Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Interviu cu liderul elevilor din Sibiu: „Profesorii se cred atotștiutori, deși elevii sunt, de fapt, cei care contează”

Interviu cu liderul elevilor din Sibiu: „Profesorii se cred atotștiutori, deși elevii sunt, de fapt, cei care contează”

Mulți elevi din școlile din Sibiu nu-și cunosc drepturile, dar nici nu au dorința de a se implica în cunoașterea lor. Pe de altă parte, profesorii se consideră atotștiutori și importanți în licee, pe când tinerii sunt cei care contează. Este principala idee pe care o transmite conducerea Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu (CJES).

David Drăgan este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” și conduce CJES din iunie 2018. Tânărul spune că îi place să se implice în viața elevilor, dar și să fie activ în societate, prin voluntariat. I-am solicitat un interviu în care să discutăm despre școlile din județul Sibiu și despre problemele pe care le cred membrii CJES important de a fi soluționate.

Precizăm că CJES este o organizație non-profit, aprobată prin ordin de ministru al Educației Naționale în anul 2012 și este format din birou executiv, președinte și trei vicepreședinți, secretariat și patru departamente: pentru învățământ teoretic și gimnazial, pentru învățământ tehnologic, pentru voluntariat – „care este doar în Sibiu” - și cel pentru cultură și programe școlare. Mai este și Adunarea generală în care intră toți președinții de consilii școlare care activează în liceele din județ.

„Momentan avem 24 de consilii școlare active din 32 de licee. Încercăm să activăm și celelalte instituții dar că e puțin mai greu pentru că sunt în afara Sibiului și ne e greu să ajungem noi, dar nici ei nu vor să comunice cu noi” – spune David Drăgan.

David Drăgan, președintele Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu David Drăgan, președintele Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu

Pe lângă consiliile școlare mai există și Consiliul de administrație al școlii în care CJES a recomandat insistent elevilor la începutul anului școlar să candideze pentru un loc, acesta fiind un drept al lor. Sunt însă școli în care interesul a fost „zero”. „Elevii nu au fost interesați: sunt în clasa a XII-a, pentru că poate membru poate fi doar elevul care are 18 ani împliniți, și atunci ei au un dezinteres și nu vor să candideze. Dar elevul din CA este cel mai important în ceea ce înseamnă consiliu școlar, pentru că are dreptul de vot, e vocea elevilor printre adulți la ședințe”. În doar aproximativ zece școli sunt aleși elevi în CA.

„CÂND ELEVUL NU ARE CURAJ SĂ-ȘI EXPRIME PĂREREA, INTERVENIM NOI”

Care e activitatea voastră principală, cu ce vă ocupați?

Activitatea noastră principală este reprezentarea. Elevul nu are curajul de obicei să meargă să vorbească cu un profesor atunci când i s-a încălcat unele drepturi sau nu are curajul să își exprime părerea în școală, deși asta ar fi normal. Atunci intervenim noi. Reprezentăm comunitatea de elevi din județ, suntem singura organizație din județ care face lucrul acesta și asta e principala noastră activitate.

La modul practic cum se întâmplă acest lucru, cum aflați despre cazurile de încălcare a drepturilor elevilor?

Am vrea să fie ușor, dar din păcate elevii nici nu cred că există un ajutor pentru ei, deși am încercat să mergem prin licee, să transmitem prin consiliul școlar că noi existăm și suntem aici pentru ei și tot timpul încercăm să vorbim cu cât mai mulți elevi, să-i întrebăm ce probleme au. Următoarea acțiune implică reprezentarea în mod direct, în sensul că noi vom trimite niște cereri cu drepturile încălcate de școala respectivă, de comunitatea școlară către direcțiunile școlii prin care menționăm că în unele licee sunt discriminați sau că nu li se respectă mai multe drepturi.

Noi mai mergem prin școli, vorbim cu elevii, cu consiliul școlar, cu directorii.

„DIRECTORII NU RECUNOSC AUTORITATEA NOASTRĂ”

Și directorii cum vă întâlnesc, cum vă privesc?

De obicei întrebarea e „cine mai ești și tu, ce vrei?” Dar CJES e o organizație formată prin ordin de ministru, ar trebui să fie tratată ca atare, dar nu e recunoscută de multe licee, deși se organizează alegeri. Nu recunosc autoritatea noastră. Ni s-a mai comunicat că tinerii de la consiliile școlare au încercat să vorbească cu directorul și li s-au adresat întrebări de genul „Voi ce vreți de la mine”; „ești doar un elev, ar trebui să stai în bancă și să asculți”. Dar asta e complet greșit și încalcă mai multe drepturi ale elevului. Asta se întâmplă și în discuțiile cu profesorii pe care le avem.

Unde se întâmplă mai des?

Inclusiv în oraș. Din studiul pe care l-am făcut noi, drepturile se încalcă mai mult în orașe.

În septembrie au fost alegeri pentru membru în consiliile de administrație al școlii. Au fost școli în care nimeni nu a candidat?

Da.

„DOMINĂ DISCRIMINAREA ELEVILOR”

Ați organizat recent un sondaj online. În care s-au identificat mai multe probleme: nota în catalog fără a fi anunțat elevul, evaluarea subiectivă în acordarea notelor, lipsa dreptului de a contesta rezultatele evaluărilor scrise etc. În ultimii 2 ani care dintre probleme se repară și care se agravează?

Există drepturi care au devenit mai respectate în unele licee, în sensul că nu se mai încalcă atât de des. Uimirea noastră este că de obicei problemele coincid la orașe și sate. Domină discriminarea elevului din partea cadrelor didactice, cât și a colectivului școlar, în sensul că acești elevi sunt criticați pentru ce spun, pentru cum se îmbracă, pentru religie, pentru orice orientări culturale sau ce mai fac ei în timpul liber. Și asta nu ar fi trebuit să se întâmple. Mai este încălcat foarte des acea trecere a notelor fără a comunica elevului înainte. Notele sunt trecute în catalog fără ca elevul să știe.

Doar 7% spun că profesorii au luat in calcul sugestiile lor. Cât de des sunt întâlnite situațiile când cuvântul elevilor nu contează în școlile din Sibiu? De ce se întâmplă asta?

Se întâmplă pentru că așa a fost istoria țării. Sistemul încă are o parte de comunism în el care e dominant din păcate. Încercăm să evoluăm din această fază, să schimbăm lucrurile. Elevul încă este tratat ca un actor secundar a sistemului de învățământ, deși el ar trebui să fie actorul principal și el să profite din tot ce înseamnă educație. Și nu se întâmplă asta. De obicei, profesorii se cred atotștiutori și cei mai importanți și că ei trebuie să se simtă bine într-un liceu. Deși elevii sunt, de fapt, cei care contează și ar trebui să fie în centrul atenției.

„CONSILIEREA ÎN ȘCOLI ESTE INEFICIENTĂ”

Cât de calitativă este consilierea în școli a elevilor, având in vedere că 41% spun că au fost discriminați în mediul școlar? Credeți că se simte nevoia de a atrage mai multă atenție acestui aspect, având în vedere și ultimul caz mediatizat de sinucidere a unui elev în Sibiu?

Consilierii există în majoritatea școlilor, deși școlile nu se prea folosesc de ei. În sensul că elevii știu că există acolo o persoană sau în cele mai rele cazuri nici nu știu că există pentru că nu sunt informați. Unii dintre ei, într-adevăr participă la această consiliere, dar majoritatea spun că nu sunt ajutați în mod direct. Adică nu sunt ajutați să treacă peste problemele pe care le întâmpină. Aș spune că este o consiliere ineficientă. Și un consilier care se schimbă aproape în fiecare an și care nu respectă elevii pentru că face și el parte din sistemul școlar nu cred că este eficient și ar trebui schimbat pentru acest lucru. Pentru că un consilier la 800 de elevi, cum este la liceul meu, spre exemplu, este prea puțin. Acesta ar trebui să interacționeze în mod direct ca să-i ajute. Să meargă în clase și să nu fie așa de mare critica și din partea celorlalți – ceva de genul „uitați că colegul meu merge la consilier pentru că are probleme”. De aici se pornesc și alte critici, de aceea mulți nu merg la consilier.

Ce părere aveți despre scurtarea vacantelor și ca BAC-ul sau evaluarea națională să aibă loc mai devreme, idee propusă recent de ministrul Educației privind regândirea structurii anului școlar?

Am citit și eu propunerea și nu mi se pare deloc bună. Din câte am înțeles eu, ministerul vrea să reducă orele pe săptămână de la 30 în gimnaziu la 25, asta însemnând din start o ineficiență și o problemă în predarea materiei. Și dacă vrea să se întâmple acest lucru, ar trebui să se axeze prima oară pe planurile cadru care sunt o altă mare problemă. La aceste planuri cadru ar trebui să se organizeze o schimbare – CNE a avut și un proiect prin care a trimis mai multe semnături din mai multe județe, dar care au fost ignorate. Dacă ministerul vrea într-adevăr să schimbe structura anului școlar, ar trebui prima oară să schimbe planurile cadru.

În Cluj o profesoară de engleză a fost acuzată că a predat cuvântul „foot”. În Sibiu ați auzit de astfel de cazuri bizare?

Cazuri bizare nu avem raportate, deși sunt sigur că există. Dar elevii se tem să nu fie trași de mână de directoare: de ce ai spus asta, de ce pui școala într-o lumină rea?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

37 comentarii

ToTo

Acum 5 ani

Oare care a fost primul, oul sau găină? Dar la cât de deștepți se cred bitangii ăștia, nici nu stiu ce nevoie mai au de profesori. A , cred ca stiu. Sa le termine nervii cu toate ifosele lor, salvandu-si de la nebunie părinții. Regret si ca am citit articolul .
Raspunde

George

Acum 5 ani

Adevarul e ca invatamantul e ramas in urma, daca nu chiar primitiv, avand in vedere vremurile. La noi inca se mai face scoala cu toceala si se merge la facultate ca sa scrii "formule" invatate din vreo carte, fara sa intelegi prea bine de ce. Bitangii au fost intotdeauna obraznici, ca aia e varsta deci sa dai vina pe ei inseamna ca esti un sistem total esuat ! E cel mai simplu sa faci asta. Cursurile trebuie sa se faca interactiv, tunerii sa acumuleze experiente, nu cunostimte tocite seci, pe care le uita in cateva luni. Ce experiente iti ofera scoala romaneasca ?... In mare parte de proasta calitate. Scoala e pentru tineri menita sa-i formeze ca indivizi, nu poti forma oameni prin toceala si invataturi seci. De ce credeti ca in scolile din afara, de succes se face cercetare, se invata pe studii de caz, se practica lucruri ? Pentru ca asa inveti sa gandesti si incepi sa acumulezi experiente, sa deschizi ochii. La noi, dupa ce termini facultatea nu e mare diferenta ca si dupa ce ai terminat liceul... Ai mai pierdut 4 ani si nici liceul nu e mare diferenta fata de clasa a patra, la multi. S-au schimbat vremurile, de mult nu de-acum, iar la noi se face scoala ca in anii 50 iar vinovati sunt studentii/elevii... Asta e un bun semnal de retard social al Romaniei. Dar, cum sa imbunatatesti ceva cu rebuturi precum andronescu sau celebrul funeriu ? Cu o biata marioneta ca prim ministru si un partid ca psd la guvernare ? Normal ca sunt copiii de vina sau parintii lor... E simplu asa, s-au scos. Probil singura lor vina e ca s-au nascut aici si ca s-au dus si la scoala aici, din pacate... Erau prea tineri sa isi dea seama ca e de fapt inca o teapa.
Raspunde

elevul nostru, stapanul nostru

Acum 5 ani

Elevul e cel care conteaza, iar profesorul nu valoreaza nici cat un frizer care ii face o freza smechera///
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 5 ani

@ToTo Lasa ca are dreptate. Ce fenomene de profesori am întâlnit... Unii, totuși ca lumea, dar alții, freak show.
Raspunde

?

Acum 5 ani

Da" fenomene de elevi n-ai intalnit?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un elev cu anumite "ifose"

Acum 5 ani

Domnule/Doamna ToTo, înțeleg că dumneavoastră, ca toata lumea, aveți dreptul la exprimare liberă dar, sugerez să vă păstrați opinia deplasată pentru dumneavoastră. Din câte pot observa, aveți viziunea conservatoare că profesorul este atotputernic. Cand ați făcut dumneavoastră școală, probabil că aceasta era situația. Acum în anul 2019 s-au mai schimbat niște lucruri. Nu se mai practică lovirea palmei cu liniarul iar elevii au niște drepturi care, în opinia mea, ar trebui respectate. Nu "terminăm nervii" nimănui cu "ifosele" noastre, eventual, doar pe ai dumneavoastră.
Raspunde

motanul garfield

Acum 5 ani

Da, acum elevii au telefoane si pot copia eseurile si referatele direct de pe internet! sigur ca s-au schimbat vremurile...
Raspunde

Jean

Acum 5 ani

Tinere să sti că singura chestie care s-a schimbat in ultimii 30 de ani este atitudinea elevilor. Si noi eram obraznici, poate prea obraznici cu profesorii, dar nu eram nesimtiti. Vezi, sunt chestiuni de nuanță , se simte aerul de obraznicie nesimtită chiar in comentariul tau. Pe vremea mea asta era considerata o dovada de prostie , de incultură, acum voi îi ziceți TUPEU, si îl considerati pozitiv. Lovirea palmei cu liniarul era cea mai usoara pedeapsă, era mult mai grav cand simteam ca pleca profu de la ora mâhnit din cauza noastră.
Raspunde

v

Acum 5 ani

Profesorii oricum stiu mai mult decat elevii( doar de la ei invata, nu?). Afirmatia elevului din titlu denota pe langa necunostere si o oarecare doza de aroganta si imaturitate. Nu cred ca un "lider" poate califica astfel profesorii. Ar trebui schimbat de urgenta, nu e potrivit ptr. o astfel de functie.
Raspunde

mama leone

Acum 5 ani

Afirmatia denota aroganta !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Director PR CJE

Acum 5 ani

Nu sunteți în măsura să stabiliți dacă elevul în cauză este potrivit sau nu ca “lider” după câteva afirmații dintr-un interviu acordat presei cu emoții și oboseală acumulată. Momentan băiatul acesta a făcut mai multe acțiuni de succes în cadrul CJE decât au fost făcute în ultimii 6 ani.
Raspunde

profu

Acum 5 ani

Ce incalcari ale drepturilor elevilor? Sunt licee in care elevii se bat, vine politia... acesta e un comportament de elev? Asta la liceele mai slabe. la liceele de fite, elevii au niste ifose ... fereasca Dumnezeu sa nu scrii o litera la vreun test (eroare de redactare) ca sar de parca ai fi pus virgula intre subiect si predicat! Nu le incalca nimeni niciun drept, insa nu pot veni la scoala dezbracati, nici sa stea la crasma! Peste cativa ani, acesti elevi cu fite vor studia in strainatate, vor gasi un job bine platit, insa vor vedea ca nu pot face tot ce-i taie capul, Trebuie sa respecte niste reguli (asa cum n-au facut la scoala)... Nu se vor putea imbraca si tunde oricum, nici sta la sedinta intr-o rana... Le doresc mult succes si mai multa intelepciune...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciprian

Acum 5 ani

Da domnule profesor (imi permit sa presupun ca aveti aceasta calitate), elevi cu ifose la licee bune sau golani la cele mai slabe. Aceasta este relitatea. Permiteti sa va intreb, in ce masura sistemul, in intregul lui, are o vina in aceasta realitate? In ce masura se asigura institutiile statului ca toti copiii au acces la educatie gratuita (asa cum e stipulat in constitutie)? In ce masura se asigura aceleasi institutii (sau altele), ca toti copiii ajung la scoala si nu sunt trimisi cu oile sau la cersit de catre parinti iresponsabili? In ce masura isi asuma dascalii, de la ciclurile primare pana la liceu, esecul de a aduce elevii mai slabi la un nivel mediu? Toata lumea, parinti, dascali, elevi, se complac in aceasta mocirla. Dar stiti ce? elevii sunt cei mai putin vinovati. Ei sunt materia prima pentru dvs. Degeaba te superi pe o bucata de panza alba ca a devenit o mazgalitura. Nu panza e de vina, ci pictorul care era prea nepriceput sau plictisit sau neinteresat sa picteze o Mona Lisa. Invatamantul romanesc trebuie reformat din radacini. Programe adaptate timpurilor noastre, bani pentru dotari si pentru profesori dedicati, reguli clare care sa respecte si drepturile profesorilor dar si pe cele ale elevilor (fara rabat de la aceste reguli. Nu poti sanctiona cu avertisment un profesor care isi loveste elevul dar nici un elev care nu isi respecta profesorul), DEPOLITIZAREA invatamantului (nu poti fi director doar ca te-a pus partidul), si multe altele. De ce se poate la altii si la noi nu? Este aceasta o intrebare legitima? Toate cele bune!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Director PR CJE

Acum 5 ani

Observ că sunt foarte multe comentarii negative. E ușor să te ascunzi în spatele unui monitor și să tai avântul unor tineri care încă speră la schimbare. Nu știu însă dacă chiar ajută la ceva. Sugerez în schimb să aruncați o privire pe site-ul cjesibiu.ro, poate vă mai schimbați părerea dacă vă mai documentați puțin.
Raspunde

S

Acum 5 ani

@v Nu prea le ai cu înțelesul textului, nu? Sau cu logica. Atotștiutor înseamnă că se pricepe la tot, nu doar la materia pe care o preda.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 5 ani

@profu Stai liniștit, la serviciu nu sunt regulile idioate de la școală. Îți zic eu, care am 15 ani de experienta în privat, nu în incubatorul de profesori ciudați care este școala românească. Eu ca eu, elev bun, dar sa vezi ce bine s-au descurcat în lumea reala aia pe care nu dădeau doi bani profesorii. Și s-au descurcat în câmpul muncii, nu cu ilegalități. Mulți nu mai aveți de mult nici o legătură cu lumea reala. Adaptați-va!
Raspunde

profu

Acum 5 ani

Ma indoiesc ca nu respecti reguli! Cand ai o sedinta cu managerul nu cred ca te joci pe telefon, mananci si stai tolanit. daca sunt reguli de bun-simt care se respecta oriunde. chiar daca iti prins un job bun in sistemul privat nu inseamna ca esti pe viata invingator. posturile vin si se duc, dar o buna ducatie si formatie ramne.
Raspunde

gigi contra

Acum 5 ani

lumea, in general, e ciudata, nu doar profii. Du-te in orice mediu profesional, in orice comunitate si vei vedea destui ciudati, nu doar profesori ciudati. Si eu, si matale suntem ciudati in flul nostru daca stam sa ne analizam...
Raspunde

2cents

Acum 5 ani

Da-mi voie sa nu fiu de acord cu ce spui. Lucrez "in privat" de 21+ ani si am fost prin multe companii. Peste tot exista reguli, in unele companii mai relaxate dar sunt destule inca in care sunt reguli peste reguli, unele chiar cu un usor iz ridicol. Evident ca toti cei care lucreaza acolo le respecta. Dintre colegii pe care nu se dadea 2 bani foarte putini au ajuns cu adevarat bine. As zice ca sunt mai degraba exceptia de la regula. Dar stiu din comentariile tale anterioare ca iti place sa fii contra a tot ce are vreun iz "conservator", pur si simplu nu poti accepta nimic din directia aia, ceea ce in ochii mei te face un pic extremist si ingust. Deschide-ti mintea!
Raspunde

...

Acum 5 ani

Adevarul e undeva la mijloc... Sunt cadre didactice care merita tot respectul, sunt elevi care merita o bataie zdravana, dar si invers... Nu este corect sa judecam o comunitate dupa 1-2 membri, fie ea de elevi, sau de profesori. Diferenta este ca toti am fost elevi, dar nu toti am fost profesori. Mie, unul, nu mi-ar placea sa fiu profesor. Nu in ziua de azi, nu in Romania... Nici macar profesor de fizica la Sibiu sau la Videle...
Raspunde

Titirca Inima-Rea

Acum 5 ani

lol Elevul ce se considera nedreptatit trebuie sa discute, in primul rand, cu profesorul de la clasa. Daca problema nu se rezolva astfel, se merge la director, apoi la inspectoratul scolar etc. Problemele trebuie rezolvate pe cale institutionala de catre organele competente din sistemul de invatamant. Eventuala incompetenta a acestor organe nu poate fi compensata prin activitatea unor grupuri de elevi. Desigur ca acesti elevi sunt convinsi ca au o viziune (hiper)lucida asupra sistemului, si isi permit uneori pe buna dreptate sa il critice, dar entuziasmul adolescentin de a pune adultii la punct nu poate reprezenta o autoritate, ci, cel mult, un generator de opinii. Elevul este clientul sistemului de invatamant, nu jupanul a carui voce trebuie transformata in autoritate. El nu stie (si nici nu trebuie sa stie) cum se construieste un sistem de invatamant. Nu stiu cu ce gand a creat ministerul consiliul elevilor. Articolul sugereaza ca ar fi vorba despre un fel de firma de avocatura, gata sa sustina (sa "reprezinte", haha!) elevul persecutat in fata profesorului abuzator. Stupida idee. Nu este acceptabil ca un conflict intre un elev si un profesor sa fie mediat de catre alti elevi. Nu este acceptabil ca elevii sa faca treaba adultilor din sistem. Lipsa de viziune a ministerului a creat un organism al carui scop este neclar. Pana si membrii recunosc ca activitatea lor este nedorita si cam fara efect. Nici dracu nu ii baga in seama! Consiliul asta ar putea face multe lucruri, nu este o idee in sine proasta. Dar, din ce am citit, vad ca ideea a fost implementata doar la misto. Si i-a facut pe elevi sa creada ca scopul final e ca elevii sa aiba autoritate. Sa lupte cu sabia in mana pentru drepturile lor impotriva profesorilor comunisti! Ah, si inca ceva... pe adultii din invatamant ii excita foarte tare termenii astia de pseudo-intelectual precum "item" sau "plan cadru", ma bucur mult sa vad ca mai nou si elevii stiu de ei!
Raspunde

robby73

Acum 5 ani

Citesc tot timpul "drepturile elevilor" !!!!! Au invatat ca au drepturi, dar au uitat lucrurile importante. Dragi elevi, aveti si OBLIGATII si RASPUNDERE !!!
Raspunde

Realist

Acum 5 ani

invatamantul e ok asa cum e. sa nu-mi spuneti ca vreti sisteme montessori, suedeze , nemtesti, etc...acum ca si aia renunta la ele. educatia si parentingul asta modern sunt un mare bullshit facut de oameni la care li se pare smecher sa manace copilul raw-vegan (desi are nevoie de proteine), care citesc carti de parenting de la lidl si care nu s-au descurcat bine in scoala la randul lor.
Raspunde

cosmo

Acum 5 ani

In mod natural, oamenii nu sunt nici pe departe la fel de inteligenti, iar invatamantul romanesc nu atie sa se descurce cu asta. Sunt elevi cu IQ ridicat dar care isi pierd sansele intr-un sistem defect cu profesori sun IQ-ul lor si sunt profesori foarte inteligenti care au fost dati la o parte de politruci infiltrati prin scoli si le sunt sefi. Ca in romania sa fi sef inseamna sa nu faci nimic si cam de pe-acolo se trag toate. Inromania nu se respecta inteligenta, se respecta loialitatea si slugarnicia. Vedem asta jn polotica la catastrofele care ne conduc iar asta se reflecta si in scoala. Pana roma ii nu invata sa identifice si sa resoecte elitele nu se va imbunatati nimic, ba mai rau, ne vom prabusi tot mai rau, mancati de aceste metehne. Cam putem spune ca aia e coruptia de fapt, cand oameni nepotriviti isi pierd timpul sub conducerea unor inepti care sunt oamenii cuiva, pusi acolo sa faca la momentul potrivit ce trebuie sa faca.
Raspunde

badea gheorghe

Acum 5 ani

Mare dreptate ai, realistule1 suedezii cu tot sistemul lor de invatamant modern, sunt niste nefericiti! Ei trag tare cu vodca, ele trafg dupa meridionali... Unde e educatia/
Raspunde

gogu

Acum 5 ani

Vad ca toata lumea da vina pe politica pt. tot ce se intampla si pt. tot ce i se intampla. Cred ca schimbarea ar trebui inceputa cu noi insine. Ce ziceti?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 5 ani

@profu Anm scris reguli idioate, nu reguli. Exact de genul asta de înțelegere a argumentelor ma loveam și la profesorii mei. @? Elevii nu sunt plătiți sa fie acolo, profesorii sunt.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus