X
dan barna

Membrii USR se adună la Sibiu. Vor anunța dacă fac alianță cu PLUS

Liderii USR îi vor prezenta, duminică, la Sibiu, pe candidații formațiunii la alegerile europarlamentare, după ce își cheamă membrii la o nouă ediție de Team Building – a treia care are loc consecutiv în Sibiu. Tot atunci USR va anunța „stadiul negocierilor pentru o alianță cu PLUS”.

„În acest sfârșit de săptămână are loc la Sibiu cea de-a treia ediție a Team-building-ului Național USR, în mod cert o tradiție. Ca partidul și acest eveniment a crescut. Sunt peste 500 de USR-iști veniți să se cunoască, să învețe și să devină politicienii de care România are nevoie. Pentru a deveni alternativa credibilă, necesară într-o Românie sufocată de corupție și de incompetență. Puteți fi siguri că printre participanții la întâlnirea noastră se află viitori guvernanți”, anunță formațiunea pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, duminică, 27 ianuarie, USR va organiza o conferință de presă la care va participa deputatul de Sibiu Dan Barna și primii trei candidați USR pentru alegerile euriparlamentare – Cristian Ghinea, Clotilde Armand și Nicu Ștefănuță. În invitația formațiunii se menționează că printre subiectele conferinței de presă se numără „alegerile europarlamentare”, „scurtă prezentare a celor 3 candidați”, „stadiul negocierilor pentru o alianță cu plus” și „mobilizare pentru vot”. La Convenția Națională a PLUS care a avut loc astăzi nu s-a discutat despre o colaborare cu USR.

Amintim că lista USR pentru alegerile europarlamentare cuprinde 43 de nume, Nicu Ștefănuță (locul 3) și Raluca Amariei (locul 16) fiind singurii sibieni aflați printre ei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cititor13

    Deși erau simpatici la începutul lor acum nu mai sunt….. NU votez USR !!! nu oamenii ăștia….. Nepotism – Ștefăniță, și franțuzoaica. Nu sunt potriviti !!! Se aude ?????

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Sunt doua partide de buzunar,se pot alia ca ambele au securisti sau copii de securisti!Mare branza nu fac atata timp cat nu sunt organizati pana la nivelul sectiei de votare!La europarlamentare va fi o prezenta la vot de 27% ,iar usr si plus vor avea undeva la 8% in alianta!Daca merg masiv batranii pensionari la vot stiti cine va castiga alegerile europarlamentare!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cosmin Bordea

    Postacii lui Trif sunt tare activi pe aici. Tremura chilotii pe pesedei, ca alegerile astea sunt primele dupa toate mizeriile facute pentru a-i scapa pe infractorii lor. Adevarul e ca o sa aiba cel mai mic scor din istoria PSD la aceste alegeri. Vine valul!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact