X
CEC bank banca centru balcescu sibiu (20)

„Investește în tine”. Pentru ce nevoi au cerut sibienii bani de la stat fără dobândă

În luna octombrie 2018, a fost lansat Programul “Investește în tine” de către Guvernul de la București, prin care tinerii între 16 și 26 de ani pot obține credite cu dobândă zero, garantate de stat, de până la 40.000 de lei, iar persoanele care au vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani pot lua împrumuturi de până la 35.000 de lei. Sibienii care au solicitat bani de la stat au spus că-i vor cheltui, în principal, pentru trei lucruri.

Potrivit ghidului programului, pentru a beneficia de bani, solicitanții trebuie să îndeplinească mai multe conditii de eligibilitate: să fie persoane fizice cu cetățenie română, cu domiciliul în România și trebuie să fie cuprinși în sistemul de învățământ sau să urmeze cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educației sau, după caz, de Ministerul Muncii. Printre cheltuielile eligibile se numără plata cărților, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate, plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare, plata cursurilor de specializare/calificare, taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA, plata chiriei și a utilitatilor, modernizarea sau renovarea unei locuințe, abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, opera, biblioteca, muzee etc.

Programul a fost lansat ca să deruleze prin intermediul băncii CEC Bank. Anul trecut plafonul total al garanţiilor de stat care puteau fi emise a fost de 600 de milioane de lei, iar bugetul total al subvenţiilor de dobândă şi al comisioanelor a fost de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul CNSP. Plafonul garanțiilor acordate de stat a fost majorat la un miliard de lei în anul 2019.

În prima lună de la lansarea programului la CEC Bank au fost înregistrate peste 500 de cereri. Turnul Sfatului a solicitat administrației băncii numărul de solicitări venite din partea sibienilor.

„În anul 2018, în aproximativ două luni de implementare a Programului „Investește în tine”, la nivelul unităților CEC Bank din județul Sibiu au fost înregistrate 46 de solicitări de credit”, ne-a transmis Florin Vlad, ofițer Relații Publice, Direcția Marketing și Comunicare a instituției bancare.

Potrivit acestuia, finanțările au vizat în principal plata taxelor școlare (inclusiv a cursurilor de formare profesională), achiziția de laptopuri și plata serviciilor medicale.

Instituția nu a precizat numărul cererilor care au fost aprobate și nici suma totală solicitată de sibieni.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact