Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

PSD. Scuza lejeră

Cred că PSD, prin toate structurile sale, a făcut mult mai mult rău decât a putut face bine.

În actualul mandat, orice efort de a crește bunăstarea generală (prin investiții în educație, sănătate, infrastructură etc) a fost înmiit întrecut de dezbaterile pe coduri penale, pe decizii ale Curții constituționale, pe situațiile concrete ale unor procurori și alte multe, multe detalii tehnice ce gravitează în jurul Justiției. Cu sprijinul unora din ALDE și pe sunetul frecatului de mâini dinspre UDMR, cei care reprezintă PSD-ul au reușit să dezamăgească amplu, dacă nu să înfurie crunt pe cei din alte tabere politice.

Doar că, în Sibiu, cel puțin, la nivel local PSD nu prea există la putere. La nivel local, cu atâta autonomie locală cât au și Clujul, Oradea sau Brașovul, Sibiul este condus – cu mici întreruperi – de FDGR și PNL. Imediat se fac 20 de ani de când acest cuplu FDGR-PNL conduce aproape netulburat județul și cele mai importante localități ale acestuia (Sibiu, Mediaș etc), iar părerea mea este că sibienii acceptă mult prea ușor derapajele administrației locale, punându-le în balanță cu cele ale unei majorități pesedizate.

Evident, nu poți să nu îl arăți cu degetul pe unul precum Codrin Ștefănescu, care pare aruncat de pe altă planetă atunci când vine să anunțe că el, alături de ceilalți pesediști, vor ”elibera sibienii de sub teroare”. Evident, nu poți să nu interpretezi rezultatele PSD Sibiu prin prisma anvergurii lui Bogdan Trif, care a reușit – deocamdată – doar să demonstreze că e bătăios în comunicate de presă și ”tare-n clanță”.

Doar că în spatele unei guvernări de-a dreptul imbecile uneori, administrațiile locale ale Sibiului profită din plin de conul de umbră în care îi lasă ”dezastrul de la centru”. Suntem în anul în care Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană și tot ceea ce au reușit Consiliul Județean Sibiu, împreună cu Primăria Sibiu, este să ignore tot ceea ce a fost bun și productiv înaintea anului Capitalei culturale europene. Alături de Primăria Mediaș și de Universitate, CJ-ul și Primăria au ”reușit” performanța de a intra în anul în care județul preia titulatura de ”Regiune Gastronomică Europeană” fără să aibă angajați care să se ocupe de acest program. Timp de doi ani n-au avut timp să angajeze o mână de oameni, astfel încât în anul 2019 să nu defilăm cu proiecte care, în realitate, n-au nimic de a face cu ceea ce scrie în dosarul de candidatură a Sibiului pentru titlul amintit.

Centura ocolitoare sud a orașului? Proiect de importanță majoră atât pentru Sibiu, cât și pentru Cristian, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr. Înființarea zonei metropolitane, spitalul județean despre care se vorbește ”asiduu” de trei ani, centrul de conferințe, un nou concept de deplasare prin Sibiu, un nou stadion și multe, multe alte proiecte de interes local zac pierdute prin diferite birouri și stadii.

Aici nu mai e mâna PSD-ului. Și, deși lipsa unora din proiectele mai sus afectează viața sibianului cel puțin la fel de mult ca incompetența imundă de la București, oamenii nu ies în stradă pentru asta. Deoarece e mai lejer să ieși în Piața Mare și să dai o tură jeluind după națiunea română, decât să discuți față în față cu cei din Consiliul Local și Consiliul Județean. Cu aleșii FDGR sau cu cei ai PNL. Să le ceri explicații, că îi poți întâlni pe stradă.

E dificil, însă, să discuți în contradictoriu cu persoana de care, peste câteva zile sau luni, vei avea, poate nevoie. Să îți arăți nemulțumirea față de cum decurg anumite proiecte față de sibieni pe care îi știi și care te știu. Aici, între noi, nu ne certăm.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 5 ani

Hahaha, afectează la fel de mult ca incompetenta de la București? Fiți serioși, aia distrug tara în timp ce administrația locala a creat condiții pt crearea de locuri de munca. De exemplu. O sa se facă toate proiectele alea locale, dar alea care tin de centru, în nici un caz sub PSD. Nu mai relativizati gravitatea a ceea ce face și nu face PSD. E infantil.
Raspunde

Cititor Turul Satului.

Acum 5 ani

Puteți să traduceți? Care e scopul acestui articol? Rog pesedeii să nu se abțină.
Raspunde

Puie fodor

Acum 5 ani

Risti demisia delene. Nu are nimeni voie Sa zica ceva de securistii batrani. Orasul o ajuns o mizerie. In primul rand ca sunt prea multi valahi in el.
Raspunde

Călin Oprescu

Acum 5 ani

O comunitate bătrână și conservatoare! FDGR. O ADMINISTRAȚIE MAI MULT DECÂT INCOMPETENTĂ! AȘ SPUNE MAFIOTĂ! Proiectul Sibiu Capitală Gastonomică este un eșec total care nu face decât să scumpească viața zilnicã a sibienilor și a turiștilor! Totul foarte scump, foarte prost și cu niște servicii execrabile! Sanepidul de la Sibiu este ca și inexistent, Protectia Consumatorului la fel iar de avizelr PSI la Sibiu se uită mereu. Dar bani pentru Palatul Copiilor nu se găsesc, bani pentru copii din echipa de informatică care a câștigat locul 1 la NASA au fost condiționați de rezultate, drumuri proaste, mizerie peste tot, evenimente cu dedicație rudelor celor din primărie, stații de autobuz și transport public penibil, case monument degradate și lăsate în paragină, gara infectă, lipsă de locuri de parcare iar locurile de parcare platite sunt pline de zăpadă, bălți śi noroi, violență și furturi în spațiile publice, parcări în piețele centrale pentru angajații primăriei, lipsă de viziune, dezinteres… E timpul de oameni noi! Oameni tineri śi competenți,. FDGR-ul ca și PNL-ul nu sunt decât o gașcã de mafioți de tipul PSD!…
Raspunde

Silberpfeil

Acum 5 ani

Ca tot veni vorba de educatie,luati de aici dl Deleanu:http://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/doctori.pdf.
Raspunde

Pesedistanul Retrograd

Acum 5 ani

Aveti mai sus o colectie de postaci ai PSD, incercand sa improaste cu rahat in administratia locala. Trebuie sa-i privim cu mila, pentru ca doar atat pot face, rahat. De fapt mai fac si furt, delapidare a economiei nationale, etc, numai lucruri grozave. Multumim PSD, dar ne e scarba de voi. Călin Oprescu, Puie fodor, S sunt specimenele. Probabil acelasi individ care scrie de pe la vreun sediu PSD din teleorman, mizerii pe forumuri.
Raspunde

Trist

Acum 5 ani

F corect. PSD ajunge in Sibiu la foarte putini cetateni. La Buc se "scot" cu procentul din judet. De ce!???
Raspunde

Pesedistu din fundu teleormanului

Acum 5 ani

Foarte slab articoiul. Da, am scris corect. Ca nu e articol. E articoy Nu e documentat si e partinitor. Atata timp cat sub stralucita si glorioasa conducere a tovarasului se taie la greu din bugetele locale ( la greu e putin spus) si se minte frumos cu ochii deschisi orice altceva e doar dezinformare si prostie. Qed
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus