Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Protest în Piața Mare împotriva deciziilor recente ale Guvernului

Protest în Piața Mare împotriva deciziilor recente ale Guvernului

Peste 50 de sibieni, părinți ai copiilor cu dizabilități, au protestat, astăzi, în Piața Mare. Aceștia sunt nemulțumiți de proiectul bugetului pe anul în curs și speră să tragă un semnal de alarmă. Conform proiectului, salariile și cheltuilile persoanelor din această categorie ar urma să fie lăsate în seama primăriilor.

La ora 10:00, în Piața Mare s-au adunat mai mulți părinți și chiar persoane cu dizabilități pentru a protesta față de proiectul bugetului. Aceștia sunt speriați de faptul că, odată aprobat, vor rămâne la mila primăriilor, care nu vor avea bani suficienți.

O mamă a două fete adulte cu handicap a fost a venit și ea în Piața Mare. Acesta crede că statul ar trebui să-i ajute mai mult.

„Efectiv depindem de banii aceștia și ei își bat joc de noi. Numai cine are în familie sau cunoaște situația și are persoane cu handica te înțeleg. Restul nu. Suntem zero. Suntem buni numai când trebuie să votăm, că așa e la noi în România. Să plecăm toți din România nu cred că se poate, mai ales în afară, unde persoanele cu handicap au un alt statut”, spune femeia.

Un tătic ce și-a adus și fetița cu el se simte umilit de modul în care îl treatează statul. „Am ieșit să apărăm drepturile persoanelor cu dizabilități pentru că statul se pare că-și ia mâna de pe ei”, menționează el.

persoane dizabilitati protest

Reprezentanții Asociației D. A. R. din Sibiu s-au alăturat și ei manifestației și speră să atragă atenția autorităților de la București.

„Din păcate, ne vedem nevoiți să ieșim în stradă pentru drepturile copiilor noștri. Actuală formă de organizare a bugetului în care nu s-a alocat nici un ban pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, lăsându-se această responsabilitate în seama autorităților locale, este fără precedent și va duce cu siguranță la întârzieri sau chiar neacordarea banilor cuveniti acestor categorii sociale și desigur că pot apărea și disponibilizări în acest sector. Noi, părinții copiilor cu dizabilități, adulții cu dizabilități și oamenii care cred în echitate și justiție socială solicităm modificarea în regim de urgență a prevederii”, spune Cristina Adriana Mara - președinte Asociația D.A.R. (Dorința, Ajutor, Recuperare Pentru Copii Și Tineri cu Dizabilități Sibiu).

Sibienii au protestat pașnic în fața sediului Primăriei din Piața Mare aproximativ trei ore.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zoldi Tibor

Acum 5 ani

Vancu nu este si el pe acolo? Este o pita de mancat,nu?
Raspunde

mama leone

Acum 5 ani

Zoldi, oamenii astia chiar au probleme . nu fumuri ca Vancu si ai lui...
Raspunde

bolsevism 2.0

Acum 5 ani

Pai si ce v-ati fi asteptat ? I-au executat sumar bolsevicii pe oamenii cu handicap. Au facut un calcul, au observat ca sunt putini incat sa nu conteze la numar, plus ca mai e un motiv sa arate cu degetul spre primariile de unde au taiat aproape toti banii. De exemplu, primaria Vaslui a primit de 10 ori mai multi bani, decat Sibiu. Cam care credeti ca va ramane fara bani pentru oameni cu dizabilitati ? Practic fac furt si boicot impotriva primariilor Sibiu, Cluj si ardeal in general. Ideea e ca deja arata cu degetul ca "proiectele" nu se fac "acolo", ca nu sunt primarii buni (cu scopul de a-i distruge electoral si a acapara primariile) ! Furi banii, redistribui la hotii tai din primariile meltene, apoi arati cu degetul spre cei de la care i-ai luat ca nu si-au facut treaba... ca normal ca nu mai au bani cu ce sa faca nimic ! Asta se numeste executie in stil bolsevic impotriva unor orase si zone intregi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus