X
graffiti 2

Amenzi aplicate celor care murdăresc orașul (CP)

Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice specifică faptul că ”scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora” reprezintă o contravenție. Legislația locală a preluat aceste prevederi, amenda pentru astfel de fapte având o valoare între 1000 și 2000 de lei.

Pe parcursul anului 2018, Poliția Locală a organizat mai multe acțiuni care au avut ca scop identificarea și sancționarea celor care au murdărit pereții unor clădiri din Sibiu prin inscripționarea neautorizată a acestor suprafețe de pe domeniul public. Au fost identificați astfel șase minori cu vârste între 14 și 17 ani și șase persoane majore cu vârste între 18 și 37 ani. În cazul unei a 13-a persoane Poliția Locală a cerut sprijinul Poliției Municipiului Sibiu în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 din Codul Penal. În luna ianuarie 2019 au fost identificați alți doi minori care au săvârșit astfel de fapte. Dar mai sunt alte cazuri în care se efectuează încă cercetări pentru stabilirea vinovaților, utilizând camerele de luat vederi și declarațiile martorilor.

Aceste persoane au murdărit ziduri, chiar și cele ale clădirilor istorice, în mai multe locații din oraș, prin inscripționarea de cuvinte, figuri sau desene: gardul Spitalului Gh. Preda, podurile peste Cibin și viaductele autostrăzii, str. H. Coandă, Piața Mare, B-dul N. Bălcescu, B-dul Victoriei, B-dul Coposu, str. Viitorului, str. Târgul Fânului, str. Cetății, alte garduri împrejmuitoare ale unor fabrici, indicatoare rutiere, pasaje subterane sau supraterane.
Persoanelor majore sancționate li s-a pus în vedere să aducă aceste suprafețe la stadiul inițial, pe cheltuiala proprie. În cazul minorilor, același lucru a fost solicitat părinților. În cazurile în care a fost imposibilă identificarea autorilor, Primăria Sibiu va curăța zidurile cu bani din bugetul local.

Pentru că amenda nu pare să descurajeze acest fenomen, Poliția Locală va solicita unităților de învățământ la care aceștia studiază să ia măsuri disciplinare împotriva elevilor în cauză. De asemenea, compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu va prezenta în școli și licee consecințele pe care elevii și părinții și le asumă în cazul identificării minorilor ca autori ai unor asemenea fapte.

În ciuda tuturor eforturilor, cei care nu înțeleg să respecte legea și bunul public continuă să urâțească spațiul public al orașului, dând dovadă de lipsă de respect față de oraș și față de sibieni. Identificarea acestor persoane este unul dintre principalele obiective ale agenților Poliției Locale aflați în patrulare, iar sibienii care observă astfel de fapte sunt rugați să apeleze dispeceratul Poliției Locale 0369/911.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    POVESTI NEMURITOARE de la primaria SIbiu!!! jumatate din proiectoarele instalate la podul din Sub Arini sunt distruse complet (inclusiv instalatia electrica)…cealalta jumatate este vopsita…si asta de luni bune…ce-a facut primaria Sibiu si politia locala??? ABSOLUT NIMIC!!! Nu ne mai aburiti cu tampenii!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianca

    Dar noi cetatenii acestei urbe cum putem sa amendam statul respectiv primaria cand nu respecta normele de constructie in oras cand masinile cu tonaj mare circula pe toate stazile orasului casele noastre fiind permanent zguduite si crapate, cand sistemul de canalizare al strazilor va fi bine gandit ca masinile sa nu ne mai stropeasca si sa ne murdareasca caselecasele noastre, iarna sa fie curatate de zapada strazile ca lumea nu mangaiate cu lama. As vrea ca, si noi cetatenii sa avem posibilitatea sa punem primariei amenzi in lei pentru aceste fapte respectiv sa ne reparati daunele provocate.Sunt tare curioasa daca doamna primar intr-o sedinta de Consiliu local ar lua o astfel de decizie. Faptul ca, sa nu ii mai alegem este nula deoarece vorba proverbului = pleaca ai voistri vin ai nostrii nu rezolva nimic.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    Poliția locală ar trebui să-și miște posterioarele supraplătite și să iese pe teren să aplice amărâta aia de legislație existentă!

    Deocamdată stau la căldurică și nu fac nimic! Nimeni nu a mai văzut un polițist local în parcuri sau piețe, în zonele cu turiști sau periferice.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    El Stan

    Ar trebui sa iasa militia sa dea amenzi mai multe… de exemplu celor care parcheaza pe trotuare sau spatii verzi cu nesimtire, cat si celor care isi arunca mizeriile pe strada.

    Bag seama ca au angajat prea multi olteni la politia locala, de unde si “competenta” de care dau dovada. In loc sa umble cu loganele alea, sa faca treaba… te miri ca stau la caldurica si sifoneaza motorina, ca la Tursib. Asta ar fi o alta explicatie, pe langa aia cu lenea…. dar probabil e o combinatie din amandoua, ca practic aceste doua apucaturi se completeaza una pe cealalta. E destul de putin activa sau utila militia asta locala… trebuie sa fie niste explicatii, ca platiti sunt, nu stau degeaba pe gratis, nu ?

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anunțuri publice
  • Contact