-sanitare. De asemenea, executantul are obligația să păstreze pe termen nelimitat eventualele secrete profesionale aflate în cursul desfășurării activității precum și informații despre activitatea spitalului și de a nu le divulga unor terțe persoane fără acordul prealabil al celeilalte părți.

Baby Box are interdicția de a comunica terțelor persoane date personale sau informații despre sănătatea pacienților de care a luat cunoștință în timpul activității sale în spital.

Convenția nu este încheiată în vederea obținerii unor comisioane sau avantaje financiare de către SCJU Sibiu. SCJU Sibiu nu are nicio obligație materială față de BabyBox și nu percepe comisioane sau alte servicii.
Acordul a fost încheiat cu scopul de a crește renumele maternității și al SCJU Sibiu precum și gradul de satisfacție a pacienților, prin oferirea fotografiilor cadou cu nou-născuții pentru familiile care și-au exprimat acordul scris. Familiile nu sunt obligate să achiziționeze alte servicii foto comercializate de BabyBox, aceasta fiind libera lor alegere.

2. Derularea activității BabyBox se face cu respectarea normelor igienico sanitare și în baza unui program care să nu afecteze activitatea medicală a personalului, liniștea celor internați sau sănătatea acestora.
Fotograful prezent în cadrul secției a fost instruit cu privire la respectarea regulamentului de ordine interioară și a normelor igienico-sanitare. Acesta poartă echipamentul de protecție specific, respectă regulile de igienă a mâinilor prin utilizarea dezinfectanților și a efectuat analize medicale specifice, care să-i ateste starea de sănătate. Aceste analize se repetă periodic, la solicitarea personalului medical.
În ceea ce privește echipamentele și recuzita utilizate, acestea sunt dezinfectate și spălate periodic. Recuzita este păstrată într-un spațiu asigurat de spital.

Prin urmare, considerăm că această convenție respectă drepturile pacienților și ale personalului medical precum și nomele de igienă, nu periclitează sănătatea nou-născuților și a mamelor și nu perturbă actul medical”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nuta

    managerul trebuie să-si dea demisia
    benchea a falimentatul spitalul si la adus in sapa de lemn
    ce faceti d-na câmpean cu sanatatea sibienilor, va bateți joc de ea

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    no mercy

    Mai lipseste unul care sa vanda haine pentru nou-nascuti. La noi, pentru comisionul potrivit, orice se poate.
    Ps: camera de supraveghere din sala de nasteri mai exista?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      dancp2

      atentie mare
      aici e bagat si unul takaci sau tacaci sef la ceva serviciu de programare ,informare la spital
      firma din budapesta,pai takaci ala e etMIC maghiar
      la peste 30 de sibieni cu firme de nunti,botezuri,etc poze NICIUNUL n-o vrut sa intre pe faleza?

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un tatic

    Apropo de hainute… Acest “serviciu” exista de foarte mult timp. Angajate ale spitalului(infirmiere cred) umbla prin saloanele cu copilasi proaspeti nascuti ca sa vanda hainute, pampersi, accesorii.. Etc… Si asta fara contract/conventie, cu acordul tacit al sefilor de sectie

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Evi

    Ce porcărie! Asta-i spital sau salon foto. Am sa informez Consiliul Județean și Ministerul Sănătății. Este strigător la cer, ca tu manager sa pui botul la o astfel de chestie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact